Negocieri la UE pentru a stabili ajutorul dat fermierilor din Polonia, România și Bulgaria afectați de scăderea prețului la cereale după intrarea pe piață a produselor din Ucraina

Negocieri la UE pentru a stabili ajutorul dat fermierilor din Polonia, România și Bulgaria afectați de scăderea prețului la cereale după intrarea pe piață a produselor din Ucraina
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 mar 2023

Delegațiile naționale din Polonia, România, Bulgaria și alte state est-europene negociază miercuri la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Parlamentului European cuantumul ajutoarelor pentru fermierii care nu și-au mai putut vinde cerealele după ce piața est-europeană a fost invadată de grâul și porumbul din Ucraina.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Fermierii români au calculat o pierdere de 200 de milioane de euro, potrivit cifrelor prezentate public și preluate miercuri de europarlamentarul Rareș Bogdan. Cauza pierderii e dată de prețul mult mai mic cu care sunt vândute cerealele din Ucraina, care sunt produse cu costuri mult mai mici, scrie G4Media.ro.

Euroins pierde în fața ASF CITEȘTE ȘI Euroins pierde în fața ASF

Primele propuneri ale Comisiei Europene, bazate pe propunerile de la Ministerele Agriculturii din fiecare stat membru, sunt de 30 milioane de euro pentru Polonia, 16 milioane în Bulgaria și 10 milioane către România.

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, anunțase încă de săptămâna trecută că executivul european pregătețte ajutoare pentru cele trei țări cele mai afectate de supraimportul de cereale din Ucraina – Polonia, România și Bulgaria.

Banii au urma să vină din rezerva de criză, prevăzută în bugetul politicii agricole comune.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
cereale
ucraina