În Filipine, ceapa este mai scumpă decât carnea de vită

În Filipine, ceapa este mai scumpă decât carnea de vită
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 ian 2023

Ministerul Agriculturii din Filipine intenționează să importe 22.000 de tone de ceapă pentru a asigura aprovizionarea pieței interne, în condițiile în care explozia prețurilor la acest ingredient de gătit, care este posibil să fi atins cel mai ridicat preț din lume, a dus inflația la maximul ultimilor 14 ani, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Propunerea privind importurile a fost formulată la o reuniune a unui comitet de experți și va fi supusă aprobării președintelui Ferdinand Marcos Jr., a declarat secretarul său, Rex Estoperez. Pe lângă funcția de președinte, Marcos este și ministru al Agriculturii, scrie Agerpres.

Banca Mondială, avertisment: Economia globală ar putea intra în recesiune, cele mai vulnerabile fiind țările mici CITEȘTE ȘI Banca Mondială, avertisment: Economia globală ar putea intra în recesiune, cele mai vulnerabile fiind țările mici

Achizițiile de pe piața externă "ar fi o soluție bună timp de o lună, pentru a reduce prețurile. Nu putem să nu facem nimic, pentru că unul dintre factorii care stimulează inflația este prețul la ceapă", a spus Estoperez. Acesta a subliniat, însă, că importurile vor fi doar o "soluție temporară" și că, pentru moment, nu există planuri care să vizeze alte importuri.

Țara din sud-estul Asiei consumă aproximativ 17.000 de tone de ceapă pe lună, iar Ministerul Agriculturii de la Manila se așteaptă ca, după aprobare, importurile să ajungă cel mai târziu în prima săptămână din februarie, a adăugat Rex Estoperez.

Pe piața din Filipine un kilogram de ceapă roșie se vinde și cu 650 de pesos (11,68 de dolari). în timp ce ceapa albă se vinde și cu 600 de pesos kilogramul, fiind de trei ori mai scumpă decât carnea de pui și cu aproximativ 25% peste prețul unui kilogram de carne de vită, conform tarifelor cu amănuntul la produsele alimentare monitorizate de Ministerul Agriculturii la data de 5 ianuarie.

Ceapa este un ingredient important în bucătăria filipineză, alături de usturoi. Explozia prețurilor a afectat consumatorii în special în perioada-cheie a sărbătorilor de sfârșit de an când au loc multe reuniuni în familie, astfel că numeroase persoane s-au plâns pe rețelele sociale de explozia prețurilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
ceapa
carne de vita