Opinii: Greu la deal cu boii mici (1)

Florin Iaru
Florin Iaru
scris 28 nov 2023

Nu fac parte dintre cei care devin patrioți înfocați de Ziua Națională. Mi se parte că obiceiul de mare succes al bătutului cu cărămida în piept se răzbună întotdeauna pe omul care se folosește de el. Încet, încet, patriotul de mucava nu mai ține ritmyul năzbâtiilor pe care le scoate pe gură. Mult mai cinstit (dar mai puțin spectaculos și, uneori, păgubos de-a dreptul) e să-ți vezi de treaba ta zi de zi. Să observi, să spui, să nu minți. De fiecare dată când citesc ceva grandios și duios cu România, îmi vin în minte cuvintele lui Caragiale: „Tinere, să-ți fie patria scumpă și sfântă ca și mama ta! S-o iubești și s-o respectezi din adâncul sufletului tău! De dragostea și de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă și paradă. Ba, ai dreptul și datoria să urăști, să lovești, să sfărâmi pe acei frați ai tăi ticăloși, cari, în loc s-o iubească și s-o respecteze ca pe o mamă cuminte, onestă și severă, o curtează, o măgulesc și o exaltează ca pe o bătrână cochetă, nebună, bună de tocat! Atât despre patrie – și sper că-n tot ce am scris nu se va găsi despre frumoasa și generoasa mamă vreo altă tiradă.” Cu așa dascăl (pe care toți panglicarii l-au vrut mort, prăjit și șters din istorie), nici nu aveam cum să mă fac de râs.

Urmărește-ne și pe Google News

Mai mult, de fiecare dată când aud promisiuni sau laude sforăitoare și numele țării mele mozolit printre ele, mă gândesc la un bun prieten, care m-a avertizat de mult: „Fii cu ochii în patru. Mai e ceva de furat.” Ar trebui să spun de la bun început că nu mai am mari speranțe de la țara mea. Le-am avut și le-am drăgălit acum 34 de ani, la revoluție. Dar am mai pierdut pe drum. Și nu pentru că România ar fi fost defectă. Ci, ca un făcut, guvernanții, politicienii, instituțiile, personalitățile făceau tot posibilul să-și dea cu stângu-n dreptul. Unii erau proști de-a binelea. Alții, doar ticăloși. Dar dulceața instituțiilor și a puterii e un adevărat magnet pentru astfel de persoane. În general, sunt de-a dreptul incapabile să realizeze ceav în viață, cu mânuța și cu creierașul lor. Au cu un bagaj de cuvinte și idei nu redus, ci sărăcăcios. Vorbesc în dodii, stâlcesc limba română, de ai zice că umblă cu șireturile desfăcute la limbă. Dar, atunci când e vorba de posturi, contracte, ministere, putere, mister de nepătruns!, sunt fabulos de inventivi, unsuroși, umili și băgăreți… Minune a minunilor, li se dezleagă limba, înțeleg valoarea lucrurilor dintr-o ochire, au o viziune corectă, știu încotro se îndreaptă, pricep unde trebuie să apese, să murmure, să bage mâna în buzunar. Am pomenit aceste „calități” nu ca să îngroș șirul celor care, atenție!, se plâng de România și de poporul care alege în frunte șmecheri, ticăloși, stupizi, de atâția ani. Încerc să explic altceva, pornind de la ce vede și crede lumea. Dar aș vrea să nu mă folosesc de o slăbiciune, o pată a politicii românești ca să atrag un tip de simpatie. Nu. Sper să aduc un pic de lumină în această întunecată realitate.

Opinii: Aparentanaliticul CITEȘTE ȘI Opinii: Aparentanaliticul

Oamenii de care vorbesc mai sus sunt descoperiți cu surprindere de fiecare generație și sunt considerați o pacoste, un blestem, o pedeapsă de al Dumnezeu. Pentru necredință, pentru desfrânare, pentru zgârcenie, pentru tot tacâmul. Adică poporul e vinovat de conducătorii săi – nu așa se spune? Rușii au fost vinovați de Stalin, nemții, de Hitler, românii, de Petru Groza etc. Dar bănuiesc că tinerii dezamăgiți ar fi foarte uimiți să afle că lucrurile stau așa la noi de sute de ani și că puține s-au schimbat. Cele mai vechi mărturii sunt ale călătorilor străini. La începutul secolului al XIX-lea, șeful agiei (poliției) era și șeful bandelor de tâlhari. Iar „Coconu’ Drăgan” era slujbașul veșnic, care se închina cu smerenie la obiectele biroului său, ce-i erau simboluri ale puterii. Așa merg lucrurile din vechime și nu știu de ce fiecare generație se miră, de parcă ar avea în față ceva nemaipomenit. E suficient să citească un pic de istorie. Soldații români (țărani care se duceau să moară pentru pământ) au intrat în Primul Război Mondial fă arme, fără muniție, fără nimic. Dar, în acte, armata română era dotată cu de toate. Bune afaceri se făceau! Sau credeți că lucrurile au stat mai bine în cel de Al Doilea? Statul român a fost construit strâmb încă înainte să existe. O mentalitate de gașcă (trib) și o poftă cumplit de aprigă au caracterizat marile epoci ale țării noastre. S-a furat și s-a negociat aici mai mult decât la toate porțile Orientului. Și culmea e că resursele nu au secat niciodată.

Dar nu vă pierdeți cu firea. Ăsta nu e un „blestem”. Ăsta e specificul național. Băieții deștepți și fetele istețe din preajma tuturor banilor au înțeles cât de bună, cât de profitabilă e România. S-a creat, de-a lungul timpului, o tehnologie secretă, la care numai Feți-Frumoșii deochiați au acces. E o meserie, o știință, o artă greu de înțeles și de mânuit de prostime (și mă includ în „prostime”). Dau un exemplu recent, ca să se înțeleagă de ce și cum, pentru cei antrenați, legile și societatea sunt surse inepuizabile de profit: „un furnizor (de energie, n.m.) cu un singur angajat a obținut creștere de 18.346% a cifrei de afaceri și cu 3.298% a profitului.”

Puteți să vă dați peste cap, să vă duceți ață la vrăjitoare, ca Oana Zăvoranu, așa un profit și așa o cifră de afaceri nu mai există nicăieri în lume. Vorbesc serios. Așa că citatele din Eminescu (care denunță caracatița corupției și a incompetenței, de acum 150 de ani) mă lasă rece. Dar cine n-o făcea, în epocă? Gemeau jurnalele de dezvăluiri. Istoria presei românești e o istorie a dezvăluirilor. Așa cum au gemut, până s-au stins, și jurnalele de după 1990. E un fenomen deasupra oricărui control, deasupra oricărei voințe politice. E tradiția, frumoasa noastră tradiție, care, spre deosebire de Vestul sălbatic, aduce și un strop de culoare locală: „Toți am furat! Toți am turnat! Toți am mințit!” Așa că recunoașteți sloganul? E deasupra oricărei îndoieli.

Și totuși – spun – deși dracu’ e al dracului de întunericit, încă nu e suficient de întunecos. Ba, aș putea spune, e ceva care îmi spune că încă nu am pierdut partida, ci suntem pe cale să o câștigăm. În condiții speciale, e drept. Și mai sper că vă va împinge curiozitatea să citiți continuarea și rezolvarea poveștii data viitoare.

Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole

viewscnt
Afla mai multe despre
florin iaru
opinie