Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat că nu există nicio justificare pentru "disprețul brutal" al Rusiei față de dreptul internațional atunci când a lansat invazia în Ucraina, transmite CNN.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Atacul asupra Ucrainei a fost o mare greșeală din partea Rusiei și o încălcare obiectivă a tuturor regulilor dreptului internațional și a tot ceea ce ne permite să trăim împreună în pace în Europa", a declarat Merkel într-un interviu acordat jurnalistului german Alexander Osang.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ministerul Muncii face calcule pentru o majorare cu până la 10% a pensiilor"Dacă trecem prin secole și spunem ce bucată de teritoriu aparține cui, atunci vom avea doar război, iar acest lucru este absolut inacceptabil", a adăugat ea.
Merkel a declarat că nu își reproșează că "nu a încercat suficient de mult" să împiedice acțiunile Rusiei în anii care au precedat invazia din 24 februarie, scrie News.ro.
"M-aș fi simțit foarte rău dacă am fi spus: 'oh, cu acest om nu trebuie să vorbiți deloc", a spus ea, referindu-se la președintele rus Vladimir Putin.
Faptul că Rusia și Europa sunt vecine a condiționat anumite relații, a spus Merkel.
"Nu vă puteți ignora unul pe celălalt. Acest lucru nu va fi posibil nici în viitor", a adăugat Merkel.
De asemenea, Merkel s-a declarat convinsă că orice plan de a face din Ucraina un candidat la aderarea la NATO în timpul mandatului său ar fi fost echivalent cu o declarație de război, din perspectiva lui Putin.
Merkel a mai spus că președintele ucrainean Volodimir Zelenski este "incredibil de curajos în lupta sa împotriva corupției", dar "la acea vreme Ucraina era o țară dominată de oligarhi", ceea ce ar fi împiedicat-o să adere la NATO.
"Și de aceea am fost strict împotrivă", a explicat ea.
Merkel și-a arătat, de asemenea, respectul pentru "voința" de luptă a lui Zelenski.
”Răspunsul său la oferta de a putea părăsi țara - Nu am nevoie de o plimbare, am nevoie de arme - a fost foarte clar și, de asemenea, mi-a inspirat cu adevărat respect", a mai spus Merkel.
"În cele din urmă, Ucraina este un ostatic geopolitic al Occidentului. Ura lui Putin, ostilitatea lui Putin este împotriva modelului occidental. Ostilitatea lui Putin este împotriva modelului democratic occidental", a mai adăugat Merkel.
Aceasta a afirmat că este foarte bucuroasă că Germania a decis recent să cumpere drone armate din Israel.
"A fost o luptă foarte grea pentru a investi în descurajarea militară. Acesta este singurul limbaj pe care Putin îl înțelege", a spus ea.
"Acum este foarte, foarte important ca Uniunea Europeană să rămână unită", a adăugat fostul canclar german.