

Elevii-jucători și profesorii-antrenori demonstrează că “matematica se exersează cu bucurie, în echipă”, în Arena CampioMATE - Campionatul național de matematică pe echipe. Inspirat din jocurile video și din sporturile de echipă, CampioMATE este un format complementar de învățare a matematicii, conceput special pentru a-i atrage spre matematică pe elevii de gimnaziu din generația nativilor digitali, pentru a-și crește nivelul.
Compania de biotehnologie Colossal Biosciences, cunoscută pentru încercarea de a aduce înapoi mamuții lânoși, susține că a reușit să reproducă trei pui de lup străvechi (Canis dirus), specie dispărută în urmă cu 12.500 de ani, transmit Live Science și New Scientist.
Este 7 aprilie și, după luni de anticipare, teste beta și întârzieri în confirmarea unei date de lansare, Samsung lansează în sfârșit actualizarea stabilă One UI 7 pentru flagship-urile sale mai vechi, relatează Phone Arena.
Metrorex informează că în jurul orei 12:30, un tren a întâmpinat probleme tehnice în stația de metrou Basarab 2. Potrivit companiei, pentru continuarea călătoriilor, circulația trenurilor a fost reorganizată în sistem pendulă, între stațiile de metrou Gara de Nord 2 – Grivița și Grivița – Străulești.
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că în următoarele zile se vor efectua lucrări de reabilitare pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervențiile au durate diferite de realizare, în funcție de complexitatea fiecărei lucrări.
În pofida prieteniei aparente dintre Viktor Orbán și Donald Trump, în documentul care justifică noile tarife, SUA abordează în mod special corupția achizițiilor publice din Ungaria, relatează Válasz Online, citată Rador Radio România.
Prețurile locuințelor au crescut cu 4,2% în zona euro și cu 4,9% în UE, în trimestrul patru din 2024, comparativ perioada similară din 2023, după ce în trimestrul trei din 2024 au înregistrat un avans de 2,7%% în zona euro și de 3,9% în UE, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0707 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3397 | +0.0100 | +0.23 % |
1 GBP | 5.8604 | -0.0047 | -0.08 % |
1 CHF | 5.4290 | -0.0063 | -0.12 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro