

Marile companii industriale germane cer revenirea la săptămâna de lucru de 40 de ore, de la actualul standard de 35, fără majorări semnificative de salarii.
Românii care au renunțat definitiv la domiciliul din țară au fost în 2025 în cel mai mare număr din ultimii 35 de ani. Cei mai mulți sunt tineri și pleacă în străinătate pentru salarii și locuri de muncă mai bune. În paralel se întâmplă un alt fenomen. Numărul celor care se întorc definitiv în țară a scăzut vertiginos, iar banii sunt doar unul dintre motive, conform datelor analizate de Profit.ro.
Premieră în România: ANRE a înregistrat primele două comunități de energie în Registrul național.
Piața construcțiilor din România se menține aproape de maxime istorice și rămâne unul dintre puținele sectoare care continuă să susțină creșterea economiei.
La nivel național, insolvențele sunt în ușoară creștere, cu 2% mai multe dosare deschise față de aceeași perioadă a anului trecut.
Criza energetică pe care o traversează România, dar și întreaga Europă, rezultat al caniculei instalate pe Bătrânul Continent, a condus la o dublare a prețului spot de pe piața autohtonă comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, România ocupând poziția a 6-a în topul celor mai scumpe piețe de electricitate din UE în luna august, relevă analiza Profit.ro.
Inflația din zona euro a urcat la 3,3% în august și atinge cel mai ridicat nivel din septembrie 2024.
Rezervele valutare administrate de Banca Națională a României au urcat cu peste 1,6 miliarde de euro, la 64,9 miliarde de euro. Creșterea a fost generată de intrarea unui împrumut SAFE de la Comisia Europeană de 2,5 miliarde de euro, care a depășit rambursările de datorie.
Un prim grup de companii românești care își pregătesc extinderea internațională participă luna aceasta, la Madrid, la prima imersiune de piață din cadrul programului Beyond Borders, lansat de Endeavor Romania, împreună cu Romanian Business Leaders și Banca Transilvania.
Companiile din industria prelucrătoare și-au majorat producția și au primit comenzi noi în creștere pentru a doua lună la rând, în august, ceea ce a dus la o creștere a achizițiilor și a angajărilor, după doi ani în care sectorul a pierdut locuri de muncă. Revenirea industriei în a doua parte a anului va fi însă probabil insuficient de puternică pentru a compensa declinul din prima jumătate, generat de incertitudinea fiscală și politică românească și de războiul din Golf, explică BCR.
Institutul Național de Statistică (INS) arată că rata șomajului în formă ajustată sezonier, în luna iulie 2026, a fost de 6,4%, în scădere cu 0,4 puncte procentuale față de cea ȋnregistrată în luna iunie 2026, fiind cu 0,5 puncte procentuale mai mare în rândul femeilor decât în rândul bărbaților.
Dezvoltatorul imobiliar VGP, deținut de miliardarii belgieni Jan Van Geet și Bart van Malderen,, a anunțat achiziția unui teren de 294.000 de metri pătrați în vestul țării.
Trei utilaje de dragare intervin pentru redirijarea debitelor Dunării spre Cernavodă.
Doar două state au finalizat 100% din investițiile legate de programele lor naționale de redresare și reziliență (PNRR), înaintea termenului final pentru trimiterea ultimelor cereri de plată și a documentelor care să ateste îndeplinirea jaloanelor asumate.
Noul regulament de vânzare a Liberty Galați a fost finalizat și transmis creditorilor și Comitetului Interministerial. Decizia a fost luată după 2 licitații derulate fără succes.
Indicele de încredere în economie a scăzut ușor în august, pe fondul unui pesimism mai accentuat al consumatorilor, în timp ce indicatorii s-au îmbunătățit în rândul managerilor firmelor, mai ales al celor din comerț. Sunt 16 luni de când indicele este în zona de recesiune și un an de când este printre cele mai scăzute din regiune.
România se îndepărtează de echilibrul dintre stat și societate, iar lipsa reformelor, instabilitatea fiscală și deficitul de încredere pun presiune pe economie și pe investitori, susține Andreea Nica, vicepreședinte CFA România. Ea avertizează că România riscă să ajungă să facă reformele „forțat și în termenii impuși de piață", dacă nu le implementează ordonat.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3447 | +0.0670 | +1.27 % |
| 1 USD | 4.7519 | +0.0754 | +1.61 % |
| 1 GBP | 6.2764 | +0.0957 | +1.55 % |
| 1 CHF | 5.7347 | +0.1451 | +2.60 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro