GUEST WRITER Iordăchescu & Asociații: CARANTINĂ vs. IZOLARE. Unele aspecte de neconstituționalitate

GUEST WRITER Iordăchescu & Asociații: CARANTINĂ vs. IZOLARE. Unele aspecte de neconstituționalitate
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 28 aug 2020

Care sunt căile de atac în caz de instituire a unor astfel de măsuri?

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Corina Dent, Excedent, Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a). Parteneri: Auchan, Kaufland, Liberty Steel
25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar

Ruxandra Barbu, avocat Iordăchescu & Asociații

Care este distincția între carantină respectiv izolare ?

În sensul dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic pot fi instituite următoarele trei măsuri: carantina persoanelor, carantina zonală, respectiv izolarea.

Carantina persoanelor este așadar o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare a unui agent înalt patogen de alte persoane. Conform definiției redate la art. 3 lit. l) din Legea nr. 136/2020, persoana suspectă este persoana posibil infectată care provine din zona în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic, cu un agent înalt patogen, pe perioada de incubație, în baza dovezilor științifice, sau persoana care a intrat în contact direct cu o persoană infectată sau cu bunuri contaminate cu agentul înalt patogen, până la trecerea perioadei de incubație sau apariția semnelor sau simptomatologiei clinice sau paraclinice a bolii.

Această măsură poate avea ca durată fie perioada de incubație specifică bolii infectocontagioase, în cazul infecțiilor SARS COV 2 – perioada de 14 zile, fie o durată mai  scurtă de timp până la momentul declarării persoanei ca fiind confirmată cu acest agent înalt patogen, fiindu-i aplicabilă în ultima ipoteză măsura izolării.

Izolarea, în schimb, este o măsură aplicabilă persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne și simptome sugestive.

Care este procedura de diagnosticare a persoanelor infectate cu COVID-19?

În Anexa 3 a Ordinului Ministerului Sănătătii nr. 1321/22.07.2020 pentru aprobarea Planurilor privind modalitatea de aplicare  de către Direcțiile de Sănătate Publică județene și cea a municipiului București, de către Institutul Național de Sănătate Publică precum și de către unitățile sanitare a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS COV 2, este prevăzută modalitatea identificării pacienților COVID 19.

Conform acesteia, diagnosticarea se realizează exclusiv prin metoda RT-PCR a ARN SARS-CoV-2 și presupune recoltarea exsudatului nazofaringian și/sau orofaringian pentru detecție.

În același ordin, în Anexa nr. 3 lit. A pct. 3 și 6 se precizează că pacienții suspecți vor fi izolați în zone-tampon ale unității sanitare unde s-a ridicat suspiciunea de COVID-19 și au fost recoltate probele biologice (spital, secție de spital) sau în alte locații desemnate la nivel local, după caz. Izolarea acestora se va dispune până la confirmarea COVID, într-o cameră individuală cu grup sanitar propriu în condiții de precauție, fiindu-le asigurată asistența medicală necesară pentru a nu li se agrava starea de sănătate.

În condițiile în care rezultatul testului RT-PCR este negativ se prevede ca regulă că pacienții simptomatici vor fi orientați către unități sanitare non COVID în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cu toate acestea, în cazul în care aceștia din urmă prezintă conform imaginii radiologice ori CT elemente sugestive de infecție SARS COV 2, fără altă cauză aparentă, urmează să fie ținuți în izolare pentru efectuarea unui al doilea test la interval de 48 de ore de la testul inițial.

Dacă testarea se realizează în condiții de spitalizare de zi ori în locații precum centre de dializă, domiciliu sau altele, pacienții vor sta izolați la domiciliu de restul membrilor de familie până la primirea rezultatelor

Izolarea pacienților internați va fi efectuată prin trierea acestor în saloane ori rezerve diferite, pacienți suspecți/pacienți internați, iar în cazul în care pacienții suspecți sunt confirmați cu infecția SARS COV 2, aceștia pot fi transferați cu ceilalți pacienți confirmați indiferent de ziua de evoluție a infecției.

Care este modalitatea prin care se instituie carantina/izolarea?

Măsura carantinei persoanelor, conform art. 4 din Legea 136/2020, se dispune doar prin decizie motivată a direcției de sănătate publică, indiferent de locul în care persoana va fi carantinată – domiciliu, locație declarată ori spații speciale amenajate de către autorități.

Deși raportat la reglementarea prevăzută de art. 3 lit. a), respectiv de art. 4 din legea  menționată, lucrurile par a fi destul de clare, în sensul în care în toate cazurile, independent de consimțământul persoanei la instituirea carantinei ori a locației în care aceasta se va desfășura, aceasta se va institui în baza deciziei individuale a direcției de sănătate publică județeane ori a municipiului București, situația pare să se complice la o analiză mai atentă a dispoziției prevăzute de art. 7 alin. 2 din aceeași lege.

Astfel, în ipoteza refuzului măsurii carantinării la domiciliu sau la locația declarată ori în situația încălcării măsurii carantinei consimțită anterior, medicul, respectiv organele de control, recomandă iar reprezentantul  DSP decide carantinarea persoanei printr-o decizie cu caracter individual, dacă aceștia constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. În continuare se arată că medicul sau organele de control informează de îndată DSP, iar aceasta în maxim 8 ore de la informarea făcută de medic sau de organele de control va emite decizia de carantinare care se comunică de îndată persoanei în cauză.

Măsura izolării, potrivit art. 3 lit. c) din aceeași lege, se dispune ca regulă pe baza cosimțământului persoanelor, fiind mai degrabă o autoizolare la domiciliu, locație declarată sau într-o unitate sanitară, iar doar prin excepție în ipoteza refuzului instituirii ori prelungirii acestei măsuri, ea va fi dispusă prin decizie individuală emisă de DSP.

Ce probleme ridică modul în care legiuitorul a reglementat cele două măsuri?

Sub aspectul celor menționate supra credem că pot fi ridicate două mari probleme pe care legiuitorul ar trebui să le clarifice pentru ca legea în cauză să îndeplinească exigențele de previzibilitate și claritate pe care orice act normativ trebuie să le întrunească potrivit art. 1 alin. 5 din Constituția României.

O primă clarificare se impune a fi făcută cu privire la ipoteza în care persoana în primă fază își dă consimțământul la instituirea măsurii carantinei iar ulterior nu mai este de acord cu această măsură. Întrebarea care survine în această situație este dacă Direcția de Sănătate Publică emite decizie individuală de carantinare atât în cazul în care există consimțământul persoanei cât și în ipoteza în care aceasta refuză carantinarea sau o încalcă.

Din lecturarea art. 3 lit. a), art. 4  respectiv art. 17 alin. 1 din Legea 136/2020 înțelegem că această măsură poate fi instituită doar prin decizie individuală a Direcției de Sănătate Publică.  Înțelegem astfel că DSP va emite o primă decizie individuală de carantinare a persoanei la domiciliul persoanei ori la locul declarat de aceasta, decizie luată în baza consimțământului acesteia, urmând să emită o nouă decizie individuală de carantinare în cazul în care persoana refuză executarea măsurii ori încalcă măsura consimțită anterior, urmând ca în acest ultim caz carantinarea persoanei să se dispună în spațiul special desemnat de autorități.

Lucrurile devin tot mai complicate pe măsură ce analizăm dispoziția prevăzută de art. 7 alin. 2, unde legiuitorul expressis verbis reglementează emiterea unei decizii DSP în cazul în care persoana refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locația declarată de aceasta ori încalcă măsura astfel dispusă pe durata acesteia.

Observăm că legiuitorul nu tratează ipoteza prevăzută de art. 5 alin. 3 lit. a) care reglementează ipoteza instituirii măsurii carantinei într-un spațiu special desemnat de autorități în situația în care persoana declară că nu își poate asigura condițiile de separare fizică la domiciliu și nici nu beneficiază de un alt spațiu locativ unde să poată executa măsura.

În această ultimă situație, se pune întrebarea dacă persoana își retrage consimțământul și refuză să execute măsura la locația stabilită de autorități, Direcția de sănătate publică va emite o nouă decizie individuală de carantinare sau nu?

Din analiza legii menționate, ce nu conține nicio dispoziție care să tranșeze această situație, credem că răspunsul este unul negativ, respectiv, în ipoteza mai sus menționată, DSP nu va emite o nouă decizie individuală de carantinare a persoanei chiar dacă aceasta nu mai este de acord cu executarea carantinei în locația pusă la dispoziție de autorități.

Cea mai mare problemă pe care o sesizăm și care considerăm că trebuie remediată de urgență survine din analiza dispoziției prevăzută de art. 17 ce reglementează modalitatea în care orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act individual emis potrivit art. 7 poate introduce în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei DSP, acțiune la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are reședința ori la judecătoria în a cărei circumscripție este situat spațiul sau unitatea sanitară în care este carantinată, solicitând anularea actului administrativ contestat, revizuirea sau încetarea măsurii.

Pornind de la considerentele expuse, concluzionăm că în ipoteza în care o persoană din motive obiective nu are condiții să își asigure executarea măsurii carantinei la domiciliu sau într-un alt loc în condiții de siguranță privind prevenirea contagiunii altor persoane ce locuiesc în același imobil, și care își dă consimțământul într-o primă fază la executarea acestei măsuri într-o locație stabilită de autorități, nu are nicio pârghie prin care să atace actul administrativ individual emis la instanța competentă, în situația în care își retrage consimțământul dat și refuză executarea în această manieră a măsurii instituite după trecerea unui termen de 24 de ore de la comunicarea deciziei DSP. Acest termen de 24 de ore stabilit conform art. 17 alin. 1 este un termen de decădere din dreptul persoanelor de a solicita anularea, revizuirea sau încetarea măsurii luată prin actul administrativ.

Sub acest aspect, observăm că cele două categorii de persoane – cele care au posibilitatatea de a executa carantina la domiciliu sau la o locație aleasă de acestea, respectiv cele care din rațiuni obiective acceptă în primă fază instituirea măsurii într-o locație desemnată de autorități, au parte de un tratament discriminatoriu raportat la exercitarea dreptului la apărare al acestora pentru motivele expuse mai sus.

Or, dreptul la apărare este un drept fundamental ce reglementat și garantat tuturor cetățenilor de art. 24 alin. 1 din Constituția României. Mai mult, acestă manieră de reglementare distinctă a celor două situații expuse determină inclusiv încălcarea art. 16 alin. 1 din Legea fundamentală ce reglementează egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii sau discriminări, precum și a art. 21 alin. 1 și 2 din aceeși lege ce reglementează accesul liber la justiție.

Opinăm că legiuitorul trebuie de urgență să procedeze la soluționarea acestei problematici sesizate în virtutea tuturor considerentelor prezentate mai sus.

O altă problemă pe care o sesizăm vizează inconsecvența terminologiei utilizate de către legiuitor.

În acest sens, legiuitorul utilizează termenul recomandare atât pentru situația în care medicul constată refuzul pacientului de a executa măsura carantinării cât și pentru situația în care acesta constată refuzul persoanei privind dispunerea măsurii izolării ori prelungirea acesteia.

Din analiza formularelor tip ale deciziei de confirmare sau infirmare a carantinei respectiv ale deciziei de confirmare sau infirmare a măsurii de izolare sau ale deciziei de confirmare sau infirmare a prelungirii măsurii de izolare redate în anexa 1 și 2 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1309/21.07.2020, concluzionăm că legiuitorul utiliează în manieră improprie terminologia de recomandare în ipoteza prevăzută de art. 7 alin. 2  din Legea 136/2020.

Astfel, în situația în care medicul sau organele de control constată refuzul persoanei de a executa măsura carantinei la domiciliu sau în locația aleasă de acesta ori în ipoteza în care aceasta încalcă această măsură, nu este nevoie de recomandarea, ci de informarea Direcției de Sănătate Publică, termenul neavând sensul recomandării utilizate de legiuitor în cadrul art. 8 alin. 6 și 7, ce vizează recomandarea luării ori prelungirii măsurii de izolare în ipoteza în care medicul sau organele de control constată refuzul persoanei privind luarea acestei măsuri.

În caz contrar, nu putem să ne explicăm rațiunea pentru care formularul privind decizia de confirmare sau infirmare a măsurii izolării/ prelungirii măsurii izolării prevede expres că această decizie se dispune la recomandarea medicului ori organului de control urmând a fi redat numele acestuia precum și date privind instituția din care face parte, aspect ce nu apare în modelul deciziei de confirmare sau infirmare a carantinării.

Credem că și sub acest aspect legiuitorul trebuie să ofere anumite clarificări.

Care este calea de atac împotriva deciziei DSP privind instituirea carantinei sau izolării persoanei?

1. În cazul în care medicul constată existența riscului de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară iar persoana în cauză refuză să își dea consimțămânul privind izolarea, potrivit art. 8 alin. 3 și 6 din Lege nr.136/2020, acesta recomandă izolarea persoanei într-o unitate sanitară sau într-o locație alternativă în vederea examinării acesteia și până la primirea rezultatelor, însă nu mai mult de 48 de ore. Ulterior emiterii recomandării, DSP, în termen de cel mult două ore, va emite decizie prin care confirmă sau infirmă măsura izolării recomandate.

În această situație, potrivit art. 16 din aceeași lege, orice persoană care se consideră vătămată prin această măsură într-un drept sau interes legitim poate introduce acțiune prin care să solicite anularea actului. Acțiunea poate fi introdusă fie la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul/reședința persoana în cauză, fie la judecătoria în a cărei circumscripție este situată unitatea sanitară unde se află izolată persoana.

Judecarea unei astfel de cereri se va face în regim de urgență, în maxim 24 de ore de la sesizarea instanței, cu citarea părților, cererea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru.

2. Situația trebuie însă analizată diferit dacă asupra unei persoane se dispune măsura carantinei prin decizie individuală DSP sau dacă medicul după trecerea celor 48 de ore decide că se impune prelungirea măsurii izolării iar persoana nu își dă consimțământul, astfel încât medicul va recomanda iar DSP în termen de cel mult două ore va emite o decizie prin care confirmă sau infirmă prelungirea izolării.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 136/2020, orice persoană ce se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim poate introduce acțiune în fața instanței în termen de cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei DSP prin care să solicite anularea actului administrativ, revizuirea sau încetarea măsurii.

Instanța competentă este fie judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul/reședința persoana care introduce acțiunea, fie judecătoria din locul unde persoana se află carantinată sau izolată. Și în acest caz cererea este scutită de plata taxei de timbru judiciar, iar judecarea se va face de urgență în termen de cel mult 48 de ore.

Hotărârea pronunțată de instanță în cazul unei cereri introduse potrivit pct. 1 este definitivă, în timp ce hotărârea pronunțată de către instanță în cazurile de la pct. 2 deși este executorie, poate fi atacată cu apel în termen de două zile de la comunicare.

În vederea judecării acestor cereri, asistența judiciară este obligatorie, acest fapt însemnând că dacă persoana ce demarează o asfel de acțiune în justiție nu are un avocat ales, acesteia i se va asigura un apărător din oficiu.

Un material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
carantina
izolare