Jucători majori de pe piața armamentului se implică în sistemul „Golden Dome”, proiectul lansat de Donald Trump

Perspective   
Jucători majori de pe piața armamentului se implică în sistemul „Golden Dome”, proiectul lansat de Donald Trump

Giganții americani din domeniul apărării Lockheed Martin și Boeing au anunțat că își consolidează eforturile pentru a obține o parte semnificativă din proiectul ”Golden Dome”, sistemul de apărare antirachetă spațial propus de președintele Donald Trump, transmite Reuters.

Evaluat la până la 175 de miliarde de dolari, acesta ar putea deveni unul dintre cele mai mari contracte de apărare din lume, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Tabloul de El Greco, fost în Colecția Regală și revendicat inclusiv de Paul de România, va fi oprit de la vânzare de Christie\'s New York până ce procesul deschis de Guvernul României va fi încheiat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tabloul de El Greco, fost în Colecția Regală și revendicat inclusiv de Paul de România, va fi oprit de la vânzare de Christie's New York până ce procesul deschis de Guvernul României va fi încheiat
Evenimente

Prezentat oficial de Trump în ianuarie, programul urmărește crearea unei rețele de sute de sateliți capabili să detecteze, să urmărească și, eventual, să intercepteze rachete inamice. Pe lângă tehnologii revoluționare precum interceptori spațiali sau arme cu energie direcționată, primele faze ale proiectului se vor baza în mare parte pe platforme defensive deja existente.

Această strategie favorizează companii consacrate precum Lockheed Martin, Boeing, L3Harris Technologies și RTX Corp (fosta Raytheon).

Tim Cahill, președintele diviziei Missiles and Fire Control din cadrul Lockheed Martin, a declarat în cadrul Salonului Aeronautic de la Paris că firma sa are deja ”numeroase produse perfect adaptate pentru misiunea Golden Dome”, inclusiv sistemul C2BMC de comandă și control, interceptorul THAAD și racheta PAC-3.

De cealaltă parte, Steve Parker, CEO interimar al Boeing pentru spațiu și apărare, a confirmat că firma ”a lucrat intens” la componenta sa din Golden Dome, fără a oferi detalii. Boeing produce sisteme de arme cu laser pentru neutralizarea dronelor, dar și componente esențiale pentru racheta PAC-3.

ANALIZĂ Dacă prețurile automobilelor au crescut cu 40% în ultimii cinci ani, cu cât au scăzut vânzările? Dacia a profitat din plin de această situație CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Dacă prețurile automobilelor au crescut cu 40% în ultimii cinci ani, cu cât au scăzut vânzările? Dacia a profitat din plin de această situație

SpaceX, compania lui Elon Musk, este considerată un candidat favorit, fiind cel mai mare furnizor de lansatoare și sateliți la nivel global. Totuși, relațiile tensionate dintre Musk și Trump au determinat o revizuire recentă a contractelor SpaceX, potrivit Reuters.

Alte companii care ar putea beneficia de proiect sunt Palantir, specializată în AI și analiză de date, și producătorul de drone Anduril. Stephanie Hill, președinta Lockheed pentru divizia Rotary and Mission Systems, a declarat că firma sa a purtat ”numeroase discuții” de colaborare cu alți actori din industrie, inclusiv cu SpaceX, Palantir și Anduril.

”Va fi nevoie de întreaga industrie – de apărare și comercială – dar și de guvern și mediul academic pentru a realiza acest scut pentru America”, a spus Hill.

Finanțarea proiectului Golden Dome rămâne incertă. Legislatorii republicani propun un buget inițial de 25 de miliarde de dolari ca parte a unui pachet mai amplu de 150 de miliarde, însă aprobarea este condiționată de un proiect de reconciliere bugetară controversat, care întâmpină opoziție în Congres.

viewscnt
Afla mai multe despre
golden dome
lockheed martin