Uniunea Europeană ia în calcul activarea așa-numitului Instrument anti-coerciție (ACI), considerat ”o opțiune nucleară” în politica comercială, ca răspuns la amenințarea iminentă a președintelui Donald Trump privind impunerea unor tarife de 30% asupra importurilor din UE, relatează Reuters și CNBC.
Mai multe state membre, inclusiv Franța și Germania, ar fi dispuse să recurgă la acest instrument dacă blocul comunitar nu reușește să ajungă la un acord comercial cu administrația Trump până la termenul-limită stabilit: 1 august. Casa Albă a transmis că tarifele vor fi aplicate dacă nu se ajunge la un acord, deși negocierile ar putea continua și după acea dată, scrie News.ro.

Ce este ACI – arma comercială grea a UE
Creat în 2023, Anti-Coercion Instrument a fost conceput pentru a proteja politica economică a UE de presiunile țărilor terțe considerate coercitive, adică acelor acțiuni economice prin care se încearcă influențarea deciziilor europene.
ACI permite UE să răspundă gradual, inițial prin dialog, dar și cu măsuri restrictive – inclusiv tarife, controale la exporturi și importuri, limitări în investițiile străine directe, și chiar interzicerea accesului la achiziții publice în UE.
Deși până acum ACI nu a fost activat niciodată, el este gândit tocmai ca un instrument de descurajare – ”o bazooka comercială” menită să arate seriozitatea cu care UE își apără suveranitatea economică.

Țintele posibile: bunuri, servicii și giganți digitali americani
În cazul unei escaladări, Comisia Europeană ar putea impune măsuri și asupra serviciilor în care SUA are un excedent comercial față de UE – cum ar fi serviciile digitale. Asta înseamnă că mari companii americane precum Amazon, Microsoft, Netflix sau Uber ar putea fi afectate de restricții privind operarea în spațiul comunitar.
Oficialii europeni subliniază că orice măsură va fi ”proporțională, țintită și temporară”, aplicată doar cât timp durează coerciția. Activarea ACI presupune mai întâi o investigație și un vot cu majoritate calificată în Consiliu (cel puțin 15 din cele 27 de state membre).
Negocieri de ultim moment pentru un compromis
În paralel, UE încearcă să negocieze un acord de compromis cu SUA: un tarif general de 10%, cu exceptări și cote pentru sectoarele strategice europene – precum automobilele, agricultura, utilajele și industria aerospațială.

Potrivit unui raport al Eurasia Group, o rată tarifară reciprocă mai mare de 15% ar declanșa cel mai probabil măsuri de represalii din partea UE. Dacă Trump menține amenințarea cu tarife de 30%, Bruxelles-ul ar putea răspunde cu tarife asupra a 116 miliarde de euro din exporturile americane, precum și cu activarea ACI, ”arma de ultimă instanță” a blocului comunitar.
”Franța, Spania și alte state membre vor susține represalii ferme. Comisia Europeană ar putea începe cu tarife pe bunuri, dar dacă spirala escaladării continuă, va fi nevoită să recurgă și la restricții privind achizițiile publice sau serviciile digitale americane”, concluzionează analiștii Eurasia.
Decizia finală ar putea fi luată în următoarele zile, în funcție de rezultatul negocierilor de la Bruxelles și Washington.