Există caritate fără proprietate privată?

scris 7 oct 2020

Papa Francisc și-a făcut un obicei din a ataca ciclic capitalismul și proprietatea privată. Mai mult, o face utilizând inclusiv termeni extrem de circumscriși ideologic, cum ar fi "neoliberalism".

Astfel, într-o enciclică extrem de recentă pe tema fraternității umane, Francisc a afirmat inclusiv că proprietatea privată nu poate fi considerată un drept absolut în toate cazurile, în condițiile în care unii trăiesc extravagant, în timp ce alții nu au nimic. "Dreptul la proprietate privată poate fi considerat doar un drept natural secundar, derivat din principiul destinației universale a bunurilor create. Credința primilor creștini - <dacă unei persoane îi lipsește ceea ce este necesar pentru a trăi cu demnitate, este pentru că o altă persoană deține acel lucru> - este încă valabilă. Cei care au mult trebuie să îl administreze spre binele tuturor, iar națiunile bogate sunt obligate să împartă bogăția cu cei săraci", a afirmat suveranul pontif.

Monetarismul și criptomonedele ca frecții la picior de lemn CITEȘTE ȘI Monetarismul și criptomonedele ca frecții la picior de lemn

Papa comite în primul rând eroarea de a se raporta la comunitățile protocreștine ca la niște mini-state socialiste. Ceea ce scapă el din vedere este că respectivele asocieri erau pur voluntare. Fiecare dintre adepții timpurii ai lui Iisus Hristos intra de bună voie în comunitate cu bunurile sale proprii, proprietate privată. Nimeni nu era expropriat, iar deciziile se luau de comun acord. Și mai important, în aceste comunități nu exista nici un fel de suprastructură de dominație cu monopol pe așa-zisa "violență legitimă" și cu prerogative de taxare și redistribuție, acel lucru care în modernitate este numit "stat".

Iar când înaltul prelat pretinde, fără să citeze vreo sursă, că primii creștini întrețineau ideea că dacă îi lipsește cuiva ceva pentru a trăi demn, fiindcă altcineva îl deține, acesta-i un exemplu direct de eroare praxeologică socialistă, ce are la bază credința falsă că economia este un joc cu sumă zero în care prosperitatea nu poate fi atinsă decât "luând-o"(ca și cum ar fi un obiect) prin spoliere de la alții.

În aceeași ordine de idei, mulți socialiști citează cu entuziasm Matei 19:23-24: "Adevărat vă spun, cu greu va intra cel bogat în Împărăția Cerurilor! Din nou vă spun, este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!". Nu este însă nimic socialist și nici măcar redistribuționist aici. Iisus nu contestă legitimitatea averii dobândite cinstit și nici nu predică exproprierea prin intermediul sabiei Cezarului, ci doar atrage atenția că slăbiciunea naturii umane căzute în păcat face ca posesiunile materiale să reprezinte o povară și un obstacol în calea desăvârșirii spirituale. Ceea ce predică Iisus este renunțarea voluntară la bogăție și dăruirea ei, de asemenea voluntară, celor aflați în nevoie. Nu critică câtuși de puțin acumularea (onestă) de avere. De altfel, logica elementară arată că trebuie mai întâi să ai ca să poți dărui.

Și aici ajungem într-un punct în care Francisc se află nu doar în eroare, ci poate fi acuzat și de o oarecare ipocrizie. Astfel, el a atacat "credința neoliberală” și ”teoriile magice ale  răspândirii și dispersării (tricle-down economics)”, respectiv ideea acordării de facilități fiscale și alte stimulente marilor corporații și deținătorilor de averi mari, în ideea că efectul acestora se va dispersa la nivelul întregii societăți, prin investiții și crearea de locuri de muncă.

viewscnt
Afla mai multe despre
caritate
proprietate
papa francisc