INTERVIU Apărarea, dincolo de verdictul public. Eugen Constantin Vidineac, despre independența avocatului și limitele unei profesii

Cu o practică ce acoperă dreptul penal, administrativ, fiscal și insolvența, Eugen Constantin Vidineac, fondatorul societății de avocatură ce îi poartă numele, vorbește în interviul de mai jos despre criminalitatea economică, investigațiile complexe și apărarea în dosare cu expunere publică internațională.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
INTERVIU Apărarea, dincolo de verdictul public. Eugen Constantin Vidineac, despre independența avocatului și limitele unei profesii

Discutăm despre cazul fraților Tate, dar și despre independența avocatului în raport cu propriul client, limitele pe care și le impune în exercitarea profesiei și motivele pentru care alege să refuze anumite mandate. Dincolo de notorietatea unor dosare, conversația aduce în prim-plan o profesie în care rigoarea, asumarea și reputația se verifică în momentele dificile.

Numele dumneavoastră a ajuns în ultimii ani în presa internațională, în legătură cu unul dintre cele mai mediatizate dosare judiciare ale momentului. Însă notorietatea unui caz nu spune neapărat foarte multe despre avocatul care îl instrumentează. Dacă am lăsa deoparte numele clienților și titlurile din presă, cum v-ați prezenta? Ce ar trebui să știm despre Eugen Constantin Vidineac pentru a-l înțelege ca profesionist?

M-aș prezenta simplu: sunt avocat penalist și cred, poate demodat, că avocatura este înainte de toate o profesie morală. Nu apăr fapte, apăr oameni și, prin ei, regulile fără de care niciunul dintre noi nu ar fi în siguranță în fața statului. Prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare, procesul echitabil nu sunt formule de manual. Sunt singurul lucru care stă între un om și o eroare judiciară.

Practic dreptul penal și dreptul administrativ, dar și dreptul fiscal și insolvența. Par domenii diferite, însă au un numitor comun: sunt zonele în care omul sau compania se află într-un moment de vulnerabilitate, față în față cu puterea publică sau cu propriii creditori: parchetul, fiscul, autoritatea contractantă, masa credală. Acolo raportul de forțe este inegal prin definiție, iar rolul meu este să îl echilibrez. În practică, ele se și întâlnesc mai des decât s-ar crede: o inspecție fiscală poate deveni dosar penal, iar o insolvență poate ridica problema răspunderii administratorului.

Dincolo de asta, sunt un om care își iubește meseria cu o pasiune pe care anii nu au tocit-o. Citesc fiecare dosar filă cu filă, nu mă mulțumesc cu rezumate și nu promit rezultate. Promit muncă, luciditate și adevărul spus clientului, chiar și atunci când nu este cel pe care ar vrea să îl audă.

În 2007 publicați Companiile Offshore. Era o perioadă în care structurile internaționale de afaceri, jurisdicțiile fiscale și mobilitatea capitalului începeau să devină subiecte tot mai importante. Ce v-a atras atunci către această zonă? A fost curiozitate academică, interes pentru mecanismele financiare sau intuiția că, în spatele unor tranzacții aparent perfect legale, se pot ascunde uneori riscuri pe care antreprenorii le înțeleg prea târziu?

Toate trei, dar în ordinea inversă celei în care le-ați enumerat. În 2007 România abia intrase în Uniunea Europeană, capitalul începea să circule liber, iar antreprenorii români descopereau offshore-ul mai mult din auzite decât din lege. M-a atras tocmai distanța dintre mit și mecanism. Offshore-ul nu este, în sine, nici ilegal, nici imoral. Este un instrument, iar un instrument capătă culoarea morală a mâinii care îl folosește. Am vrut să explic cum funcționează, unde se termină optimizarea fiscală și unde încep evaziunea și spălarea banilor.

Privind înapoi, cartea a fost prima mea lecție de drept penal al afacerilor, deși atunci nu o numeam așa. Am înțeles că cele mai multe probleme nu se nasc din rea-credință, ci din structuri pe care omul le semnează fără să le înțeleagă. Linia dintre legal și penal nu o trasează schema, ci substanța economică și intenția. Este o lecție pe care o regăsesc astăzi în aproape fiecare dosar.

Parcursul dumneavoastră trece prin mediul universitar, practica individuală și activitatea într-o societate de avocatură. Sunt experiențe care presupun moduri diferite de a privi profesia: profesorul explică, avocatul argumentează, iar avocatul de litigii trebuie, uneori, să decidă repede, cu informații incomplete. Care dintre aceste experiențe v-a schimbat cel mai mult felul de a gândi? Și ce ați învățat despre oameni din fiecare dintre ele?

Cel mai mult m-a schimbat sala de judecată, dar nu aș fi ajuns acolo același om fără celelalte două. Catedra m-a învățat rigoarea: nu poți explica ceea ce nu ai înțeles tu însuți, iar studenții simt asta imediat. Despre oameni am învățat acolo că rețin ce înțeleg, nu ce li se dictează. Practica individuală m-a învățat răspunderea. Ești singur cu clientul, cu frica lui și cu termenul de mâine. Am învățat că omul din fața ta nu este un dosar și că, de cele mai multe ori, are nevoie mai întâi să fie ascultat și abia apoi apărat.

Societatea de avocatură m-a învățat disciplina echipei și o anumită umilință: un dosar mare nu se câștigă de unul singur. Iar litigiul m-a învățat curajul de a decide cu informații incomplete și onestitatea de a-ți asuma decizia, inclusiv atunci când s-a dovedit greșită.

Privind astăzi în urmă, cât din profesorul de la catedră mai există în avocatul care intră într-o sală de judecată? Vă mai place să explicați lucrurile sau, după suficientă experiență, ați ajuns să preferați să adresați întrebările incomode?

Profesorul nu a plecat niciodată. O pledoarie bună este, în fond, o lecție bine ținută: judecătorul trebuie să rămână cu o idee limpede, nu cu impresia unui discurs. Explic în continuare cu plăcere, în primul rând clientului, care are dreptul să înțeleagă ce i se întâmplă. Dar da, experiența m-a apropiat de întrebările incomode. O acuzație se verifică prin întrebări, nu prin declarații. Cine a văzut? De unde știe? De ce abia acum? O întrebare bine pusă face uneori mai mult decât o oră de pledoarie. Aș spune că astăzi explic instanței și întreb acuzarea. Iar cele mai incomode întrebări mi le pun mie, înainte de a intra în sală.

Reprezentarea unor clienți aflați în centrul atenției publice aduce o dificultate suplimentară. În cazul fraților Tate, numele dumneavoastră a fost asociat cu un dosar care a depășit de mult granițele României. Cum vă păstrați independența profesională într-un asemenea context și unde trasați linia dintre obligația de a apăra clientul și presiunea de a răspunde unei opinii publice care și-a format deja verdictul?

Independența se păstrează știind exact pentru ce ai fost angajat. Nu sunt purtătorul de cuvânt al clienților mei și nu sunt obligat să le împărtășesc opiniile; am spus-o public atunci când a fost cazul. Mandatul meu privește acuzațiile din dosar, nu simpatia sau antipatia pe care o stârnește un om.

Opinia publică are dreptul la păreri, nu la verdicte. Verdictul aparține instanței și se dă pe probe. Cu cât clientul este mai nepopular, cu atât testul este mai serios pentru justiție: garanțiile suspendate astăzi pentru cel antipatic vor fi suspendate mâine pentru oricine. Faptul că instanțele au constatat neregularități ale rechizitoriului și au restituit cauza la parchet arată că întrebările apărării nu au fost un exercițiu de imagine. Linia o trasez așa: clientului îi datorez o apărare completă, publicului îi datorez doar adevărul. Nu mint, nu fac spectacol și vorbesc în afara sălii numai atât cât este necesar pentru a echilibra o imagine deja formată. Restul se spune în fața judecătorului.

Dosarele de criminalitate economică și investigațiile transfrontaliere nu au nimic spectaculos în rutina lor. Vorbim de volume uriașe de documente, fluxuri financiare, date digitale, instituții din jurisdicții diferite și multă, multă muncă invizibilă. Într-un dosar complex, ce face diferența reală între un avocat care știe legea și unul care poate construi o apărare solidă? 

Legea o știe oricine a citit-o. Diferența o fac alte lucruri.

Primul este stăpânirea faptelor. Citești tot, până când cunoști dosarul mai bine decât cel care l-a construit. Detaliul care schimbă o cauză stă de obicei în volumul pe care nimeni nu a avut răbdare să îl deschidă. Al doilea este teoria cauzei: o explicație coerentă, adevărată și susținută de probe a ceea ce s-a întâmplat. Fără ea, apărarea este doar o colecție de obiecții. Al treilea este procedura. În dosarele cu date digitale și cooperare judiciară internațională, felul în care a fost obținută o probă contează la fel de mult ca ceea ce spune ea. Și mai este ceva: echipa. Experți contabili, specialiști IT, avocați din alte jurisdicții. Avocatul care crede că le știe pe toate este primul risc al propriului client.

În mediul de afaceri există încă ideea că problemele penale sunt ceva ce li se întâmplă altora, celor care încalcă legea în mod evident, nu companiilor cu avocați, consultanți și proceduri interne. Din experiența dumneavoastră, unde începe, de fapt, riscul penal pentru un antreprenor sau pentru un administrator? 

Mult mai devreme decât cred oamenii: în ziua în care semnezi ceva ce nu ai citit sau nu ai înțeles. Administratorul răspunde pentru semnătura sa, nu pentru ce i-a spus contabilul că este în regulă.

Riscul începe în zona gri: tranzacția cu o parte afiliată fără substanță economică, factura care nu reflectă o operațiune reală, clasicul „așa se face în piață”. Și începe în lipsa urmei scrise. O decizie de afaceri legitimă, dar nedocumentată, arată cu totul altfel cinci ani mai târziu, citită de un procuror. Legea penală nu sancționează riscul de afaceri, ci reaua-credință. Numai că buna-credință trebuie să o poți dovedi. De aceea sfatul meu este același de ani de zile: avocatul penalist se consultă înainte, nu după. Prevenția costă o fracțiune din prețul unei apărări.

Ați refuzat vreodată un caz nu pentru că nu era suficient de interesant profesional, ci pentru că nu era unul pe care să vi-l asumați?

Da. Nu am refuzat niciodată un om pentru gravitatea acuzației sau pentru că era nepopular. Orice om are dreptul la apărare, iar a-l refuza din acest motiv ar însemna să îl judec eu, înaintea judecătorului.

Un material Legal Marketing

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Ultimele ştiri

Anunțul săptămânii
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3485 -0.0009-0.02 %
1 USD4.8665 +0.0065+0.13 %
1 GBP6.4173 +0.0070+0.11 %
1 CHF5.7981 +0.0165+0.29 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite