Prețurile materiilor prime, pe cale să bifeze cea mai mare creștere săptămânală începând cu 1960, de pe vremea când Nikita Hrușciov se afla la Kremlin

Prețurile materiilor prime, pe cale să bifeze cea mai mare creștere săptămânală începând cu 1960, de pe vremea când Nikita Hrușciov se afla la Kremlin
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 mar 2022

Prețurile materiilor prime sunt pe cale să înregistreze cea mai mare creștere săptămânală de pe vremea când Nikita Hrușciov se afla la Kremlin.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bloomberg Commodity Index (BCOM), indice care urmărește evoluția prețurilor pentru 21 de mărfuri, printre care țiței, cereale și aluminiu, se apropie de cel mai mare avans săptămânal începând cel puțin cu anul 1960, în contextul în care băncile, importatorii și transportatorii evită exporturile rusești în urma invaziei țării în Ucraina.

Petrolul Brent a urcat, joi, până aproape de 120 de dolari pe baril, aluminiul a atins un nou record istoric, iar prețul grâului a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2008 încoace.

Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis! CITEȘTE ȘI Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis!

Izolarea crescândă a Rusiei afectează o sursă majoră de energie, metale și cereale la nivel mondial, provocând temeri legate de penurii prelungite și de o inflație globală mai accentuată. Traderii își reevaluează legăturile cu Rusia în urma sancțiunilor internaționale de amploare și, deși materiile prime au scăpat până acum de sancțiuni directe, precauția domnește pe măsură ce Moscova devine rapid un paria comercial.

"Nu am mai văzut niciodată creșteri atât de mari și de bruște ale prețurilor materiilor prime pentru atât de multe active", comentează Henning Gloystein, analist la Eurasia Group. "Până când nu va exista o detensionare semnificativă, prețurile se vor menține la niveluri record sau ridicate, din cauza sancțiunilor și a lanțurilor de aprovizionare perturbate".

Indicele BCOM Spot, care se actualizează doar la sfârșitul fiecărei sesiuni globale, a crescut cu 8,6% în această săptămână până la sfârșitul zilei de miercuri. Probabil că a eclipsat deja saltul de 9,7% din septembrie 1974 - la finele crizei petroliere de atunci - și va stabili un nou record, în lipsa unei inversări dramatice vineri.

ENGIE Romania - Noi prefinanțăm schema de sprijin în vigoare CITEȘTE ȘI ENGIE Romania - Noi prefinanțăm schema de sprijin în vigoare

Indicele BCOM cuprinde 23 de contracte futures tranzacționate la bursă pe mărfuri fizice, reprezentând 21 de mărfuri, care sunt ponderate pentru a ține cont de importanța economică și de lichiditatea pieței.

Atacul Rusiei va zgudui relațiile internaționale și va remodela economiile din Europa de Vest, a declarat miercuri președintele Fed, Jerome Powell, în fața legislatorilor americani.

Profesorul Scott H. Irwin de la Universitatea din Illinois, un economist veteran pe agricultură, spune că se așteaptă la "cel mai mare șoc pe piețele globale de cereale" din timpul vieții sale.

Consecințele războiului din Ucraina aduc o nouă etapă periculoasă pentru economia globală și complică eforturile băncilor centrale de a domoli inflația în creștere accelerată. Decizia OPEC+ de a-și lăsa neschimbate planurile de producție se adaugă la aceste riscuri, pe măsură ce creșterea bruscă a prețurilor petrolului se răsfrânge asupra altor piețe.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
materii prime
preturi materii prime
petrol
aluminiu
pret grau
rusia
ucraina
invazie ucraina