Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co analizează o posibilă retragere de pe piață a telefoanelor Galaxy Note 7, după ce în presă au apărut informații referitoare la o posibilă problemă la bateria telefonului, a declarat, vineri, pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Sursa a precizat că nu a fost luată încă o decizie finală cu privire la măsuri concrete, precum intervalul de timp pentru o posibilă retragere și nici cât de multe telefoane ar putea fi afectate.
Separat, agenția de presă sud-coreeană Yonhap a informat că Samsung Electronics a decis să amâne lansarea Galaxy Note 7 pe unele piețe importante din Europa, precum Marea Britanie și Franța.
Samsung a refuzat că facă orice comentarii cu privire la o posibilă retragere a celui mai nou produs al său, dar în urmă cu două zile a anunțat că livrările de smartphone-uri Galaxy Note 7 vor suferi unele întârzieri, deoarece firma a decis să facă unele teste suplimentare de calitate.
Într-un comunicat de presă publicat vineri, Samsung a informat că "efectuează o inspecție amănunțită" împreună cu partenerii săi a telefonului Galaxy Note 7 și că va prezenta rezultatele investigației în cel mai scurt timp posibil.
Sursa:Agerpres