Octavian Radu, fondatorul grupului Octra Holding, care include și lanțul de librării Diverta, intră în acționariatul companiei Fabrica de Consultanță, înființată de sibianul Liciniu Lupu, ținta fiind deschiderea de birouri de consultanță în toate orașele mari din țară.
Fabrica de Consultanță operează pe nișa obținerii de finanțări nerambursabile din fonduri europene și guvernamentale, fiind fondată în Sibiu, în urmă cu 15 ani, de omul de afaceri Liciniu Lupu. Până în prezent compania a implementat circa 400 de proiecte și a atras fonduri nerambursabile cu o valoare de aproximativ 150 milioane de euro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
“În ultimii ani am înființat diverse firme care au ajuns lideri de piață în retail, producție și servicii, dar nu mi-am imaginat că și businessul de consultanță se poate scala. Liciniu, care a scris cu succes un proiect european pentru o plantație a grupului Octra Holding, m-a convins că se poate. Așa că ne-am asociat și acum suflecăm amândoi mânecile ca să dovedim că putem. Și ne-am propus să aducem minim 1 miliard de euro în România prin proiectele scrise de noi”, spune Octavian Radu.
"L-am cunoscut pe Octavian Radu în anul 2014. Am avut câteva întâlniri live și câteva zeci de mail-uri schimbate care m-au inspirat și din care am avut multe de învățat. Toate bune și frumoase, până când în martie 2021 am citit MY WAY (cartea scrisă de domnul Radu). Lăsând la o parte faptul că mi-a "stricat" vreo câteva weekend-uri, fiind extrem de interesantă și captivantă, cartea m-a convins că nu pot să cresc accelerat de unul singur, ceea ce m-a determinat să îi propun asocierea pe care o anunțăm acum" susține Liciniu Lupu.
Printre companiile grupului Octra Holding se numără Diverta, Flaro, TCE, Pink Post, Rimobi, Sistec, Ioana Hotels, Vinexpert, Bookster, Graziosa, Caro Toys, Verdena, Sunny Berry.
