Interagroaliment împrumută 18 milioane lei la EximBank

Interagroaliment împrumută 18 milioane lei la EximBank
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 mai 2021

EximBank a structurat un pachet financiar care asigură necesarul de capital de lucru pentru compania băcăuană Interagroaliment, parte a Grup Șerban Holding, cel mai mare jucător din domeniul producției agricole integrate din Moldova. Societatea a beneficiat de un credit în valoare de 18 milioane de lei, acordat cu garanție de stat emisă în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Interagroaliment SRL este liderul grupului de firme Grup Șerban Holding, cu activitate integrată în agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și leguminoase, creșterea păsărilor, panificație, patiserie – cofetărie, alimentație publică (lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban), distribuție și transport. Activitatea companiei a fost afectată de declanșarea crizei sanitare care a determinat o diminuare a cererii pentru anumite produse, în special pentru domeniul HORECA, blocaje pe lanțul de aprovizionare, precum și sincope în onorarea obligațiilor de către parteneri. De asemenea, sistarea temporară  a depunerii cererilor și restanțele înregistrate în acordarea de subvenții, dar și prelungirea termenelor de plată din partea clienților au impactat predictibilitatea cash flow-ului companiei.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

”Pandemia ne-a forțat să trecem printr-o perioadă plină de provocări, determinându-ne să căutăm în mod constant soluții într-un mediu extrem de impredictibil, însă este îmbucurător faptul că, în ciuda tuturor dificultăților, toți colegii și partenerii noștri, s-au mobilizat să ieșim cu bine din această încercare. Ne-am asigurat componenta de capital de lucru, ne putem concentra pe implementarea planului de investiții bugetat pentru acest an, de 7,5 milioane de euro, care vizează proiecte în irigații, capacități avicole și spații de depozitare”, a spus Ovidiu Bucătaru, director financiar, Grup Șerban Holding.

Compania a fost înființată în 1994 având ca principală activitate producere pâinii și a produselor de panificație. Ulterior, activitatea s-a extins și diversificat, compania desfășurând activități de comerț cu cereale și agricultură. Comerțul cu cereale și legume reperezintă activitatea principală, compania deținând o capacitate totală de depozitare de peste 130.000 de tone în cele șapte baze din județele Bacău, Iași și Vaslui.

În ceea ce privește activitatea agricolă, Interagroaliment exploatează o suprafață de peste 13.000 de hectare. În anul 2020 Interagroaliment a făcut trecerea la cultura de legume și a cultivat 240 de hectare de cartofi de consum și chips. Cartofii de consum sunt livrați către PepsiCo Romania/deținătorul mărcii de chips-uri Lay's și către lanțurile de retail sau micilor en-gross-isti. Compania a dezvoltat un sistem de irigații pentru 600 de hectare și intenționează să extindă capacitățile de irigare, în paralel concentrându-se pe dezvoltarea legumicolă în rotație: cartofi, cereale și alte legume inclusiv sfeclă de zahăr.

Societatea, care avea la finalele anului 2019 aproape 100 de angajați și afaceri de circa 220 milioane lei, este parte a Grup Șerban Holding, grup de firme dezvoltat de antreprenorul Nicolae Șerban, care a înregistrat o cifră de afaceri de circa 74 milioane euro în 2020.  

viewscnt
Afla mai multe despre
interagroaliment
eximbank