

Bursa americană a explodat după ce președintele Donald Trump a anunțat că renunță la noile tarife pentru statele europene, invocând ”un cadru pentru un viitor acord” privind Groenlanda și regiunea arctică.
Succesul remarcabil al Tesla în Europa, în urma căruia a deținut atât titlul de cea mai vândută marcă electrică, dar și pe cel de cea mai vândută mașină electrică, prin Model Y, pare să se fi încheiat pentru moment. Statisticile arată că poziția a fost preluată de VW.
Primele avioane IAR-99 SM (Șoim) din cele modernizate la acest standard la Avioane Craiova au început să efectueze testele în zbor pentru omologare.
Retailerul german Kaufland anunță în România noul Kaufland Card XTRA, prin care pot fi colectate puncte pentru schimbare în produse la un preț 0,01 lei/bucată.
Mai multe posturi de top management din cadrul diviziei de mărci de volum ale VW Group vor fi desființate, responsabilitatea acestora urmând să fie una comună. Compania speră să facă economii de miliarde de euro.
Marca Bugatti, specializată în automobile hyper-sport, a publicat primele imagini cu un nou exemplar unicat.
Constructorul auto francez Renault, care deține și marca Dacia, planifică să închidă unitatea de vehicule electrice și software Ampere Holding, reintegrându-și activitățile în grup pentru a simplifica organizația, a reduce costurile și a accelera implementarea proiectelor viitoare, au declarat două surse apropiate situației.
Cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, dar și din regiune, OMV Petrom, anunță că a vândut 5% din participația sa de 50% din proiectul de explorare al perimetrului offshore Han Asparuh din Bulgaria, la fel ca și partenerul său NewMed Energy Balkan Limited, către Bulgarian Energy Holding (BEH), deținută de statul bulgar.
Clarfon, jucătorul cu cea mai mare acoperire națională în domeniul comercializării aparatelor auditive și al serviciilor de protezare auditivă, anunță numirea Laviniei Ivas în funcția de CEO.
Comisia Europeană anunță actualizarea și simplificarea regulilor privind infrastructura de internet și telecomunicații, prin introducerea Actului legislativ privind rețelele digitale (Digital Networks Act - DNA).
Retailerul cu articole pentru casă Mr. DIY, din Malaezia, parte a D.I.Y. Group, care deține și operează peste 1.000 de magazine în Malaezia, și care își pregătește intrarea în România, anunțată în urmă cu doi ani de Profit.ro, a lansat anunțuri de recrutare și în Sibiu, după cele din capitală.
Parcul fotovoltaic finalizat de dezvoltatorul Grup Blauer București la finele anului trecut, de peste 130 MW, a primit licență pentru exploatarea comercială.
Acțiunile Conpet Ploiești, operatorul sistemului național de conducte de transport al țițeiului, sunt tranzacționate la acest moment la un preț de 77,2 lei, după ce Pavăl Holding, vehiculul de investiții al fraților Pavăl, proprietarii Dedeman, a decis în premieră să vândă o parte din participație.
Progres susținut pe A1 Margina – Holdea, cu "tunelurile pentru urși", anunță autoritățile.
Acțiunile vândute ieri de Pavăl Holding, vehiculul de investiții al fraților Pavăl, proprietarii Dedeman, la Conpet Ploiești, operatorul sistemului național de conducte de transport al țițeiului, au fost ofertate la prețuri cu puțin sub pragul de 80,00 lei/acțiune, de mai mulți ani un prag tehnic de regrupare a cumpărătorilor și vânzătorilor.
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) avertizează că anul 2026 va marca o schimbare profundă în industria HoReCa, atât din perspectiva comportamentului de consum, cât și a sustenabilității economice a operatorilor.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și, totodată, principalul furnizor concurențial de curent electric pentru consumatori finali din țară, anunță că a început procesul de emitere a facturilor aferente consumului lunii decembrie 2025.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro