Sinuciderea neasistată a României

scris 21 nov 2016

Publicarea acum opt luni, în calitate de economist-șef al BCR, a unui comentariu intitulat “Chef pe muzică de titanic?” l-a făcut pe unul dintre clienții băncii să sune și să protesteze împotriva “pesimismului excesiv” pe care domnia sa considera că îl manifestam. Privind acum în jur, chiar nu am remușcări.

La o parte dintre întrebările ridicate atunci nu mai trebuie să răspundem, deoarece evoluțiile au avut loc fără să mai aștepte răspunsurile noastre, cum e cazul întrebărilor privind Republica Moldova, la altele, dilemele văzute în acel moment pentru România s-au schimbat, cum e cazul relației cu SUA și UE, iar alte întrebări încă își așteaptă răspunsul. Probabil că astăzi evoluțiile din jurul României, din Moldova, din Bulgaria, care ne transformă țara, cel puțin deocamdată, într-o enclavă din punctul de vedere al fermității orientării geopolitice spre vest, ar fi fost privite cu mai multă detașare dacă alegerile din SUA nu ar fi furnizat victoria surprinzătoare a lui Donald Trump.

Este remarcabil faptul că analizele care încearcă să descifreze consecințele acestui rezultat electoral se contrazic perfect, indicând împreună toată gama posibilă de scenarii, ba sud, ba nord, va est, ba vest, ba stânga, ba dreapta. Eu cred că, pur și simplu, o anticipare a acțiunilor lui D. Trump este în acest moment o misiune imposibilă, deoarece domnia sa s-a remarcat în mod constant prin spontaneitate și impredictibilitate. Pe de altă parte, merită amintit aici un comentariu al site-ului Geopolitical Futures, condus de cunoscutul analist George Friedman, care spunea: “Considerăm că politicile lui Trump nu vor fi definite de declarațiile sale precedente sau de politicile declarate, ci de circumstanțe și evenimente dincolo de controlul său, așa cum s-a întâmplat și în cazul predecesorilor săi”. Cred că merită reținut și verificat acest lucru, pentru că și eu am îndoieli în privința puterii reale pe care președintele SUA de fapt o are.

În orice caz, investitorii au avut o reacție care m-a lăsa mai degrabă perplex și care m-a făcut să mă gândesc că termenul de “turmă de antilope” pe care l-am folosit la un moment dat a fost cât se poate de justificat și, poate, prea politicos. Înainte de alegeri, orice eveniment de natură a crește șansele lui Donald trump de a câștiga a fost întâmpinat în mod constant cu scăderi ale burselor. După alegeri, a fost suficientă o declarație de scădere a impozitelor și de un program de dezvoltare a infrastructurii, care însă nici măcar nu există și nu se știe cât va dura și cum va fi finanțat, pentru ca, brusc, investitorii să devină optimiști, să vadă accelerare economică și revenirea inflației la valori normale.

Așa cum bine remarca un comentariu din WSJ, a fost nevoie de doar 4 zile pentru ca prețurile activelor financiare listate să reflecte următorii 4 ani de președinție a lui Donald Trump. Investitorii nu mai au niciun dubiu și știu acum cu certitudine că va fi mai multă inflație, mai multă creștere și nicio problemă legată de deficitul suplimentar estimat la 10 trilioane de dolari, pe care reducerile de taxe îl vor crea în următorii 10 ani, de războaiele comerciale pe care și le propune sau de eventualele probleme diplomatice.

În acest context, desigur să a curs foarte multă cerneală pe tema măsurii în care o eventuală politică de angajare condiționată a SUA în NATO sau de înțelegere a SUA cu Rusia, sugerată de noul președinte, ar expune România la riscuri majore de securitate. Din nefericire, nu este nevoie nici de ruși, nici de americani și nici de marțieni pentru ca poziția României să fie șubrezită. Pentru că ne ocupăm cu sârguință să o facem din interior, fără nevoia de a fi asistați.

În cursul săptămânii, președintele Consiliului Fiscal a semnalat faptul că, în 2017, România va avea cele mai mici venituri din taxe și impozite din ultimii 25 de ani. Acestea vor reprezenta 25% din PIB, semnificativ mai mici decât media europeană de 40%. Deci haideți să ne lămurim. Nu doar că avem penultimul PIB/cap de locuitor din UE, dar vom avea și cel mai mic procent din PIB reprezentat de veniturile bugetare. Un dublu impact, cu un efect năucitor asupra solodității României ca stat. Nimeni din Europa nu îndrăznește să își permită așa ceva, iar decidenții noștri trăiesc în lumea extrem de periculoasă a iluziilor.

Sinuciderea neasistată a României

Toate măsurile care nu se concentrează decât pe scăderea impozitelor și, în consecință, a veniturilor bugetare, reprezintă o sinucidere lentă din partea României. Este un proces care beneficiază în prezent de morfina unei creșteri economice nesustenabile, indusă prin dublarea deficitului bugetar. În acest context, guvernatorul Isărescu aprecia corect că creșterea economică bazată pe consum a creat mai degrabă locuri de muncă în alte țări decât în românia, deficitul extern adâncindu-se.

De altfel, chiar și creșterea economică începe să își piardă suflul, în lipsa unor măsuri de natură a stimula baza economică pe termen lung. Datele publicate în cursul acestei săptămâni arată că, în trimestrul 3, economia românească a încetinit semnificativ (4,4% an la an) în comparație cu creșterea raportată în trimestrul 2 (6% an la an). Iar tendința va continua pe măsură ce stimulul fiscal se va epuiza, iar alt stimul fiscal nu va fi posibil. Faptul că avem momentan cea mai mare creștere economică din Europa este o palidă consolare, știind că ea nu are nicio șansă să fie replicată în anii următori, cu toate că, de fapt, asta ar trebui să urmărim cu asiduitate.

Un studiu publicat în cursul acestei săptămâni de o echipă de experți ai BNR în frunte cu prof. Daniel Dăianu demontează superficialitatea cu care a fost tratat subiectul aderării la zona euro până acum. Experții BNR estimează că, presupunând o creștere medie anuală a PIB de nu mai puțin de 5%, România ar putea adera la zona euro tocmai peste 9 ani. Adică aproape un deceniu...

Pe de altă parte, o analiză recentă realizată, de data aceasta, de colegii din departamentul de analiză al BCR ne face un alt duș rece. Dacă diferențialul de creștere economică dintre România și grupul format de Ungaria, Cehia și Polonia va rămâne același ca cel din ultimii 5 ani, perioada în care ne mândrim că am fost în topul european al creșterii economice, România va avea nevoie de 23 de ani pentru a ajunge la media grupului deja menționat. 23 de ani pentru a prinde din urmă Europa Centrală...

Nota bene, ambele scenarii folosesc rate de creștere înalte și susținute, pe care însă nu avem absolut nicio șansă să le atingem cu actuala strategie de dezvoltare a țării, pe care toată lumea și-o dorește, dar nimeni nu e dispus să o finanțeze de fapt. Nici mediul de afaceri, nici cetățenii și, în consecință, nici Parlamentul.

Mi se pare greu de înțeles faptul că o comunitat atât de sofisticatăprecum cea a companiilor care activează în România, indiferent de naționalitatea acționarului, are ca singur obiectiv minimizarea fiscalității și, în același timp, tot ea este scandalizată de faptul că lipsa infrastructurii și a persoanelor cu pregătire profesională adecvată nu îi permit să se dezvolte. Cred că mediul de afaceri din România ar trebui să decidă care îi sunt adevăratele priorități într-o lume reală. Pentru că o țară cu un buget minuscul precum România este condamnată definitiv la înapoiere și subdezvoltare. Ceea ce o va pune ușor la butoniera oricărui stat cu ambiții de lider regional.

Multă lume mă întreabă cine cred că ar fi bine să câștige alegerile parlamentare din toamnă. Iar răspunsul meu este următorul: orice partid sau grup de partide capabile să dea o majoritate parlamentară responsabilă și cel mai profesionist guvern pe care l-a avut România vreodată. Cred că avem nevoie cu disperare de amândouă. Alminteri ne vom da acordul pentru o sinucidere lentă și neasistată a statului român.

Radu Crăciun este președintele BCR Pensii și autor al blogului www.raducraciun.ro

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
opinii
radu craciun
donald trump
consiliul fiscal
buget