Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut în luna martie a acestui an față de luna precedentă, atât ca serie brută, cu 40,8%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 42,8%, ca urmare a scăderilor înregistrate la activitǎțile de jocuri de noroc și alte activități recreative, a activitǎțile agențiilor de turism, hotelurilor și restaurantelor și din cauza scăderii serviciilor de coafură și alte activități de înfrumusețare, potrivit datelor anunțate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"În luna martie 2020, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut față de luna precedentă ca serie brută, cu 0,7%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitatea scăzut cu 15,4%. Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut față de luna precedentă, atât ca serie brută, cu 40,8% cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 42,8%", arată datele INS.
Față de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut atât ca serie brută cu 13,9% cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 14,6%, scrie News.ro.
Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut în martie, față de luna corespunzătoare a anului precedent, atât ca serie brută, cu 40,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 38,3%.
În primele trei luni ale acestui an, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut față de perioada similară din 2019 atât ca serie brută cu 3,1% cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 2,2%.
În perioada 1 ianuarie-31 martie 2020, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate populației a scăzut atât ca serie brută cu 5,4% cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 5%.
Volumul total al cifrei de afaceri dincomerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, în luna martie 2020, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creștere cu 0,7%, datorită creșterilor înregistrate la comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (+11,6%) și la comerțul cu autovehicule (+4,1%).
Scăderi au înregistrat activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (-4,2%) și comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (-3,5%). Volumul total al cifrei de afaceri dincomerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna martie 2020, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 15,4%.
În ceea ce privește serviciile de piață prestate populației, serie brută, în luna martie 2020, față de luna precedentă, volumul cifrei de afaceria înregistrat o scădere cu 40,8% ca urmare a scăderilor înregistrate la activitǎțile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-43,8%), activitǎțile agențiilor turistice și turoperatorilor (-43,2%), activitățile hotelurilor și restaurantelor (-40,6%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (-27,7%) și la activitățile de spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor, din blană (-19,7%).
Volumul cifrei de afaceri dinserviciile de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna martie 2020, față de luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 42,8%.
Volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, în luna martie 2020, comparativ cu luna martie 2019, a înregistrat o scădere cu 13,9% ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (-17,6%) și la comerțul cu autovehicule (-17,4%).
Comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor și activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor au crescut cu 25,2%, respectiv cu 7,6%.
Volumul total al cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna martie 2020 a înregistrat o scădere cu 14,6%, față de luna martie 2019.
Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie brută, în luna martie 2020 a înregistrat o cifră de afaceri cu 40,3% mai mică comparativ cu luna martie 2019, ca urmare a scăderilor înregistrate la activitățile agențiilor turistice și turoperatorilor (-46,6%), activitățile hotelurilor și restaurantelor (-42,5%), activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (-36,3%), serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (-24,0%) și la activitățile de spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană (-18,2%).
Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna martie 2020, a scăzut cu 38,3%, comparativ cu luna martie 2019.
În primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri mai mică cu 3,1%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu autovehicule (-7%) și la comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule (-6,4%). Creșteri au înregistrat comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor (+45,2%) și activitățile de întreținere și reparare a autovehiculelor (+16,5%).
În perioada 1 ianuarie-31 martie 2020 comparativ cu primul trimestru din 2019, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a scăzut cu 2,2%.
Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie brută, în perioada 1.I-31.III.2020imele trei luni ale acestui an a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,4% mai mică comparativ cu perioada 1 ianuarie-31 martie 2019, provenită de la activitǎțile agențiilor turistice și turoperatorilor (-13,7%), activitățile hotelurilor și restaurantelor (-7,1%) și de la activitățile de spălare și curățare (uscată) a articolelor textile și a produselor din blană (-2,5%).
Creșteri au înregistrat serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare (+4,4%) și activitățile de jocuri de noroc și alte activități recreative (+0,1%).
Activitatea de servicii de piață prestate populației, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în primul trimestru al anului, a înregistrat o cifră de afaceri cu 5% mai mică comparativ cu primul trimestru din 2019.
"Informațiile din acest comunicat de presă (martie 2020) surprind impactul crizei COVID-19 și a măsurilor luate de autorități ca urmare a decretării stării de urgență pe teritoriul României începând cu 16 martie 2020. Institutul Național de Statistică înțelege greutățile cu care se confruntă respondenții noștri în această perioadă și suntem conștiențică este posibil ca răspunsurile la cercetările statistice să nu fie în prezent o prioritate. Cu toate acestea, prin colectarea informațiilor statistice, vom putea monitoriza și informa toți utilizatorii noștri cu privire la efectele COVID-19 asupra economiei și societății noastre. Apreciem sprijinul continuu al respondenților noștri la cercetările statistice derulate de Institutul Național de Statistică și înțelegem dificultățile cu care se confruntă toți furnizorii de date statistice", precizează INS.
Cifra de afaceri reprezintă veniturile totale înregistrate de către întreprindere în perioada de referință, provenite atât din activitatea principală, cât și din activitățile secundare exercitate de aceasta. Cifra de afaceri nu include TVA și veniturile din vânzarea sau transferul de mijloace fixe.