Prețul cafelei robusta a atins un nou maxim istoric pe fondul înmulțirii îngrijorărilor cu privire la ofertă

Prețul cafelei robusta a atins un nou maxim istoric pe fondul înmulțirii îngrijorărilor cu privire la ofertă
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 apr 2024

Cotațiile la cafea robusta au atins vineri un nou record la bursa de la Londra, pe fondul înmulțirii îngrijorărilor că recolta slabă va provoca un deficit de boabe de cafea, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cotațiile futures la cafeaua robusta, soiul mai ieftin utilizat pentru a produce cafeaua instant, au crescut vineri cu 2,4%, până la cel mai ridicat nivel de la debutul colectării datelor în 2008. În total, prețurile au crescut cu 5,4% pe parcursul acestei săptămâni, fiind impulsionate de producția mai mică din Vietnam, cel mai mare cultivator de cafea robusta, precum și nivelul redus al stocurilor, transmite Agerpres.

FOTO ING - Anunț pentru clienții din România: Modificări de comisioane și noi metode de securitate la tranzacții. Unele servicii dispar CITEȘTE ȘI FOTO ING - Anunț pentru clienții din România: Modificări de comisioane și noi metode de securitate la tranzacții. Unele servicii dispar

Chiar dacă Vietnamul are suficiente boabe de cafea robusta pentru a acoperi exporturile pentru restul sezonului, unii fermieri ar putea să își limiteze vânzările, în așteptarea unor prețuri mai mari, spune Do Ha Nam, președinte la Intimex Group, cel mai mare exportator de cafea din Vietnam.

Piața cafelei a fost susținută și de ieșirea fondurilor speculative de pe piața de cacao, unde deficitele mari au dus la explozia prețurilor, pentru a intra pe piața cafelei.

„Speculatorii fac paralele între cacao și cafea, ceea ce este un pic suprinzător. Principala paralelă pe care o pot face eu este că toți arborii de cafea au îmbătrânit din cauza lipsei de lucrări în câmp și din cauza asta vedem că recolta Vietnamului nu mai crește”, a declarat Carlos Mera, analist la Rabobank.

În plus s-au înmulțit și îngrijorările cu privire la producția de cafea din următorul sezon, în condițiile în care vremea în Vietnam este așteptată să rămână secetoasă în următoarea săptămână, ceea ce ar crea un stres suplimentar pentru arborii de cafea, susțin analiștii de la firma de prognoză Maxar. În plus, viitoarele norme europene privind produsele rezultate de pe urma defrișărilor ar putea să declanșeze o grabă de a cumpăra înainte de finalul anului, când vor intra în vigoare noile norme, susține Carlos Mera.

viewscnt
Afla mai multe despre
cafea
pret