Idei Mari pentru Viitor. Astăzi, Elena Badea, Managing Partner, Valoria Business Solutions

Idei Mari pentru Viitor. Astăzi, Elena Badea, Managing Partner, Valoria Business Solutions
scris 3 apr 2017

Idei Mari pentru Viitor, o rubrică în care Profit.ro prezintă articolele de presă citite în ultima perioadă de către manageri de companii și antreprenori, pe care aceștia le recomandă.

Articole de presă citite în ultima perioadă de Elena Badea, Managing Partner, Valoria Business Solutions

"This is the First Thing You Need to Do to Change Your Life" - link (medium.com)

(Avem tendința de a ne lua foarte în serios gândurile, dar articolul explică modul în care acestea se formează. Astfel putem înțelege că, de cele mai multe ori, gândurile noastre nu reflectă deloc realitatea. Ele își au sursă în decodorul intern din emisfera stângă, care, atunci când procesează inputul informațional, completează golurile făcând legături arbitrare între informații. Așadar, nici măcar ceea ce ne spunem noi nouă nu este demn de încredere)

"The 1 Skill Warren Buffett Says Will Raise Your Value by 50 Percent" - link (inc.com)

(Vorbitul în public nu este o abilitate antrenată în sistemul de educație tradițional de la noi. Dimpotrivă, experiențele pe care le avem în această perioadă de formare ne pot inhiba calitățile native, curajul și dezinvoltura. De aceea cei mai mulți adulți se tem de ceea ce, în viziunea lui Warren Buffett, constituie cea mai importantă calitate a oamenilor de succes)

"Ce nu învață liderii la școală despre strategie" - link (constantinmagdalina.com)

(Niciun obiectiv de companie nu va fi atins în parametrii doriți dacă nu este legat de visele, dorințele și aspirațiile personale ale angajaților. De ce? Pentru că este propusă o țintă de atins care nu are legătură cu angajații, ci, de cele mai multe ori, cu agenda indicatorilor de performanță ai managementului. Iată de ce, chiar dacă pentru realizarea unei strategii sunt alocate zeci și sute de ore de muncă, rata de insucces este între 50-90% potrivit practicii de business consemnate. Ce e de făcut?)

"7 Pillars of Being an Influence in Your Market" - link (entrepreneur.com)

(Brandul personal este o promisiune de valoare. Este marca valorilor noastre individuale care ne diferențiază și ne dau contur.  Brand-ul personal dă soft power (putere simbolică) celui care îl deține și îi deschide oportunități de carieră, împlinire personală și prosperitate. De aceea, articolul clarifică cele mai importante 7 ingrediente care susțin construcția brandului personal)

Elena Badea este pasionată de NLP,  susține cursuri de psihologia vânzării și psihologia leadershipului. În anul 2016 a făcut pasul în antreprenoriat, după ce timp de 15 ani a condus departamentul de Marketing și Business Development al unei importante companii străine din România. A construit o carieră de peste 23 de ani în marketing, vânzări și business development, a coordonat 40 de cercetări privind mediul de business și antreprenorial din Romania și s-a implicat în programe de formare și coaching pentru manageri și oameni de afaceri, dar și în proiecte de responsabilitate socială și educație. În ultimii trei ani a susținut peste 2.500 de ore de cursuri atât în cadrul unor companii multinaționale, cât și în cadrul unor mari firme antreprenoriale românești. Temele pe care le abordează includ: marketing și comunicare, business development, account management, limbajul trupului în afaceri, tehnici de prezentare, de networking, de dezvoltare a brandului personal, leadership și psihologia vânzărilor și neuromarketing.

Valoria Business Solutions este o companie de training, consultanță și coaching. Misiunea companiei este aceea de a transforma în valoare potențialul echipelor și organizațiilor. "Competența, încrederea, inovația și pasiunea sunt valorile pe care le susține prin tot ceea ce facem. Credem în oameni și în aspirația lor de împlinire personală și profesională și în dorința lor de a-și accelera potențialul", este mesajul companiei.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
idei
viitor