APIA eliberează adeverințe pentru fermierii care vor să acceseze credite pentru finanțare

APIA eliberează adeverințe pentru fermierii care vor să acceseze credite pentru finanțare
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 feb 2016

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru beneficiarii măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenuri agricole - Campania 2015 care intenționează să acceseze credite pentru finanțarea activităților curente, informează, marți, APIA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii IFN -  SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Toate convențiile încheiate între APIA și FGCR sau FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției.

Potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2015 și a solicitat sprijin pentru măsurile de dezvoltare rurală. De asemenea, prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața determinată pentru plată pentru măsurile de dezvoltare rurală, faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată pentru schema de plată unică pe suprafață și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Despăgubire record pentru angajații ROMATSA: un controlor de trafic a încasat 1,2 mil. lei de la Astra pentru pierderea brevetului CITEȘTE ȘI Despăgubire record pentru angajații ROMATSA: un controlor de trafic a încasat 1,2 mil. lei de la Astra pentru pierderea brevetului

Valoarea creditului va fi în cuantum de până la 80% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.

Banca creditoare acordă beneficiarilor, conform reglementărilor sale interne, credite/facilități de finanțare în lei, pentru finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente în procentul stabilit prin regulile proprii din suma prevăzută în adeverința eliberată de APIA.

Fermierii care au accesat credite în baza adeverințelor emise de APIA pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2015 vor putea accesa împrumuturi pentru dezvoltare rurală de la aceeași bancă de la care au obținut creditul anterior. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
apia
fermieri