Inflația în zona euro va scădea sub 2% până la finalul lui 2022

Inflația în zona euro va scădea sub 2% până la finalul lui 2022
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 oct 2021

Francois Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, a declarat că se așteaptă ca rata inflației în zona euro să crească în următoarele luni dar să scadă sub 2% până la finalul lui 2022, transmit Bloomberg și Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Villeroy, care este și guvernatorul Băncii Centrale a Franței, a apreciat că majorarea inflației este temporară, fiind legată de creșterea prețurilor energiei și de alte evoluții, iar liderii din domeniul afacerilor i-au spus deja că se observă o scădere a prețurilor la unele materii prime, scrie Agerpres.

INFOGRAFIC Bloomberg: Amintirile de la începutul pandemiei din Italia bântuie România, care a rămas în urmă cu vaccinurile. Locul 2 în topul celor mai puțin vaccinați din UE, cele mai multe decese din blocul comunitar CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Bloomberg: Amintirile de la începutul pandemiei din Italia bântuie România, care a rămas în urmă cu vaccinurile. Locul 2 în topul celor mai puțin vaccinați din UE, cele mai multe decese din blocul comunitar

"Majorarea inflației, chiar dacă este ridicată, nu înseamnă că este o tendință pe termen lung. Nu cred că este începutul unei spirale, chiar dacă trebuie să rămânem extrem de vigilenți", a declarat oficialul BCE la postul de radio France Inter.

La întrebarea dacă BCE ar trebui să ia în considerare majorarea dobânzilor, acesta a răspuns că prima eroare care poată fi făcută în politica monetară este să reacționezi exagerat la o variație temporară a prețurilor.

Pe plan global autoritățile se așteaptă ca inflația să se atenueze pe măsură ce economiile revin la un nivel normal de activitate, deși întrebarea principală este cât de curând se va întâmpla asta.

Rata anuală a inflației în zona euro a urcat luna trecută la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, iar analiștii se așteaptă ca tendința să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE și investitori.

Potrivit unei estimări preliminare publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflației în zona euro a crescut până la 3,4% în septembrie, de la un nivel de 3% în august. Este cel mai ridicat nivel din septembrie 2008 și depășește cu mult obiectivul țintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%. Analiștii se așteptau ca rata anuală a inflației să ajungă la 3,3% în septembrie.

În iulie, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunțat modificarea țintei sale de inflație la 2% pe termen mediu, renunțând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o țintă de inflație "mai mică, dar apropiată de 2%", care a creat impresia că instituția de la Frankfurt este mai preocupată de o creștere a prețurilor peste ținta sa decât de una mai mică.

Recent, Banca Centrală Europeană a revizuit în creștere proiecțiile privind inflația, pe fondul unei redresări mai rapide decât se estima, în urma pandemiei.

Președintele BCE, Christine Lagarde, a apreciat că, deși perspectivele privind inflația în acest an au fost revizuite în creștere, depășind ținta de 2% a BCE, actuala majorare este așteptată să fie temporară, iar pe termen mediu inflația va fi sub 2%.

Rata inflației în zona euro ar urma să se situeze anul acesta 2,2%, depășind ținta de 2% a BCE, și în creștere față de nivelul de 1,9% previzionat în iunie

Actuala creștere a inflației este rezultatul unor factori temporari, cum ar fi prețurile mai ridicate la energie, a explicat Lagarde, astfel încât inflația va scădea anul viitor la 1,7%, față de nivelul de 1,5% previzionat în iunie.

În 2023, inflația ar urma să se situeze la 1,5%, ușor peste nivelul de 1,4% previzionat în iunie. 

viewscnt
Afla mai multe despre
inflație
bce