Marea Britanie anunță noi sancțiuni împotriva unor oligarhi ruși, inclusiv Roman Abramovici

Marea Britanie anunță noi sancțiuni împotriva unor oligarhi ruși, inclusiv Roman Abramovici
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 10 mar 2022

Guvernul Marii Britanii a anunțat noi sancțiuni împotriva unor magnați ruși, vizate fiind șapte persoane, printre care se numără Oleg Deripask și Roman Abramovici.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Activele lor vor fi înghețate, iar tranzacțiile lor cu persoane sau companii britanice vor fi interzise, potrivit Bloomberg.

Cîțu: Să ne uităm în ce condiții putem începe exploatarea la Roșia Montană - Declarațiile lui Cîțu, admise anterior ca probe împotriva statului român CITEȘTE ȘI Cîțu: Să ne uităm în ce condiții putem începe exploatarea la Roșia Montană - Declarațiile lui Cîțu, admise anterior ca probe împotriva statului român

Abramovici anunțase anterior că va vinde clubul Chelsea și că profitul îl va dona către victimele războiului din Ucraina.

În total, șapte oligarhi ruși au fost adăugați astăzi pe lista persoanelor supuse sancțiunilor britanice.

Ca parte a eforturilor Marii Britanii de a-l izola pe Vladimir Putin și pe cei din jurul său, oligarhilor,  care au în total o avere netă de aproximativ 15 miliarde de lire sterline, le vor fi înghețate activele din Marea Britanie.

De asemenea, li se va interzice să călătorească în Regatul Unit și niciun cetățean sau companie britanică nu va avea voie să facă afaceri cu ei.
viewscnt
Afla mai multe despre
abramovici
chelsea
deripask
sanctiuni
rusia
marea britanie
oligarhi