Sfârșitul lumii mai are de așteptat

Florin Iaru
Florin Iaru
scris 28 sep 2023

Dacă cineva ar avea curiozitatea să recitească istoria lumii moderne din ziarele epocii, ar avea o surpriză imensă. Și nu vorbesc despre România, ci despre toată lumea civilizată în care, măcar parțial, la niveluri cuantificabile, democrația (inclusiv dreptul la liberă exprimare) a funcționat. Dar am să mă rezum la România, să nu par un caraghios în ochii cititorului avizat. De ce nu vorbesc despre „știrile” din statele totalitare? Dintr-un motiv simplu: acolo tot ce se întâmplă (inclusiv foamea și arestările) e bine, are o justificare morală și materială. Oamenii acelor locuri sunt înlocuiți de oameni de hârtie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Profit News TV - Maraton Fonduri Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC Bank, Fabrica de Consultanță.
11 iunie - Medika TV - Maraton Sănătatea Aparatului Urinar
12 iunie - Profit News TV - Maraton Energie
13 iunie - Eveniment Profit.ro - Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Ca să cauți adevărul, îți trebuie o lupă, un dicționar și, eventual, un translator care să cunoască nemijlocit mediul. Într-o astfel de „civilizație”, tot ce întreprind guvernul, președintele, Poliția, Justiția e bine, e luminos. Răul e întotdeauna în altă parte: dușmanii, elementele declasate, străinii, cetățenii certați cu etica și echitatea sistemului. Așa că nu are rost să ne batem capul. Dimpotrivă, de fiecare dată când citim ceva triumfalist (bunăstare, bogăție, obiective îndeplinite), să avem o strângere de inimă. Cine știe cine și de ce a fost călcat în picioare sau chiar lichidat?

Reziliența s-a născut la sat! Și tot acolo va muri CITEȘTE ȘI Reziliența s-a născut la sat! Și tot acolo va muri

Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc, ci despre un fenomen mult mai interesant, specific, cum am spus, lumilor libere. Predilecția pentru rău, pentru catastrofă, pentru dezastru, pentru apocalipsă. Jurnaliștii au o vorbă: „bad news = good news; good news = no news; no news = bad news”. Ca și cum civilizația noastră ar sta pe un paradox al nemulțumirii. Dacă e așa, de ce e așa, dacă nu-i așa, de ce nu-i așa? Dar predilecția presei de pretutindeni a fost pentru știri cât mai catastrofice. Alea aduc audiență. Cum s-a văzut și la noi. Incendii, accidente, crime, falimente – toate ocupă un loc preponderent. Din tot ce face un guvern, un președinte sau un minister (să zicem, al Justiției), numai partea nereușită contează.

Să nu credeți că apăr, cumva, vreo guvernare, Doamne păzește!, sunt primul care să se agațe de tâmpeniile instituționale, doar constat că acest fenomen e o constantă a lumii de care vorbesc. Există inși care încearcă din răsputeri să se situeze în vâltoarea scandalurilor, pentru expunere publică, pentru notorietate. Dar, repet, nu despre ei e vorba. Ci despre noi, receptorii, noi, cititorii. Sticluțele în care picură de dimineața până seara numai dezastre, știri nașpa, concluzii pesimiste sau otrăvite, într-un cuvânt, un viitor tot mai sumbru și mai problematic. Prima premisă e că noi, oamenii (marea majoritate) suntem foarte sensibili la povești.

Iar poveștile trebuie să aibă un miez dramatic, o încâlceală, un mister, un pericol care trebuie rezolvat sau anulat. De aceea ne plac aventurile, crimele, poveștile horror, dramatice, indiferent dacă se termină rău sau bine. Sunt povești (iar știrile sunt, și ele, povești) care ne încântă, ne excită, ne înduioșează sau ne ațâță. Unii spun că sunt atât de fascinante tocmai prin contrast. Noi suntem bine, ceilalți, însă, stau cam rău. O știre e și un spectacol de teatru. Iar dacă spectacolul e de bună calitate, credibil, toată gama de sentimente de care suntem capabili strălucește pe cerul personal.

Când pui un anunț de recrutare, dar nu ai observat că s-au schimbat vremurile CITEȘTE ȘI Când pui un anunț de recrutare, dar nu ai observat că s-au schimbat vremurile

Da, numai că, spre deosebire de artă, care propune o ficțiune, un neadevăr posibil, știrile, informațiile din presă, din mass media se referă direct sau indirect la realitatea înconjurătoare, la care avem acces, pe care o simțim ca făcând parte din viața noastră. De ce suntem, așadar, mai înclinați spre partea negativă, distructivă a realității? Probabil că așa suntem făcuți, iar istoria umanității e istoria războaielor, a foametei, a conflictelor, a molimelor, a cataclismelor. Mii de ani, ceea ce ne-a caracterizat și ne caracterizează e ziua de mâine. E ziua tuturor surprizelor neplăcute.

Viața noastră e, și ea, o înlănțuire de bucurii mici și scurte și de nefericiri lungi și îndesate. Nu știu dacă ați observat, dar anual se vestește sfârșitul lumii. Vizionari, profeți, astrologi ne înfățișează dezastrul final, extincția umanității. Și zeci de milioane, sute de milioane de indivizi își pierd brusc capul. E și o mică afacere la mijloc. Liderul veștilor proaste are în traistă leacul miraculos, formula magică a salvării. Și, nu’ș cum se face, dar întotdeauna asta costă bani. Se fac averi din sfârșitul lumii care nu mai vine. Întotdeauna e cineva care pierde și câțiva, puțini, care câștigă.

Spun toate astea cu gândul la Caragiale, care a scris cu mult umor despre dorința de rău, despre pofta de dezastru. Citez: „Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu știți, care, mă-nțelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văz ce se petrece, că nu sunt prost, înțeleg și eu atâta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, când te gândești, te-apucă groaza, monșer, groaza!…” Nu altceva e, acum, teoria conspirației. Sau: „LEONIDA (pierdut): Nu e revuluție, d-le, e reacțiune; ascultă: (citește tremurând) «Reacțiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea stă la pândă ascuțindu-și ghearele și așteptând momentul oportun pentru poftele ei antinaționale… Națiune, fii deșteaptă!» (cu dezolare) Și noi dormim, d-le!” Citiți și comparați. Nu trebuie schimbată nicio literă. E exact ca atunci. Lucrul care trebuie modificat e numele răului. Alt autor celebru, de pe alte meleaguri, Flaubert, observa acum un veac și jumătate că răul (altora, dar iminent) are un succes considerabil, sucește minți și schimbă realitatea înconjurătoare pentru una mai rea, mai nesigură, mai spăimoasă. „Spuneți că e rău – sugerează el – și lumea vă va crede”.

Așadar, există o întreagă industrie informală a amenințării, care extrage un profit barosan din conștiințele și buzunarele răspândacilor. Nu spun cu asta că nu sunt pe lume nenorociri cu duiumul. Sunt – și au prilejuit și dezvelirea celor mai bune sentimente și acțiuni umane, solidaritatea, compasiunea, sacrificiul. Numai că ele se amestecă nepermis cu lucruri imaginare, cu interpretări scandaloase ale realității înconjurătoare.

Mintea omului e ca un burete foarte vechi și foarte uscat. E suficient să-l uzi nițel și se umflă. Experiența milenară a civilizațiilor de tot soiul spune că mâine va fi mai rău. De aia, o veste rea, o amenințare, un dezastru sunt mult mai aproape de ascunzișurile psihologiei omenești. În ciuda unor dovezi simple că nu e chiar așa, oamenii scrutează viitorul cu îngrijorare. Nu e vreun motiv de îngrijorare? Păi, asta e rău. Conștient sau inconștient, creierul ia o decizie: las’ că fabric eu unul, chiar și imaginar. Repet ce am mai spus. Sunt multe lucruri îngrozitoare, doar că par mai multe decât în realitate. Fac gălăgie, își găsesc o expresie elocventă și convingătoare. Fac apel la temerile alea mici și secrete ale individului.

Uneori, societatea ajunge să fie acaparată de iluzii ale pericolului. Dragonii cu limbă de foc din povești încep să se plimbe aievea pe stradă. Îi vezi, deși nu îi poți pipăi. Îți intră în casă, se așază la masă și îți consumă tot din farfurie, din pahar, din frigider, îți gustă viața și le place. Insul se trezește cu o viață care nu mai e a lui, ci a unei iluzii adânci, ca într-o hipnoză. Iar viața (singura pe care o are și în care ar putea să existe conform felului de a fi) trece pe lângă el.

Dacă privim în urmă, în istorie, vedem ce v-am descris mai sus. Specia noastră ar fi trebuit, nu-i așa?, să dispară demult cu atâtea amenințări. Însă nu e așa. Cu suișuri și coborâșuri, cu împiedicări, sincope și erori, omenirea se încăpățânează să reziste. Suma tuturor fricilor și angoaselor e contrariul lor. Pentru că, dincolo de zona întunecoasă, există un motoraș care preia sarcina. Vrem să trăim mai bine. Dacă nu noi, copiii noștri, sau copiii copiilor lor. Asta de la începuturi. Așa că sfârșitul lumii mai are de așteptat.

Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole.

viewscnt
Afla mai multe despre
florin iaru
opinie