Oficialii europeni și britanici au încheiat o serie de înțelegeri, care vizează securitatea, comerțul și un program pentru tineri.
S-a convenit asupra unui parteneriat în domeniul securității și apărării. Guvernul britanic susține că acesta “va deschide calea pentru ca industria britanică de apărare să participe la noul fond de apărare SAFE (Security Action for Europe) propus de UE, în valoare de 150 de miliarde de lire sterline”, care va stimula inclusiv ocuparea forței de muncă, scrie BiziDay.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
De asemenea, s-a încheiat un acord în privința unui program de schimb experiență pentru tineri, care le va permite acestora să lucreze și să călătorească din nou liber în Europa. Programul va fi similar cu cele deja existente pe care Marea Britanie le-a încheiat cu țări precum Australia și Noua Zeelandă. În plus, s-a discutat și despre reintroducerea în programul Erasmus.
De asemenea, turiștii britanici vor putea folosi din nou porțile de acces în UE, ceea ce va pune capăt cozilor, iar animalele de companie vor putea beneficia de pașapoarte, ceea ce va facilita accesul.
Totodată, în centrul discuțiilor s-a aflat acord agroalimentar, cunoscut sub numele de “Acord SPS”, care elimină birocrația privind exporturile de alimente și băuturi. Concret, vor fi eliminate complet unele controale de rutină privind produsele animale și vegetale, ceea ce va aduce un plus de 9 miliarde de lire sterline economiei britanice și va reduce prețurile alimentelor. Oficialii susțin că acordul privind standardele alimentare va avea beneficii uriașe pentru exporturile de pește și fructe de mare.

Știrea în forma inițială: Liderii UE și UK se reunesc azi la Londra, în primul summit oficial menit să îmbunătățească relațiile și să reformeze acordul post Brexit. La această întâlnire participă premierul britanic Keir Starmer, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, António Costa, și Kaja Kallas, șefa diplomației UE. Starmer dorește să reseteze relațiile cu Uniunea Europeană, după ce a promovat această inițiativă în cadrul campaniei sale.
Marea Britanie și Uniunea Europeană au convenit deja asupra unui acord, valabil pentru următorii 12 ani, care vizează pescuitul în apele britanice, potrivit presei britanice. De asemenea, un acord privind apărarea și securitatea este așteptat în următoarele ore. Urmează și negocieri suplimentare, care ar putea implica un program de mobilitate pentru tineri.