FOTO Ce mai aruncă românii pe marginea drumului. Nu lipsesc nici...căzile de baie

FOTO Ce mai aruncă românii pe marginea drumului. Nu lipsesc nici...căzile de baie
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iul 2021

Angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au găsit o cadă abandonată, alături de alte gunoaie, într-o parcare de pe DN 69, între Arad și Timișoara. Ei spun că de două ori pe săptămână adună zeci de saci cu deșeuri lăsate de șoferi.

"Facem salubrizare în parcări de două ori pe săptămână, lunea și vinerea, pe toată rețeaua de drumuri naționale. Se strâng zeci de saci de deșeuri de fiecare dată. Din păcate, unii cetățeni aleg să arunce lucrurile pe care nu le mai folosesc în parcările de pe drumurile naționale. De data aceasta, s-a găsit o cadă, deseori găsim anvelope uzate, alteori televizoare vechi, obiecte sanitare, mobilier, saltele, borcane cu murături sau chiar trofee de vânătoare. Le amintim șoferilor că parcările nu sunt locuri de depozitare pentru asemenea obiecte", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al DRDP, Alina Sabou.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.
Franța pregătește noi măsuri dure împotriva nevaccinaților: Un salariat va putea fi concediat dacă nu prezintă un permis sanitar CITEȘTE ȘI Franța pregătește noi măsuri dure împotriva nevaccinaților: Un salariat va putea fi concediat dacă nu prezintă un permis sanitar

Găsirea unei căzi printre gunoaiele de pe marginea drumurilor este o premieră pentru angajații DRDP, care au transmis și un mesaj pe pagina de Facebook a instituției: "Noi curățăm, tu păstrează! Drumul nu este coș de gunoi".

FOTO Ce mai aruncă românii pe marginea drumului. Nu lipsesc nici...căzile de baie

viewscnt
Afla mai multe despre
gunoi
timis