EXCLUSIV În premieră, stațiunile din sudul litoralului se unesc sub același management public-privat, după un model din Bulgaria, pentru a-și rezolva împreună problemele și a se promova unitar

EXCLUSIV În premieră, stațiunile din sudul litoralului se unesc sub același management public-privat, după un model din Bulgaria, pentru a-și rezolva împreună problemele și a se promova unitar
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 15 oct 2018

Stațiunile din sudul litoralului, însumând peste 30.000 de locuri de cazare, se vor uni, în premieră, într-o structură unică, după un model din Bulgaria, și vor aplica un plan în care diferite măsuri, precum scoaterea de pe stradă a câinilor fără stăpân, vor fi aplicate simultan și unitar. În noua structură vor fi incluse atât autorități și patronate, cât și hoteluri, magazine și restaurante. Mangalia, Saturn, Jupiter, Venus, Cap Aurora, Neptun și Olimp s-au înscris deja pe listă și vor "gândi" la unison. "Este cel mai avansat proiect, cu cea mai mare densitate de stațiuni și cele mai multe locuri de cazare."

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Astfel, de anul viitor, Mangalia, Saturn, Jupiter, Venus, Cap Aurora, Neptun și Olimp se vor reuni într-o structură unică, după ce mai multe firme din toate aceste stațiuni au aderat deja la nou-înființata Organizație Patronală Mangalia, a declarat pentru Profit.ro Anca Nedea, specialist în industria hotelieră și fost șef al Autorității Naționale pentru Turism (ANT). "Este singurul model din România în care se reunesc într-o organizație patronală o salbă de stațiuni care țin de aceeași primărie. În primul rând, primăria a ajutat la coagularea și Organizației Patronale Mangalia, înființată recent. Din ea fac parte agenți economici din toate cele șapte stațiuni - hoteluri, restaurante, agrement etc. În această organizație poate adera orice alt agent economic din stațiune", a mai spus Nedea.

FOTO Atenție șoferi: De astăzi, în benzinării, carburanții vor avea noi etichete CITEȘTE ȘI FOTO Atenție șoferi: De astăzi, în benzinării, carburanții vor avea noi etichete

Primăria, în parteneriat cu mediul privat, a invitat și alte organizații patronale pentru a constitui Organizația de Management a Destinației (OMD) Mangalia. Oricine, după constituirea OMD, poate intra ca membru. După ce a fost depus întregul dosar, consiliul local Mangalia a aprobat înființarea acestui OMD, care va avea rol de manageriere integrată a tuturor acestor stațiuni - dezvoltare, politici, promovare.

"Primăria Mangalia a introdus,de la începutul anului, taxa de dezvoltare și promovare. Pentru anul viitor, o parte din acești bani va fi alocată pentru finanțare, iar acest OMD are în target să depună și proiecte pe fonduri europene pentru dezvoltarea destinației", a mai spus Nedea.

Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), spune că acest OMD va fi unul pilot pentru toate viitoarele entități de acest fel din țară. "Acesta este cel mai avansat proiect și cuprinde cea mai mare densitate de stațiuni și cele mai multe locuri de cazare, respectiv peste 30.000. El este gata, pentru că s-a mișcat totul foarte repede. Există deschidere și interes din partea primăriei. E totul făcut ca la carte. Patronatele, adică cei care plătesc taxele, vor lua și decizii cum să se cheltuiască taxele. În toată țara, până acum, toate asociațiile de promovare, care doar au cheltuit taxele și nu le-au și plătit, vor să se transforme în OMD-uri, dar nu au cum, pentru că nu-o lasă legea", a mai spus Răducan.

Patronatul din turism reia ideea scutirii de taxe pe salariile angajaților în extrasezon: Un sfert din personalul de pe litoral ar vrea să lucreze tot anul, dar intră în șomaj sau pleacă din țară CITEȘTE ȘI Patronatul din turism reia ideea scutirii de taxe pe salariile angajaților în extrasezon: Un sfert din personalul de pe litoral ar vrea să lucreze tot anul, dar intră în șomaj sau pleacă din țară

Viitorul OMD va fi condus de un consiliu de administrație format atât din reprezentanți ai mediului privat, cât și din cei ai statului și va avea, de asemenea, un director executiv.

Stațiunea Albena din Bulgaria este frumoasă, spune Răducan, pentru că este condusă de un OMD și totul e mai organizat. În România, autoritățile locale nu au dovedit că se pot organiza și se pot ocupa de stațiuni. "Noi, ca hotelieri, am dovedit că putem face performanță prin hotelurile bune și frumoase pe care le avem. Atunci, de ce n-am putea să facem, împreună cu primăriile, un management de calitate al unei stațiuni? Noi știm exact ce nu le place turiștilor, pentru că la hoteluri vin să se plângă prima dată că nu merg becurile, că nu e iarba tunsă, că sunt câini vagabonzi pe stradă, că nu sunt coșuri de gunoi, că nu e securitate, nu sunt puncte de prim-ajutor, că nu sunt salvamari, că trotuarele sunt sparte și multe altele", a afirmat Răducan.

În al doilea rând, după ce destinația va fi făcută să arate bine, va fi "scoasă la vânzare". Abia ulterior se va face promovarea acestei destinații. "Primul scop însă ca fi să arate stațiunile mult mai bine. Unii primari sunt chiar frustrați că nu pot lua toate măsurile pe care le-ar vrea din cauza birocrației. Acest OMD, în schimb, e flexibil", a încheiat reprezentantul FPTR.

viewscnt
Afla mai multe despre
mangalia
statiuni
litoral
management
omd