FOTO Peste 47 tone deșeuri oprite la intrarea în țară. Guvernul tocmai a limitat numărul de puncte de trecere a frontierei pentru deșeuri reciclabile

Perspective   
FOTO Peste 47 tone deșeuri oprite la intrarea în țară. Guvernul tocmai a limitat numărul de puncte de trecere a frontierei pentru deșeuri reciclabile

Polițiștii de frontieră bihoreni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Bihor nu au permis intrarea în țară a unor mijloace de transport încărcate cu peste 47.000 de kilograme de deșeuri constând în aluminiu, anvelope uzate, utilaje agricole și deșeuri metalice pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare. 

În data de 18.12.2021, în jurul orei 06.00, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetățean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din aluminiu de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.

Urmărește-ne și pe Google News

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
FOTO Peste 47 tone deșeuri oprite la intrarea în țară. Guvernul tocmai a limitat numărul de puncte de trecere a frontierei pentru deșeuri reciclabile

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 23.390 kilograme de deșeuri din aluminiu, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

FOTO Mircea Dinescu vrea să-și vândă celebrul pulover CITEȘTE ȘI FOTO Mircea Dinescu vrea să-și vândă celebrul pulover

În jurul orei 14.30, la același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în țară un cetățean român la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 9.190 kilograme deșeuri constând în anvelope uzate și utilaje agricole de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din România, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

FOTO Peste 47 tone deșeuri oprite la intrarea în țară. Guvernul tocmai a limitat numărul de puncte de trecere a frontierei pentru deșeuri reciclabile

Jumătate de oră mai târziu, un alt cetățean român aflat la volanul unui automarfar s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în țară transportând, conform documentelor de însoțire a mărfii 15.000 kilograme deșeuri metalice de la o societate comercială din Olanda pentru o firmă din România. Nici de această dată șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Italia, noi posibile măsuri pentru a evita creșterea infecțiilor cu Covid-19: Teste și pentru cei vaccinați, obligația măștilor și în aer liber CITEȘTE ȘI Italia, noi posibile măsuri pentru a evita creșterea infecțiilor cu Covid-19: Teste și pentru cei vaccinați, obligația măștilor și în aer liber

Guvernul a decis vineri limitarea la 15 a numărului de puncte de trecere a frontierei care vor putea fi tranzitate de mijloacele de transport încărcate cu deşeuri reciclabile. A fost astfel stabilită și trasabilitatea obligatorie de la graniţă până la locul unde se va face reciclarea, pentru a elimina posibilitatea ca autocamioanele să se poată deplasa fără GPS. 

Cele 15 puncte de trecere ale frontierei vor fi stabilite, conform actului normativ, prin ordin comun al ministerelor Mediului și Afacerilor Interne.

CONFIRMARE Pensionarii vor primi mai mulți bani în ianuarie. Cum și cui va fi acordat sprijin de la buget CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Pensionarii vor primi mai mulți bani în ianuarie. Cum și cui va fi acordat sprijin de la buget

Administraţia Fondului pentru Mediu va fi instituţia care va urmări cantităţile care intră şi se va asigura că acestea sunt corelate cu capacitatea de reciclare a firmelor la care deşeurile ar trebui să ajungă, punând la dispoziţia utilizatorilor, în mod gratuit, sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor (SIATD), în vederea monitorizării şi verificării corectitudinii tranzacţiilor cu deşeuri de ambalaje în sistemul răspunderii extinse a producătorului.

Aplicaţia informatică SIATD se utilizează de către organizaţiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului (OIREP) şi de către persoanele juridice care gestionează deşeuri de ambalaje ale căror costuri nete şi/sau costuri de colectare/ valorificare/ sortare/raportare sunt finanţate de către OIREP.

Încă 1 miliard lei alocat de Guvern primăriilor CITEȘTE ȘI Încă 1 miliard lei alocat de Guvern primăriilor

Astfel, Administraţia Fondului pentru Mediu va pune la dispoziţia Gărzii Naționale de Mediu informații referitoare la cantitățile de deșeuri provenite din import destinate valorificării strict în instalații autorizate din punct de vedere al mediului, pe coduri, categorii și cantități de deșeuri strict determinate.

În acest moment, importul şi transferul deşeurilor în România şi la nivel european şi internaţional se face în conformitate cu prevederile Convenţiei Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora şi a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 privind transferurile de deşeuri, denumit în continuare Regulament.

În urma analizei evoluţiei notificărilor aprobate de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) şi a controalelor efectuate de Garda Naţională de Mediu (GNM), s-a constatat că există un trend crescător al transferurilor ilegale de deșeuri identificate în punctele de trecere a frontierei de stat române și o presiune crescută asupra granițelor, mai ales din cauza costurilor semnificativ mai scăzute pentru tratarea și valorificarea deșeurilor.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
deseuri
reciclabil
punct
trecere
frontiera
limita
guvern
mediu