Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane sunt suspectate că au implementat un mecanism complex prin care ar fi spălat 35 de milioane de lei, printr-un lanț de firme administrate de aceleași persoane, scrie News.ro.

Presupușii infractori ar fi ascuns astfel proveniența fondurilor obținute inițial dintr-un credit bancar garantat de stat, în valoare de 175.300.000 de lei. Din cercetări a reieșit că suma inițială ar fi fost transferată în aceeași zi în conturile a două societăți comerciale, urmărindu-se astfel fragmentarea și ascunderea originii fondurilor, iar ulterior, în baza unor contracte fictive, 35 de milioane de lei au fost transferate în contul personal al administratorului firmei care a obținut creditul inițial. Totodată, prima societate comercială ar fi beneficiat și de fonduri nerambursabile, în valoare totală de peste 85.500.000 de lei.
Joi, polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din București, ajutați de polițiști din județele Timiș, Dolj, Giurgiu, Prahova și Vâlcea, au pus în executare 35 de mandate de percheziție domiciliară în Capitală și în județele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Dâmbovița, Timiș, Cluj, Dolj și Vâlcea, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care se fac cercetări privind spălare a banilor și delapidare.
Din datele și probele administrate, până în prezent a reieșit că mai multe persoane ar fi implementat un mecanism complex prin care ar fi supus procesului de spălare a banilor suma totală de aproximativ 35.000.000 de lei, utilizând în acest sens un lanț de societăți comerciale administrate de aceleași persoane, având ca scop disimularea provenienței fondurilor obținute inițial dintr-un credit bancar garantat de stat de aproximativ 175.300.000 de lei, informează Poliția Capitalei.
Potrivit cercetărilor, suma inițială ar fi fost transferată în aceeași zi, prin mișcări rapide și nejustificate, în conturile a două societăți comerciale, urmărindu-se astfel fragmentarea și ascunderea originii fondurilor, iar ulterior, în baza unor contracte fictive, s-ar fi transferat aproximativ 35.000.000 de lei în contul personal al administratorului firmei care a obținut creditul inițial.

Totodată, prima societate comercială ar fi beneficiat ulterior și de fonduri nerambursabile, în valoare totală de peste 85.500.000 de lei.
Potrivit unor surse judiciare, acest credit cu fonduri nerambursabile ar fi fost luat pentru achitarea primului credit, iar în prezent există suspiciuni că o parte din bani nu ar fi fost folosiți pentru respectiva investiție.
În urma activităților desfășurate au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptelor, urmând ca acestea să fie audiate de către polițiști și procurori.
De asemenea, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de spălare a banilor și delapidare.