Schimbări la Codul de procedură fiscală. Sunt vizate rambursări de TVA la firme unde executarea silită de către ANAF a fost suspendată. Noi condiții la eșalonări, ordine de stingere a debitelor în insolvență

Sumele cuvenite contribuabililor care datorează obligații fiscale pentru care s-a suspendat executarea silită nu vor mai fi restituite de ANAF, ci se vor compensa, vizate în special fiind sumele rezultate din rambursări de TVA, prevede un proiect analizat de Profit.ro. De asemenea, printre modificările propuse sunt și unele care vizează procedura insolvenței, inclusiv introducerea unei noi condiții de acordare a eșalonării la plată, anume ca debitorul să nu se afle în procedurile de prevenire a insolvenței.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Schimbări la Codul de procedură fiscală. Sunt vizate rambursări de TVA la firme unde executarea silită de către ANAF a fost suspendată. Noi condiții la eșalonări, ordine de stingere a debitelor în insolvență

Proiectul ar putea fi adoptat în sesiunea parlamentară extraordinară de săptămâna aceasta sau în cea din luna august.

Vin schimbări pentru prosumatori. Noua lege a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Care sunt principalele modificări CITEȘTE ȘI Vin schimbări pentru prosumatori. Noua lege a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Care sunt principalele modificări
  • sumele cuvenite contribuabililor care datorează obligații fiscale pentru care s-a suspendat executarea silită nu se restituie, ci se compensează;
  • o nouă condiție de acordare a eșalonării la plată, debitorul să nu se afle în procedurile de prevenire a insolvenței.
  • anularea, la închiderea procedurii de prevenire a insolvenței, a creanțelor reduse prin acordul de restructurare confimat sau planul de restructurare omologat, sub rezerva respectării acestuia, respectiv nestingerea acestor creanțe pe durata procedurilor.
  • ordine de stingere specifică debitorilor aflați în procedurile de preverire a insolvenței, cu scopul prevenirii acumulării de noi arierate;

Ce se modifică

  • completarea art. 157 alin. (2), astfel încât obligațiile fiscale cu temene de plată viitoare stabilite în acordul de restructurare confirmat de instanța de judecată sau în planul de restructurare omologat, în procedurile de prevenire a insolvenței, precum și obligațiile care nu se sting potrivit art. 266 alin. (10), să nu fie considerate obligații fiscale restante - similar obligațiilor din planul de reorganizare judiciară;
  • completarea art. 165 cu o ordine de stingere specifică debitorilor aflați în procedurile de preverire a insolvenței, cu scopul prevenirii acumulării de noi arierate;
    • Art. 165 reglementează ordinea de stingere a obligațiilor fiscale ale debitorilor. Alin. (6) are în vedere doar debitorii aflați în insolvență, folosind teminologia „debitorii care se află sub incidența legislației privind insolvența", precum și temeni precum „masa credală" și „plan de reorganizare judiciară", specifici doar procedurii insolvenței, nu și procedurilor de prevenire a insolvenței, inclusiv concordatului preventiv. Între procedura concordatului preventiv (plan de restructurare) și
      procedura insolvenței (plan de reorganizare) există diferențe majore, care nu pot fi analizate prin similitudine din perspectiva aplicării dispozițiilor Codului de procedură fiscală, în lipsa unor reglementări exprese.
LEGE Terenurile agricole degradate vor fi concesionate pentru proiecte de energie regenerabilă. Guvernul estimează venituri la buget de peste 100 milioane lei anual CITEȘTE ȘI LEGE Terenurile agricole degradate vor fi concesionate pentru proiecte de energie regenerabilă. Guvernul estimează venituri la buget de peste 100 milioane lei anual
  • refomularea art. 166, în sensul că sumele cuvenite contribuabililor care datorează obligații fiscale pentru care s-a suspendat executarea silită nu se restituie, ci se compensează;
    • Art. 166 reglementează faptul că, pentru debitorii care au suspendată executarea silită, se restituie sumele plătite în plus sau rezultate din rambusări de TVA, chiar dacă aceștia au obligații fiscale restante certe și definitive în sistemul căilor de atac, însă pentru care s-au început fome de executare silită, ulterior suspendate în instanță.
  • completarea art.167 cu alin. (111) și (13), pentru corelarea mecanismului de rambursare/compensare a TVA cu specificul procedurilor de prevenire a insolvenței;
    • Art. 167 reglementează modalitatea de stingere prin compensare a obligațiilor fiscale; alin. (11) și (12) au în vedere doar debitorii aflați În insolvență, nu și pe cei care se află în procedurile de prevenire a insolvenței.
  • completarea art.186 alin. (1) și art. 2091 alin. (8) cu o nouă condiție de acordare a eșalonării la plată (debitorul să nu se afle în procedurile de prevenire a insolvenței), modificarea corespunzătoare a art. 194 alin. (1) lit. k) și art. 2094 alin. (1) lit. k), precum și completarea art. 194 și art. 2094 cu câte un nou alineat, potrivit căruia obligațiile de a căror plată depinde menținerea valabilității eșalonării nu pot face obiectul acordului/planului de restructurare;
    • Art.186 alin. (1) reglementează condițiile de acordare a eșalonării la plată, iar art.194 alin. (1) - condițiile de menținere a valabilității eșalonării la plată. Art. 2091 și art. 2094 reglementează corespunzător condițiile de acordare, respectiv de menținere a valabilității eșalonării la plată, în fomă simplificată.
Schimbare la concedii medicale. Noile reguli sunt deja aplicabile din acest an CITEȘTE ȘI Schimbare la concedii medicale. Noile reguli sunt deja aplicabile din acest an
  • completarea art. 266 cu alin. (81) și (10), privind anularea, la închiderea procedurii de prevenire a insolvenței, a creanțelor reduse prin acordul de restructurare confimat sau planul de restructurare omologat, sub rezerva respectării acestuia, respectiv nestingerea acestor creanțe pe durata procedurilor.
    • Alin. (8) și (9) ale art. 266 reglementează anularea creanțelor fiscale restante neadmise la masa credală/neacceptate în planul de reorganizare, ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, precum și faptul că, pe perioada derulării procedurii insolvenței sau reorganizării judiciare, aceste creanțe nu se sting. Prevederile art. 266 nu conțin dispoziții referitoare la anularea creanțelor fiscale reduse prin acordul de restructurare confirmat sau prin planul de restructurare omologat, în cazul închiderii procedurilor de prevenire a insolvenței, și nici la stingerea acestor creanțe pe perioada derulării procedurilor în cauză.

Se propun și dispoziții tranzitorii privind aplicarea noilor reguli debitorilor aflați în proceduri la data intrării în vigoare și cererilor nesoluționate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2327 -0.0021-0.04 %
1 USD4.5909 -0.0065-0.14 %
1 GBP6.1208 -0.0007-0.01 %
1 CHF5.6344 +0.0047+0.08 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite