Așteptările mediului de afaceri german s-au înrăutățit pentru a doua lună, dezamăgindu-i pe analiști, după un început deja dificil al anului pentru cea mai mare economie a Europei. 
  Un indicator al așteptărilor calculat de institutul Ifo a scăzut la 83,5 puncte în ianuarie, de la un nivel revizuit de 84,2 în luna precedentă. Analiștii se așteptau la o ușoară creștere. Indicele condițiilor actuale a scăzut de asemenea.
  
 "Ne așteptam la un prim trimestru pozitiv, dar, cu aceste date, pare că ar putea fi vorba de o evoluție negativă", a declarat președintele Ifo, Clemens Fuest, pentru Bloomberg.
 După ce economia s-a contractat în perioada octombrie-decembrie, estimările Ifo fac ca prima recesiune de la pandemie încoace să fie "foarte probabilă acum", spune președintele institutului.
  Deși a scăpat la limită de o recesiune tehnică anul trecut, Germania continuă să se confrunte cu o cerere globală slabă și cu consecințele crizei energetice. Cea mai importamtă economie a UE mizează pe o revenire a cheltuielilor de consum, dar acest lucru nu s-a materializat încă, iar datele privind activitatea din sectorul privat oferă o imagine sumbră.
 
Pentru tot anul, Institutul Ifo pentru Cercetări Economice și-a redus previziunile de creștere pentru Germania în 2024 de la 0,9% la 0,7%.
 Pentru tot anul, Institutul Ifo pentru Cercetări Economice și-a redus previziunile de creștere pentru Germania în 2024 de la 0,9% la 0,7%.


















 
															 																											 
															 																											 
															 																											 
															 																											 
															 																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
					 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			