ULTIMA ORĂ România scapă de junk. REACȚIA Finanțelor

Respectarea angajamentelor fiscale și absorbția susținută a fondurilor europene au cântărit decisiv. Următorul pas este continuarea consolidării printr-un plan credibil pe termen mediu, transmite ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ce agenția de rating S&P a reconfirmat ratingul suveran al României la „BBB-", cu perspectivă negativă.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ULTIMA ORĂ România scapă de junk. REACȚIA Finanțelor

Este arătat că evaluarea reflectã progresele înregistrate în implementarea programului de ajustare fiscalã, care au contribuit la reducerea deficitului bugetar și confirmã faptul cã procesul de consolidare fiscalã și absorbția fondurilor europene au rãmas în grafic în 2026.

De ce este important Ratingurile acordate de către cele trei mari agenții de evaluare financiară, S&P, Fitch și Moody's sunt indicatori foarte importanți pentru investitori, pentru cei care împrumută statul (dar mai ales pentru cei catre dețin deja titluri și nu au mandat pentru obligațiuni cotate sub investment grade), referitor la capacitatea statului de a susține acum și în viitor plata împrumuturilor pe care le ia. Un calificativ mai bun înseamnă dobânzi mai mici, iar rămânerea în categoria recomandată pentru investitori (în care acum România este pe ultima treaptă la toate cele trei mari agenții), este de importanță majoră pentru statul român.

De asemenea important: Leul a intrat sub presiune după eșecul votului de învestitură pentru guvernul propus de Siegfried Mureșan, coborând la minime istorice față de euro. O eventuală retrogradare a ratingului suveran ar fi avut un impact negativ suplimentar asupra cursului și a costurilor de finanțare, au avertizat anterior analiștii.

Mesajul Finanțelor

"S&P evidențiazã, de asemenea, nivelul foarte ridicat al investițiilor publice, susținute într-o proporție importantã de fondurile europene, ca principal sprijin pentru activitatea economicã în acest an.

În același timp, S&P a menținut perspectiva negativã, subliniind riscurile ridicate de implementarea consolidãrii fiscale în perioada 2027-2028 si posibilele efecte negative ale instabilitãții politice. În contextul persistenței unui deficit de cont curent ridicat, al necesarului important de finanțare externã și al sensibilitãții României la schimbãrile în încrederea investitorilor și în condițiile de finanțare.

FOTO Antifrauda a declanșat operațiunea ATOM. Sunt vizate în primă etapă 35 de entități implicate în comerțul cu mașini second-hand și un lot de mașini în valoare de 38 de milioane de euro CITEȘTE ȘI FOTO Antifrauda a declanșat operațiunea ATOM. Sunt vizate în primă etapă 35 de entități implicate în comerțul cu mașini second-hand și un lot de mașini în valoare de 38 de milioane de euro

„Odatã cu decizia S&P, închidem un ciclu important de evaluãri început în varã și reușim sã pãstrãm România în categoria investment grade, în ciuda unui context politic complicat și a unei perioade prelungite de interimat guvernamental. Este un rezultat important, dar nu este suficient. Urmãtoarele obiective sunt vitale sunt încadrarea în țintele de deficit pentru 2026 și construcția unui buget credibil pentru 2027. De acestea vor depinde în mare mãsurã evaluãrile din primul trimestru al anului viitor. Dacã pãstrãm disciplina în execuția bugetarã din 2027 și rãmânem prudenți în perspectiva lui 2028, putem crea condițiile pentru revenirea perspectivei de rating la stabile.", a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

S&P a confirmat progresele realizate în consolidarea fiscalã

Potrivit agenției, rezultatele obținute de România în anul 2025 și pe parcursul anului 2026 au fost notabile în ceea ce privește ritmul consolidãrii fiscale. S&P estimeazã cã deficitul bugetar va scãdea la 6,25% din PIB în anul 2026, cu aproape un punct și jumãtate procentual sub nivelul înregistrat în anul 2025, pe fondul disciplinei în ceea ce privește cheltuielile publice și al menținerii unui nivel solid al veniturilor bugetare.

Menținerea ratingului de credit al României în categoria recomandatã investițiilor a ținut cont de faptul cã ajustarea fiscalã și absorbția fondurilor UE au rãmas în grafic pentru anul 2026, în condițiile în care fondurile din PNRR au ajuns la rate de absorbție de peste 90 % pentru granturi și 95 % pentru împrumuturi.

S&P avertizeazã asupra potențialelor consecințe negative ale prelungirii blocajului politic și reitereazã importanțã continuãrii procesului de consolidare fiscalã.

EXCLUSIV Zeci de milioane lei din \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Zeci de milioane lei din "taxa rușinii" la ANAF. Cel mai recent caz, un dezvoltator imobiliar care a plătit 5 milioane de lei

Menținerea perspectivei negative reflectã riscurile pe care S&P le identificã în implementarea programului de consolidare fiscalã asumat de țara noastrã în cadrul procedurii de deficit excesiv a UE. Agenția considerã astfel cã blocajul politic prelungit și riscul unor compromisuri politice suboptimale, adoptate în ultimul moment, ar putea periclita reducerea preconizatã a deficitelor gemene ale României pânã în anul 2029.

S&P: Perioada imediat urmãtoare va fi esențialã pentru desemnarea cu succes a unui guvern care va adopta un cadru bugetar credibil pentru perioada 2027-2028.

S&P subliniazã cã formarea unui guvern susținut de o majoritate și adoptarea unui cadru bugetar credibil pentru 2027-2028 sunt esențiale pentru menținerea traiectoriei de consolidare fiscalã. În scenariul de bazã al agenției, România va reuși sã formeze un guvern care sã adopte un asemenea cadru.

Agenția evidențiazã cã necesarul mare de finanțare și creșterea costurilor de împrumut vor continua sã exercite presiuni asupra cheltuielilor cu dobânzile (care sunt estimate sã ajungã la 3,3% din PIB în 2028), datoria publicã netã estimându-se sã urce la peste 60,0% din PIB în 2027.

Totodatã, S&P aprecizã cã profilul de credit al României rãmâne constrâns de nivelul ridicat al deficitului structural de cont curent, estimat la 7,5% din PIB în 2026 respectiv la 7% din PIB în 2027.

Factorii care pot revizui pozitiv sau negativ ratingul României

S&P subliniazã cã perspectiva ar putea reveni la stabilã dacã deficitele externe și fiscale ale României s-ar reduce, stopând astfel deteriorarea bilanțurilor guvernamentale și externe. Un asemenea scenariu ar fi susținut, în opinia agenției, de un plan de politici publice credibil pe termen mediu – eventual fundamentat pe un consens politic larg – și de o relansare a creșterii economice.

Eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, în analiză din cauza impactului bugetar. Se caută soluții de atenuare, ca o aplicare treptată ca timp sau categorii de lucrători. Deocamdată, Programul lui Mureșan prevede tot ianuarie 2027 CITEȘTE ȘI Eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, în analiză din cauza impactului bugetar. Se caută soluții de atenuare, ca o aplicare treptată ca timp sau categorii de lucrători. Deocamdată, Programul lui Mureșan prevede tot ianuarie 2027

„Agenția analizeazã deja capacitatea României de a continua acest parcurs în 2027 și 2028. Prioritatea absolutã este construirea unui buget credibil pentru 2027, bazat pe mãsuri clare și sustenabile, care sã continue reducerea deficitului fãrã sã compromitã premisele relansãrii economice.

Avem nevoie de consens politic în jurul acestor obiective pentru ca traiectoria fiscalã a României sã nu fie pusã sub semnul întrebãrii de blocaje politice sau de ciclul electoral. Ambiția noastrã nu trebuie sã se opreascã la protejarea calificativului de investiții. Trebuie sã creãm condițiile pentru revenirea perspectivei la stabilã și, în timp, pentru îmbunãtãțirea ratingului și reducerea costurilor de finanțare ale României.", a completat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Pe de altã parte, S&P a avertizat cã ar putea revizui în scãdere ratingurile României dacã procesul prelungit de formare a guvernului, survenit în urma destrãmãrii coaliției în mai 2026, ar putea îngreuna reducerea deficitului fiscal în anii 2027 și 2028. Potrivit agenției existã riscul ca neimplementarea unei traiectorii fiscale și de politici credibile nu doar sã compromitã consolidarea bugetarã, ci și sã amplifice riscuri mai largi, precum deteriorarea încrederii investitorilor, creșterea costurilor de finanțare și intensificarea presiunilor asupra balanței de plãți.

FOTO Bolojan se arată optimist după întâlnirea cu S&P, care va decide în curând dacă România intră sau nu la categoria junk CITEȘTE ȘI FOTO Bolojan se arată optimist după întâlnirea cu S&P, care va decide în curând dacă România intră sau nu la categoria junk

Totodatã, S&P a precizat cã ar putea lua în considerare o retrogradare a ratingului în cazul în care presiunile externe s-ar intensifica – de exemplu, dacã perturbãrile de pe piața energiei ar compromite așteptãrile privind inflația pe termen mediu în România, afectând totodatã semnificativ creșterea economicã, balanța de plãți și rezultatele fiscale.

Evaluãrile agențiilor internaționale de rating reprezintã un reper important pentru percepția investitorilor asupra economiei și influențeazã condițiile în care statul, companiile și instituțiile financiare se pot finanța de pe piețele financiare.

Menținerea calificativului României în categoria recomandatã investițiilor contribuie la pãstrarea accesului larg la finanțare în condiții competitive și reflectã încrederea acordatã economiei românești în contextul continuãrii procesului de consolidare fiscalã și al implementãrii reformelor asumate. Reconfirmarea de astãzi aratã însã și foarte clar cã pãstrarea acestei poziții depinde de continuitatea consolidãrii fiscale, de predictibilitatea politicilor publice și de capacitatea României de a construi un cadru bugetar credibil pentru anii urmãtori".

Agenția de evaluare financiară S&P Global a confirmat calificativul României la "BBB-/A3" pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, pe ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, menținând în același timp și perspectiva negativă.

Decizia a fost anticipată atât de analiști, cât și de Guvern, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, declarând repetat în ultimele ore că are încredere că raportul S&P va ține cont de progresele înregistrate de România în ce privește consolidarea finanțelor publice, în pofida crizei politice prelungite.

GAFĂ MARE la pensii. Milioane de conturi, calculate greșit. Reacția Casei Naționale de Pensii CITEȘTE ȘI GAFĂ MARE la pensii. Milioane de conturi, calculate greșit. Reacția Casei Naționale de Pensii

România are din partea S&P rating BBB- din mai 2014.

Perspectiva calificativului de țară a fost revizuită de la stabilă la negativă în ianuarie 2025, în contextul în care deficitul bugetar a crescut puternic.

În pofida absenței unui acord privind formarea unui nou guvern după dizolvarea din luna mai, procesul de consolidare fiscală a României pentru anul 2026 rămâne în grafic, iar peste 90% din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) au fost asigurate până în luna septembrie prin măsuri legislative punctuale, arată S&P în raportul de rating.

“Anticipăm că procesul de consolidare fiscală pentru perioada 2027-2028 va fi ancorat în procedura de deficit excesiv a UE; totodată, considerăm că, pe termen scurt, necesitatea revizuirii bugetului pentru 2026 și convenirea indexării cheltuielilor sociale pentru 2027 vor stimula o anumită cooperare politică”, potrivit agenției.

FOTO Bolojan și Nazare, la examen cu S&P pentru a evita intrarea în junk. Ministrul Finanțelor: Am discutat deschis și despre dificultățile perioadei actuale, inclusiv despre incertitudinile politice și presiunile externe CITEȘTE ȘI FOTO Bolojan și Nazare, la examen cu S&P pentru a evita intrarea în junk. Ministrul Finanțelor: Am discutat deschis și despre dificultățile perioadei actuale, inclusiv despre incertitudinile politice și presiunile externe

S&P notează că deteriorarea structurală a pozițiilor fiscale și externe ale României în perioada post-pandemică a amplificat vulnerabilitatea țării în fața creșterii ratelor dobânzilor și a schimbărilor în sentimentul investitorilor.

“Prin urmare, constituirea unui guvern care să dispună de un cadru de politici solid și susținut este esențială pentru a preveni apariția unor noi vulnerabilități”, se arată în raport.

Perspectiva negativă reflectă opinia agenției conform căreia riscurile de implementare legate de consolidarea finanțelor publice ale României și de reducerea deficitelor externe rămân ridicate.

De asemenea, perspectiva reflectă vulnerabilitatea României la fluctuațiile încrederii investitorilor, din cauza necesităților semnificative de finanțare externă și a deținerilor importante de datorie publică de către nerezidenți.

Scenariu negativ

S&P transmite că ar putea retrograda ratingurile României, dacă procesul prelungit de formare a guvernului, survenit în urma destrămării coaliției în mai 2026, ar împiedica reducerea deficitului fiscal în anii 2027 și 2028.

GAFĂ de proporții la pensii. Milioane de conturi au fost calculate greșit. Unii primesc astăzi mai puțin, alții încasează mai mult decât merită CITEȘTE ȘI GAFĂ de proporții la pensii. Milioane de conturi au fost calculate greșit. Unii primesc astăzi mai puțin, alții încasează mai mult decât merită

“Anticipăm riscul ca neimplementarea unei traiectorii fiscale și de politici credibile nu doar să compromită consolidarea bugetară, ci și să amplifice riscuri mai largi, precum deteriorarea sentimentului investitorilor, creșterea costurilor de finanțare și intensificarea presiunilor asupra balanței de plăți.

De asemenea, am putea lua în considerare o retrogradare dacă presiunile externe s-ar intensifica - de exemplu, dacă perturbările de pe piața energiei ar compromite așteptările privind inflația pe termen mediu în România, afectând totodată semnificativ creșterea economică, balanța de plăți și rezultatele fiscale”.

Scenariu pozitiv

Perspectiva ar putea fi revizuită la stabilă, dacă deficitele externe și fiscale ale României s-ar reduce, stopând astfel deteriorarea pozițiilor financiare ale guvernului și a celor externe.

“Acest scenariu ar fi susținut de un plan de politici credibil pe termen mediu - eventual bazat pe un consens politic larg - însoțit de o relansare a creșterii economice”, conform agenției.

Confirmarea ratingului reflectă așteptarea S&P de bază pe termen scurt ca România să reușească să formeze un guvern care să adopte un cadru bugetar credibil pentru perioada 2027-2028.

În pofida blocajului politic existent din luna mai, consolidarea fiscală și absorbția fondurilor UE au rămas în grafic pentru anul 2026, notează agenția.

“În timpul verii, decidenții politici din România au promovat cu succes legislația necesară pentru deblocarea majorității fondurilor din Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR). Acest lucru a generat un vârf al fluxurilor de fonduri UE în acest an, susținând un buget de investiții publice excepțional de ridicat, de 8,5% din PIB, cu rate de absorbție MRR ce depășesc 90% pentru granturi și 95% pentru împrumuturi.

Estimăm fluxuri de fonduri UE de aproximativ 3,5% din PIB în 2026, acestea urmând să acopere o parte semnificativă din necesarul ridicat de finanțare externă al României, oferind totodată spațiul fiscal necesar pentru implementarea investițiilor publice - principalul motor al activității economice din acest an”, potrivit raportului.

Cu toate acestea, un blocaj politic prelungit și riscul unor compromisuri politice suboptimale, adoptate în ultimul moment, ar putea periclita reducerea preconizată a deficitelor gemene ale României până în 2029, avertizează S&P.

“Paralizia legislativă costă România 750 de milioane de euro din granturile PNRR, din cauza neadoptării unei legi unitare privind salarizarea în sectorul public. În absența unui cadru durabil de gestionare a cheltuielilor cu salariile din sectorul public (care au reprezentat aproape 25% din totalul cheltuielilor în 2025), perspectivele fiscale rămân incerte din cauza declarațiilor contradictorii ale principalelor partide politice.

Lipsa de predictibilitate privind creșterile salariale în sectorul public reprezintă un risc pe măsură ce se apropie alegerile din 2028; o fragmentare politică accentuată ar putea duce la derapaje fiscale asociate perioadei electorale – istoric vorbind, de aproximativ 1,3% din PIB – care ar submina credibilitatea traiectoriei de reducere a deficitului convenite cu autoritățile UE în cadrul procedurii de deficit excesiv”.

 

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3447 +0.0670+1.27 %
1 USD4.7519 +0.0754+1.61 %
1 GBP6.2764 +0.0957+1.55 %
1 CHF5.7347 +0.1451+2.60 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite