

Cea mai mare rețea de educație digitală și AI pentru copii din România, cu venituri anuale de 5 milioane euro, continuă extinderea.
Angajații operatorului de transport local din Constanța, CTBus, nu au mai vrut să iasă pe traseu. Au declanșat astfel un protest spontan.
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță că a început montarea grinzilor pe lotul Chiribiș-Biharia din Autostrada Transilvania.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat marți de BNR a ajuns la 5,0920 lei, de la 5,0914 lei, curs înregistrat luni.
Bolt lansează serviciile de intermediere transport la cerere în Mediaș, ajungând la o acoperire de 45 de orașe la nivelul întregii țări.
Umbrărescu forțează finalul de an: Încă 50 de km pe Autostrada Moldovei înainte de Revelion, anunță autoritățile.
Ford Motor a anunțat o ajustare contabilă de 19,5 miliarde de dolari legată de investițiile în vehicule electrice.
Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a fost adus la sediul central al DNA, pentru audieri.
Industria IT încheie 2025 sub semnul unui reset major, după un an marcat de restructurări, ajustări de bugete și o schimbare profundă a modului în care companiile decid ce proiecte continuă și ce proiecte sunt abandonate.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a obținut, în consiliul de miniștri UE, conectarea României la noul ”autostradă de energie”, care face legătura cu rețelele de electricitate din Vestul Europei.
Donald Trump, a dat în judecată BBC pentru defăimare în legătură cu editarea discursului său din 6 ianuarie 2021 într-un documentar Panorama, anunță BBC.
Compania D.Trading, divizia de trading a conglomeratului energetic DTEK, controlat de antreprenorul Rinat Ahmetov, cel mai bogat ucrainean, a semnat un acord de achiziție de energie cu compania de utilități portugheză EDP, pentru a se aproviziona cu energie electrică regenerabilă din România.
Brandul de mașini ARO este relansat în România.
Rafinăria Petrotel și rețeaua de 320 de benzinării Lukoil din România rămân deocamdată în proprietatea gigantului rus Lukoil, Trezoreria SUA respingând oferta grupului condus de banca americană Xtellus Partners pentru activele externe ale companiei, ofertă preferată de ruși.
Avansul a fost alimentat de creșterea companiei SpaceX, care a fost evaluată la 800 de miliarde de dolari într-o ofertă derulată la începutul lunii decembrie, dublu față de evaluarea din august.
Un proiect mult așteptat ajunge, în sfârșit, la final: Varianta Ocolitoare Zalău, anunță autoritățile.
Rețeaua de cafenele 5 to go a anunțat că va încheia anul 2025 cu 720 de locații în 160 de orașe din România.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2317 | -0.0144 | -0.27 % |
| 1 USD | 4.6035 | -0.0192 | -0.42 % |
| 1 GBP | 6.0710 | -0.0224 | -0.37 % |
| 1 CHF | 5.6737 | -0.0199 | -0.35 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro