DECIZIE Agricultorii vor primi subvenție la factura de energie pentru irigații

DECIZIE Agricultorii vor primi subvenție la factura de energie pentru irigații
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 14 apr 2021

Agricultorii vor fi scutiți într-o cotă de până la 50% de cheltuielile privind asigurarea energiei necesare pentru funcționarea sistemelor de irigații, prevede un proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: Anul trecut, Ministerul Agriculturii estima că aproape 1 milion de hectare de culturi fuseseră afectate de secetă în România. Din cele 2,9 milioane de hectare care au fost însămânțate cu grâu, secară, cereale și rapiță, conform datelor parțiale, aproape un milion de hectare fuseseră afectate în proporție de peste 50%.

Tot anul trecut, Parlamentul a adoptat și un proiect de lege care prevedea că pe durata stării de urgență precum și pe o perioadă de 6 luni de la încetarea acesteia, apele utilizate pentru irigații pot fi folosite liber, fără plata contribuției specifice de gospodărire a apelor.

Eugen Teodorovici a plecat de la Curtea de Conturi să crească porci CITEȘTE ȘI Eugen Teodorovici a plecat de la Curtea de Conturi să crească porci

La scurt timp, un grup de deputați PSD a inițiat un alt proiect de lege, care propune modificarea legislației cu scopul: ”asigurării apei gratuite pentru toți producătorii agricoli care o solicitaă, din orice sursă, având în vedere condițiile excepționale de secetă din acest an, ce pot afecta producția agricolă cu influență directă afectând asigurarea hranei populației”.

Proiectul propunea, astfel, ca Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare să asigure costurile cu energia neecsară funcționării sistemelor de irigații.

Cheltuielile aferente consumului de energie de onrice fel, necesar funcţionării agregatelor pentru irigaţii, ce aparţin producătorilor agricoli și care preiau apa direct din sursă și încheie contracte multianuale/sezoniere, se suportă din bugetul Agenţiei, în limita sumelor alocate din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinație”, prevedea inițial proiectul.

ULTIMA ORĂ Comisia Europeană s-a autosesizat pentru transferul terenurilor Romexpo în proprietatea Camerei de Comerț. Bruxelles-ul analizează și dacă folosința gratuită de până acum este ajutor de stat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Comisia Europeană s-a autosesizat pentru transferul terenurilor Romexpo în proprietatea Camerei de Comerț. Bruxelles-ul analizează și dacă folosința gratuită de până acum este ajutor de stat

În comisia de agricultură a deputaților, proiectul a fost modificat stabilindu-se că vor fi suprotate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare cheltuielile aferente consumului de energie electrică, necesar funcționării agregatelor sau echipamentelor pentru irigații doar în cotă de până la 50%.

Cheltuielile, în cotă de până la 50%, aferente consumului de energie electrică, necesar funcționării agregatelor sau echipamentelor pentru irigații, pentru care se asigură apa pentru irigații în baza contractelor multianuale/sezoniere (...) se suportă din bugetul Agenției, în limita sumelor alocate din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinație”, prevede proiectul care va fi transmis acum spre promugare șefului statului.

În termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a noii legi, Guvernul va modifica în mod corespunzător normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătățirilor funciare.

România rămâne cel mai mare producător de floarea-soarelui din Uniunea Europeană. Recent a importat în premieră semințe de floarea-soarelui din Argentina CITEȘTE ȘI România rămâne cel mai mare producător de floarea-soarelui din Uniunea Europeană. Recent a importat în premieră semințe de floarea-soarelui din Argentina

Autorii proiectului arată că astfel este stimulată practicarea unei agriculturi în sistem irigat, precum și asigurarea securității alimentare, prin obținerea unor producții sigure, în condițiile restricțiilor impuse de coronavirus.

viewscnt
Afla mai multe despre
energie
cheltuieli
factura
subventie
apa
irigatie
gospodarire
administratie
parlament
proiect