Statul și decontarea directă pentru polițele RCA

Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 1 mar 2021

Prin licitațiile organizate, instituțiile statului urmăresc să cumpere bunuri sau servicii la prețul cel mai scăzut. Acest criteriu, impus de legislație, este întâlnit și în cazul procedurilor de atribuire pentru asigurări RCA, chiar și la cele organizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Obligatorie prin lege, în cele mai multe cazuri polița RCA nu este pentru cel care o plătește, ci pentru alții, pentru cei pe care șoferul asigurat îi va lovi în trafic. În acest context, și pentru că asigurările sunt standard, majoritatea șoferilor români caută și cumpără polițe RCA ieftine, fapt ce a condus la monopolizarea pieței de către doi asigurători, care cumulează 75% din piață.

Pentru că vând milioane de polițe RCA, aceste companii sunt și în topul reclamațiilor din partea păgubiților, care susțin că nu primesc la timp despăgubirea, că suma primită nu acoperă paguba, că procesul este greoi, că sunt nevoiți să achite la service din propriul buzunar contravaloarea reparației, altfel nu-și pot ridica mașina, fapt ce afectează încrederea clienților în asigurări.

Statul vrea să rezolve aceste probleme prin introducerea obligativității decontării directe la polițele RCA, în prezent fiind în dezbatere un proiect de act normativ la Ministerul Finanțelor Publice.

\ CITEȘTE ȘI "Marea Resetare" vrea să transforme economia într-o ficțiune monetară

Inițiativa, spun majoritatea vocilor din piață, este bună și va responsabiliza viitorii clienți RCA, care vor fi mai atenți atunci când vor alege asigurătorul RCA, pentru că nu va fi doar pentru alții, ci și pentru ei. Practic, prețul cel mai scăzut nu va mai fi principalul criteriu de selecție, ci calitatea serviciilor și rapiditatea în acordarea despăgubirii sau reputația companiei.

Dar ce facem cu instituțiile publice? Probabil că șeful Departamentului Achiziții este conștient că un anumit nivel de calitate impune un preț mai ridicat, dar nu poate să cumpere polița RCA de la un asigurător mai scump, pentru că legislația este foarte clară în această privință.

Dacă va opta pentru o poliță mai scumpă, în defavoarea celei mai ietine, va ajunge în situația să dea notă explicativă în fața auditorilor atunci când instituția va fi controlată de Curtea de Conturi. Niciun funcționar public sau angajat de la stat nu vrea să ajungă într-o astfel de situație, darămite să acopere din propriul buzunar prejudiciul provocat în dauna banului public.

Și atunci va fi nevoit să cumpere în continuare cea mai ieftină poliță RCA, cu tot cu decontare directă, de la un asigurător pe care l-ar fi evitat cu siguranță dacă ar fi avut posibilitatea, dar nu poate pentru că legea îl obligă.

Iar unde-i lege, nu-i tocmeală.

P.S. Un fost președinte al ASF, Mișu Negrițoiu, afirma la un eveniment de specialitate, desfășurat în primăvara anului 2016, că la ieșirea din București a văzut un panou pe care scria "RCA ieftin". Ar trebui interzis un astfel de mesaj, a spus atunci fostul șef al autorității de reglementare.

viewscnt
Afla mai multe despre
rca
ieftin