Ajutor de stat pentru crescătorii de vaci și bivolițe, în contextul crizei cauzate de războiul din Ucraina

Ajutor de stat pentru crescătorii de vaci și bivolițe, în contextul crizei cauzate de războiul din Ucraina
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 oct 2023

Crescătorii de vaci de carne și bivolițe ar urma să beneficieze de un ajutor de stat, în cuantum de 70 euro pe cap de animal și cu un buget total de peste 6,2 milioane euro, conform unei inițiative legislative susținute inclusiv de reprezentanții partidelor de la putere.  

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Fermierii care activează în acest domeniu in România se confruntă cu probleme majore din cauza creșterii bruște și necontrolate a preturilor la furaje, energie electrică, gaze naturale, combustibil, forță de muncă, servicii veterinare și a altora, subvențiile dovedindu-se insuficiente. Contextul creat de COVID-19, pandemie care a generat o situație excepțională și incertitudine economică, ale cărei efecte se resimt și în prezent, a fost agravat de conflictul militar reprezentând agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, care de un an și jumătate a bulversat lanțurile de aprovizionare și de desfacere obișnuite, a continuat să pună presiune pe prețurile la nivel european și local la materii prime și energie, a indus un puternic puseu inflaționist, greu de controlat - toate având ca efect reducerea creșterii economice, sporirea dificultăților cu care se confruntã sectorul de producție”, afirmă inițiatorii proiectului.

Eticheta cărnii comercializate va indica obligatoriu prețul de achiziție. Carnea sintetică, interzisă. Noi interdicții de etichetare și comercializare CITEȘTE ȘI Eticheta cărnii comercializate va indica obligatoriu prețul de achiziție. Carnea sintetică, interzisă. Noi interdicții de etichetare și comercializare

Prin urmare, schema ar urma să fie valabilă până la data de 31 decembrie 2024, în scopul compensării pierderilor generate de creșterea preţurilor la furaje, energie electrică, gaze naturale, combustibil, forță de muncă.

Conform proiectului, valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este propusă ar urma să fie de 30.865.775 lei, echivalentul a 6.265.000 euro.

Cuantumul ajutorului de stat care se va acorda beneficiarilor ar urma să fie de 70 euro/ cap vacă de carne/ bivoliță.

În măsura în care dupã expirarea termenului de depunere a cererilor, rămân sume nefolosite din valoarea totala, este propusă împărtțrea acestora beneficiarilor proporțional cu numărul capetelor de vacã de carne/ bivoliță.

Schema au urma să fie notificată Comisiei Europene, dar pentru a intra în vigoare trebuie aprobată de legislativ.

TOATE CONDIȚIILE SCHEMEI PROPUSE AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
ajutor
stat
vaci
carne
bivolițe
schema
ucraina