

Reprezentanții agenției de evaluare Fitch vor avea azi discuții online cu Ministerul Finanțelor, BNR și Consiliul Fiscal, urmând ca mâine să discute, tot în format online, cu unii economiști și cu reprezentanți ai mediului privat, conform datelor Profit.ro.
Tarifele pentru apă potabilă și canalizare continuă să varieze puternic de la un județ la altul. Diiferența dintre cel mai ieftin și cel mai scump operator depășește 13 lei pe metrul cub.
Clienții băncilor au trimis un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), în prima jumătate a acestui an.
Societatea mixtă CCGT Power Ișalnița SA, deținută de compania de stat producătoare de energie pe cărbune Complexul Energetic Oltenia (CEO, cu 59,9% din capital) și de fabricantul de aluminiu Alro Slatina (41,1%), a făcut un pas înainte în proiectul de construire și montare de sisteme de stocare de energie cu putere instalată însumată de 950 MW, pe amplasamente ale CEO.
Serviciile de încărcare, descărcare și depozitare de țiței, motorină și benzină prestate de compania de stat Oil Terminal, operatoarea terminalului petrolier din Portul Constanța, urmează să se scumpească în curând cu peste 29%, potrivit unui proiect analizat de Profit.ro.
Președintele Nicușor Dan a participat, alături de partenera sa, la dineul oficial oferit de președintele francez Emmanuel Macron în onoarea șefilor de stat și de guvern.
Un consorțiu condus de subsidiara din România a companiei de stat chineze China Civil Engineering Construction Corporation, constructorul porțiunii Afumați - Pantelimon a Autostrăzii Bucureștiului (A0), a câștigat licitația de ridicare a 4 parcuri fotovoltaice pe amplasamente ale Complexului Energetic Oltenia (CEO), însă oferta acestuia, clasată pe locul 1 la procedura de achiziție, va fi reevaluată, după ce mai mulți ofertanți concurenți au contestat-o ca având un preț suspect de mic pe componenta de operare și mentenanță în perioada de garanție, relevă date analizate de Profit.ro.
Au început negocierile dintre Parlamentul European, guvernele statelor membre și Comisia Europeană privind regulile de funcționare ale euro digital.
Premierul interimar și liderul PNL Ilie Bolojan spune că, în condițiile în care partidele de centru-dreapta și-au pierdut orice încredere în PSD, singura formulă viabilă este a unui guvern minoritar. Celelalte ipoteze invocate de Bolojan sunt guvern PSD cu AUR sau alegeri anticipate, care ar putea fi organizate la toamnă sau la primăvară.
Comisia Europeană pare să aibă dubii că majorarea salarială prevăzută în noua lege a salarizării se va limita la o indexare cu 7% a anvelopei bugetare, respectiv la 12 miliarde lei față de fondul actual de salarii, de 166 miliarde lei. Premierul Bolojan arată că Bruxelles-ul a cerut Guvernului să indice de unde va face rost de bani în cazul în care estimările nu sunt corecte și va fi nevoie de mai multe resurse.
Comisia Europeană a aprobat propunerea de renegociere a PNRR. Avizul formal care trebuie emis de către Consiliul Uniunii Europene este așteptat pe 7 august, anunță ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
Președinta Indiei, Droupadi Murmu, va efectua o vizită de stat în România, aceasta fiind deja programată pentru perioada 23-25 iulie.
Un număr de 14 inițiative civice din București primesc finanțare totală de peste 910.000 de lei prin cea de-a treia ediție a programului „În ZONA TA”.
Statele Unite au decis să reinstituie blocada navală asupra Iranului. Vor percepe o taxă de 20% pentru toate mărfurile transportate prin Strâmtoarea Ormuz, a anunțat președintele american Donald Trump.
Autoritățile și industria europeană a jocurilor de noroc schimbă tactica în lupta cu piața neagră online. În locul blocării site-urilor ilegale, atenția se mută asupra companiilor care procesează plățile acestora. Ce se întâmplă în Lituania zilele acestea este un prim test, după ce EGBA a solicitat investigarea fintech-ului Walletto, unul dintre cele mai mari din țară.
Pentru investițiie publice finanțate din fonduri europene, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din bugetul de stat sau bugetele locale, inclusiv pentru lucrări de renovare energetică sau renovare integrată a clădirilor, pentru clădiri noi și pentru orice alte investiții publice pentru care este necesară recepția lucrărilor în vederea decontării și utilizării fondurilor publice, va fi permisă doar recepția recepția lucrărilor ”esențiale”, iar lucrările ”auxiliare” vor putea fi finalizate în termen de 4 luni sau chiar mai mare, conform unui proiect de lege promulgat acum de președintele Nicușor Dan.
Locuitorii din mediul rural, care vor dori să facă agroturism, vor primi un ”certificat de producător de activități rurale” și vor fi înscriși pe o platformă online creată în acest scop, unde vor fi promovați și programați pentru vizite turistice, dar vor trebui și să achite impozit pentru veniturile încasate prin această platformă, conform unui proiect de lege promulgat acum de către șeful statului.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2489 | -0.0008 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5480 | -0.0144 | -0.32 % |
| 1 GBP | 6.1244 | -0.0074 | -0.12 % |
| 1 CHF | 5.6210 | -0.0093 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro