Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la Rompetrol Well Services (PTR) a aprobat repartizări cash în echivalentul a peste 3 milioane euro, atât din rezultatul net obținut în 2025, cât și din rezervele constituite din câștigurile aferente anilor precedenți.
Astfel, acționarii au aprobat propunerea Consiliului de Administrație din convocatorul inițial privind distribuirea unui dividend brut de 0,0138836 lei/acțiune. Suma totală pentru această distribuție din oprofitul net obținut în anul 2025 este de 3,86 milioane lei.
De asemenea, AGA a aprobat propunerea acționarului majoritar care a venit în completarea ordinii de zi pentru distribuții din rezerve constituite din profitul nerepartizat în anii anteriori.
Valoarea acestei repartizări de cash este de aproape 4 ori mai mare, respectiv în cuantum de 12,85 milioane lei, respectiv un dividend brut de 0,046209 lei/acțiune.
Dividendele gemene adunate, calculate la nivel net și raportate la ultimul preț de închidere, de 0,5660 lei/acțiune, al titlurilor cu simbolul PTR, oferă acționarilor un randment de 8,92%.
Cea mai mare parte a acestor dividende, respectiv suma de 12,20 milioane lei ar urma să plece către KMG International, în contul deținerii de 73,01% din titluri, firmă înregistrată în Olanda de acționarul majoritar din Kazahstan.
Un alt beneficiar important, cu o potențială încasare de 1,78 milioane lei este fondul finlandez activist KJK, ce la finalul anului trecut era înregistrat cu o participație de 10,68% din titluri.
Finlandezii au presat cu succes în anul 2022 pentru acordare de dividende din banii înregistrați pe bilanț în sistem cash-pooling și repartizarea de atunci a avut un randment de 2 cifre.
















