Ministerul Afacerilor Externe a demarat consultările cu Ministerul de Interne și Ministerul Justiției în vederea modificării legislației cu privire la cetățenii români din diaspora, pentru a simplifica, debirocratiza și facilita o serie de proceduri. Printre aceste măsuri avute în vedere se numără, la emiterea pașapoartelor, eliminarea obligației transcrierii actelor de stare civilă eliberate în UE, alocarea CNP pe baza certificatului de naștere din UE, solicitare de cazier judiciar online sau o singură vizită la consulat. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, speră chiar ca pașapoartele românilor din străinătate să poată fi trimise direct acestora.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Măsuri de debirocratizare s-au luat pentru simplificarea procedurilor de programare, pentru optimizarea fluxurilor, în așa fel încât, de exemplu, dacă legislația permite, să se facă o singură vizită la consulat. S-a prelungit programul de lucru cu publicul, s-au trimis documente prin corespondentă și extindem acest serviciu. Cel mai bine ar fi dacă am putea sa transmitem direct din țară cetățenilor români din străinătate documentele pe care le obțin, de exemplu pașapoartele”, a arătat ministrul Aurescu.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul, la insistențele primăriilor și ANAF, vrea să anuleze obligațiile ”desuete” ale administrației privind lucrul cu publicul la ghișeu, introduse de Adrian NăstasePotrivit ministrului, au fost identificate și o serie de acte normative care a trebui să fie modificate în colaborare cu Ministerul de Interne și Ministerul Justiției.
Acte și proceduri avute în vedere
- Legea privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, pentru a putea eficientiza procedura de preluare și procesare a cererilor de eliberare a documentelor de călătorie și cărților de identitate electronice, precum și normele metodologice de aplicare a acestei legi, de asemenea;
CITEȘTE ȘI LEGE DOCUMENT Facilități la înființarea și înregistrarea online a unei societăți în Registrul Comerțului- Legea privind actele de stare civilă, pentru a elimina obligativitatea transcrierii actelor de stare civilă eliberate în statele membre ale Uniunii Europene în vederea eliberării de documente de călătorie;
- Ordonanța de Urgență privind evidența domiciliilor, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români pentru a putea permite alocarea codului numeric personal în baza unui certificat de naștere emis de autoritățile din statul membru al UE unde se află cetățeanul român;
- Modificarea Legii privind cazierul judiciar, pentru a putea permite ca cetățenii români să aplice electronic pentru emiterea cazierului judiciar.
- Modificări ale Legii privind cetățenia română, pentru a putea simplifica procesul de depunere a dosarelor pentru redobândirea cetățeniei române, și respectiv pentru depunerea jurământului de credință.