Opinii: Greu la deal cu boii mici (2)

Florin Iaru
Florin Iaru
scris 7 dec 2023

Situația de care v-am vorbit durează, așadar, de mai bine de 200 de ani, cât ne-au ajutat izvoarele să o investigăm, dar, dincolo de izvoare, putem bănui că așa au stat lucrurile cu multe alte sute de ani înainte. Fiecare generație nouă dă cu nasul de ea, se minunează, se revoltă, se adaptează (ori nu) și lucrurile o iau de la început. E un „blestem” care a dat avânt și fiori multor partide, a pus anarhiștii la lucru, a mișcat multe conștiințe, dar mare lucru nu a ieșit. Furtuni politice într-un pahar cu apă tulbure. În virtutea aceleiași tradiții, imediat ce ajungeau în pâine, revoluționarii, îngerii dreptății, principialii și moraliștii se înmuiau brusc, își aduceau aminte că au familie, rude și consăteni, prieteni din copilărie și obligații sau datorii de onoare. Numai ce se freca nițel catifeaua jilțului de imaculatul lor fund, că toate ideile nobile se duceau dracului. O să mă întrebați de ce? Simplu, experiența istorică a poporului ăstuia spune că binele nu ține mult și trebuie repede, cât mai repede, bani albi pentru zile negre.

Urmărește-ne și pe Google News

Cu tradiția nu ne prea putem lupta. Gândiți-vă cât au luptat rușii cu Ohrana țaristă. Vorba conului Leonida, „Sumedenie, domnule!” Au luptat și au doborât-o. Ce au pus în loc? Un sistem și mai oribil, și mai sângeros, și mai corupt. Poporul nostru are o vorbă: „Scoală-te tu să stau eu!” sau „Rău cu rău, da’ mai rău fără de rău.” Cum s-ar spune, cetățeanul, insul obișnuit înțelege prea bine sensul istoriei și a învățat din moși strămoși nici să nu se mire, nici să nu spere și nici să nu se îngrijoreze prea mult. Mai rău, de fiecare dată când apare vreun Făt Frumos pe un cal alb, poporul mai degrabă se încruntă la el, decât să caște gura. E prea lungă povestea din spatele fiecărei familii, ca să mai pună botul la coada câinelui, cea plină de covrigi. Nu că n-ar fi existat momente în care „poporul” să nu fi dat tot ce poate. Decembrie ’89 e cel mai strălucit exemplu. Iar exemple mai mici, dar tot pilduitoare, sunt alegerile prezidențiale, fie-mi scuzată comparația. Două catastrofe constituționale, Băsescu și Iohannis, au venit pe valul simpatiei populare. Iar feții ăștia năzdrăvani și-au dat în petic cât a fost omenește posibil. Rezultatul e unul singur: scârba de politică și de cea mai veche meserie din lume, care o însoțește peste tot.

Opinii: Greu la deal cu boii mici (1) CITEȘTE ȘI Opinii: Greu la deal cu boii mici (1)

Toate astea le știm. Și le repetăm mereu și mereu, cu acea uimire ingenuă și ignorantă de care vorbesc. Însă rămâne o întrebare la care politicienii, ideologii, teoreticienii și filosofii nu izbutesc să răspundă. Cum se face că, așa coruptă, ineficientă, haotică și contradictorie cum e, societatea românească nu moare, nu dispare? Ba chiar evoluează. Chinuit, paradoxal, cu hopuri și poticneli, cu caraghioslâcuri și hoții, dar evoluează. Îndemnurile de a părăsi teritoriul carpato-danubiano-pontic au străbătut sistematic societatea în ultimii 30 de ani. 3-4 milioane de concetățeni le-au urmat. A fost, probabil, cea mai masivă emigrare din istoria românească. Aceiași teoreticieni și ideologi susțin că milioanele astea de fugari au fost cei mai liberi și cei mai disperați cetățeni. Nu știu. Am îndoieli. Dacă ar fi trăit într-o societate cât de cât mai normală, mai îndestulătoare, mai firească, înclin să cred că nu ar fi plecat nici jumătate. Ar trebui să fiu Mafalda ori Nostradamus, să înțeleg ce e în mintea oamenilor. Mai ales toată această diasporă, care, când votează un partid, e strălucită, iar când se îndreaptă spre altul, e o pacoste. În definitiv, diaspora a luat cu ea și România tradițională (tradiția incertitudinii, a aranjamentului rapid, a fugii de răspundere) și, văzând că lucrurile nu se schimbă, rotește voturile. Și mi se pare o aroganță să vorbești în numele unor oameni pe care nu-i știi.

Ceea ce văd, însă, în jurul meu, îmi spune altceva. Și ăsta e și lucrul pe care doresc să vi-l comunic. Cum, necum, târâș, grăpiș, cu chiu, cu vai, țara asta nu mai e a nimănui, teritoriu sărac lipit, cu oameni speriați și de umbra lor. E uimitor că nu mai suntem la coada cozilor, în buna tradiție seculară. Ba chiar, dacă tragem perdeaua statisticii europene (excepție făcând învățământul, unde catastrofa are câteva nume limpezi, primii și ultimii pe listă fiind Deca și Iohannis), România a ieșit din plutonul codaș. Economia nu mai e a unei țări subdezvoltate, exporturile au bătut toate recordurile, societatea nu mai e atât de înapoiată, șomajul e la cel mai mic nivel, instituțiile se repară din mers (de exemplu, la taxe și impozite nu mai stai cu săptămânile). Ce se vede, repet, e că oamenii au luat pe persoană fizică situația României. Acolo unde statul nu știe sau se codește să facă ceva, vin oamenii și rezolvă. Pulimea, cum i se mai spune în batjocură poporului, are mai multă inteligență economică și socială decât o căruță cu politicieni, răsturnată la Caracal. Constat că de cele mai multe ori, cetățenii acționează împotriva statului, pentru a pune lucrurile în ordine.

Opinii: Piesa centrală în tabloul securității energetice europene CITEȘTE ȘI Opinii: Piesa centrală în tabloul securității energetice europene

Dacă se întâmplă ceva de bine în țara asta, atunci totul se datorează cetățenilor ei. Doctorul care îngrijește, profesorul care explică, inginerul care calculează, pompierul care se aruncă în foc, șoferul care ține drumul, vânzătorul care dă restul, ba, de ce nu?, chiar și măturătorul care face strada lună. Toți acești necunoscuți duc România mai departe.

Ar fi timpul ca darul lor să se întoarcă înzecit, dinspre stat spre cetățean. Dar… – și aici vă recomand să recitiți începutul articolului.

Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole

viewscnt
Afla mai multe despre
florin iaru
opinie