Fostul director adjunct al Direcției Generale de Informații a Apărării Iulian Cristian Gherghe a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii îl acuză de delapidare, fals material, fals intelectual și uz de fals, pentru că ar fi sustras aproape 180.000 de dolari din banii instituției.
”La data de 26.03.2021 Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus măsura preventivă a reținerii, pentru o durată de 24 de ore, față de inculpatul G.I.C. (Iulian Cristian Gherghe – n.r) fost director adjunct al DGIA, în dosarul nr. 11/P/2021, în care acesta este cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals”, a transmis Parchetul General, scrie News.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Potrivit procurorilor, ”la data de 27.11.2018, inculpatul și-a însușit fără drept suma de 179.470 USD din fondurile ce aparțin acestei structuri militare, scop în care a falsificat și folosit mai multe înscrisuri”.
”La data de 27.03.2021 judecătorul militar de drepturi și libertăți din cadrul Curții Militare de Apel a admis propunerea formulată de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel și a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o durată de 30 de zile. Sesizarea parchetului militar a fost făcută de către conducera DGIA”, au mai transmis procurorii.

În 26 februarie 2021, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind trecerea în rezervă ageneral-maiorului - cu două stele Gherghe Iulian-Cristian din Ministerul Apărării Naționale.