Motivul pentru care prețul cerealelor a explodat pe bursele internaționale. Când se va scumpi pâinea și în România

Motivul pentru care prețul cerealelor a explodat pe bursele internaționale. Când se va scumpi pâinea și în România
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 nov 2021

Prețul grâului a explodat, în această săptămână, pe bursele internaționale, iar producătorii de pâine și produse de panificație din România se așteaptă ca și în țară să se resimtă aceste scumpiri. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Reculul din urma creșterii prețurilor se va simți într-un termen de 2-3 luni, pentru că în acest moment să spunem că aprovizionările sunt făcute la procesatori și nu există un pericol de creștere imediată a prețurilor”, a spus Cezar Gheorghe, analist pentru comerțul cu cereale, la Digi 24.

Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

„Însă va veni ca un recul, pentru că prețurile au urcat foarte mult, pentru că Arabia Saudită a intrat într-o licitație și a cumpărat într-o singură tranzacție circa 1,3 milioane de tone. A fost cel mai mare nivel al unei singure tranzacții, întâmplate o singură dată”, a explicat Gheorghe.

„În acest moment, stocurile la cei mai mari 7 exportatori din lume sunt la cel mai jos nivel din ultimii 8 ani, în timp ce tranzacționarea grâului în acest an se va ridica la cel mai înalt nivel din ultimii 6 ani.

Situația nu este roz nici pentru sezonul care vine. În Statele Unite grâul se află într-o condiție bună spre foarte bună, 45%, dar în acelaași timp, 21% din grâul american este slab sau foarte slab. Mai mult, Rusia are o întârziere foarte mare în plantarea grâului de toamnă, de aproximativ 1,3 milioane de hectare. Este foarte mult”, a spus el.

„Și în România avem întârzieri în însămânțarea grâului. Acum avem însămânțate numai 1,66 de milioane de hectare, față de 2,1 milioane, cât trebuia să avem. Fereastră mai avem până în jurul datei de 15-20 noiembrie, deci avem probleme deja în prognozele următoare. Nici vremea nu e favorabilă.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

Avem stocuri la nivel mondial, dar fiecare stat caută să se aprovizioneze pentru a nu umbla la aceste stocuri. Nimeni nu va muri de foame. Dar prețul pe care îl vedem azi este un efect coroborat al inflației, al lipsei de materie primă generată de vreme și al factorilor politici, să nu uităm de restricțiile puse la export și taxele de export puse de Rusia. Și prețul îngrășămintelor a crescut foarte mult”, a continuat analistul.

Gheorge spune că prețurile produselor de panificație vor crește peste 2-3 luni cu 15-18% „la absolut tot”.

„Astăzi, grâul în Portul Constanța este 270 de euro, credem că în ianuarie va fi aproape de 300 de euro. Este o creștere de 10% doar la prețul materiei prime. Și totul, pe lanț, merge mai departe”, a spus el.

viewscnt
Afla mai multe despre
grau
paine