Prețurile îngrășămintelor agricole au atins maxime record în urma războiului dintre Rusia și Ucraina

Prețurile îngrășămintelor agricole au atins maxime record în urma războiului dintre Rusia și Ucraina
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mar 2022

Prețurile îngrășămintelor agricole au atins maxime record la nivel mondial, în urma războiului dintre Rusia și Ucraina și a unor factori preexistenți, relatează CNBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Prețurile materiilor prime care constituie piața îngrășămintelor — amoniac, azot, nitrați, fosfați, potasiu și sulfați — au crescut cu 30% de la începutul anului și le depășesc acum pe cele observate în timpul crizei alimentare și energetice din 2008, potrivit firmei britanice de consultanță CRU.

Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani CITEȘTE ȘI Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani

Rusia și Ucraina sunt printre cei mai importanți producători de mărfuri agricole din lume, scrie News.ro.

În 2021, Rusia a fost cel mai mare exportator mondial de îngrășăminte cu azot și al doilea cel mai mare furnizor de îngrășăminte atât potasice, cât și cu fosfor, potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură.

Comerțul dintre Rusia și restul lumii nu s-a oprit, dar a fost grav perturbat, deoarece importatorii și navlositorii de nave (persoane agreate de autoritatea portuară care percepe o taxa numita nalvu pentru inchirierea navelor n.r.) se distanțează de această țară în urma invadării Ucrainei, a declarat marți șeful CRU pentru îngrășăminte, Chris Lawson.

Rusia, care reprezintă aproximativ 14% din exporturile globale de îngrășăminte, a suspendat temporar exporturile, ceea ce va avea un impact puternic pe piețele alimentare globale.

”În plus, gazele naturale sunt un element cheie pentru producția de îngrășăminte. Prețurile ridicate ale gazelor au dus la o reducere a producției în regiuni precum Europa, constrângând și mai mult o piață deja strânsă”, a spus Lawson.

Între timp, sancțiunile împotriva Belarusului, stat aliat al Rusiei, au implicații substanțiale pentru piața de potasiu, Rusia și Belarus contribuind cu 40% din volumele tranzacționate anual.

Soluțiile GRENKE vă oferă libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta și implementa ideile creative. Interviu cu Liviu Bănulescu, Managing Director GRENKE România CITEȘTE ȘI Soluțiile GRENKE vă oferă libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta și implementa ideile creative. Interviu cu Liviu Bănulescu, Managing Director GRENKE România

”De la începutul anului 2020, prețurile îngrășămintelor cu azot au crescut de patru ori, în timp ce prețurile la fosfat și potasiu de peste trei ori”, a explicat Lawson.

”În timp ce fermierii de pe piețele dezvoltate au beneficiat de prețurile ridicate ale mărfurilor agricole, contribuind la compensarea parțială a prețurilor ridicate ale materialelor, distrugerea cererii este din ce în ce mai probabilă din cauza prețurilor ridicate și a deficitului de aprovizionare.”

Economiile din întreaga lume se confruntă deja cu o inflație istoric de ridicată, determinată în mare parte de creșterea prețurilor la alimente și energie.

Indicele ONU pentru Alimentație și Agricultură arată că prețurile alimentelor sunt la un nivel ridicat, iar Lawson a sugerat că o perioadă prelungită de deficit de îngrășăminte va afecta randamentul agricol pe termen lung.

”Având în vedere piața deja strânsă a cerealelor și semințelor oleaginoase și importanța atât a Rusiei, cât și a Ucrainei pe acele piețe, inflația prețurilor la alimente este un risc din ce în ce mai important”, a adăugat el.

Înainte de amenințarea cu aprovizionarea redusă din Rusia și Belarus, prețurile îngrășămintelor se confruntau deja cu presiuni în creștere din cauza întreruperilor lanțului global de aprovizionare, a unei interdicții de export din China și a unei greve feroviare din Canada.

În timp ce o mare parte din discuțiile cu privire la creșterea prețurilor ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia a fost dominată de energie, este așteptat ca șocul ofertei de îngrășăminte, grâu și alte cereale să agraveze problema.

Într-o notă de cercetare la începutul acestei luni, șeful Barclays din Marea Britanie, economist senior european Fabrice Montagné, și șeful de cercetare economică Christian Keller au sugerat că ”amploarea și intensitatea acestui șoc de ofertă ar putea avea consecințe mai grave decât creșterile anterioare ale prețurilor mărfurilor, prin extinderea presiunii inflaționiste”.

”Producția de alimente și îngrășăminte au un conținut ridicat de energie ca urmare a mecanizării, industrializării și transportului, dar concurează și cu alte industrii pentru inputuri brute: producția de biocombustibil, de exemplu, deturnează culturile de la agroalimente, în timp ce producția de bateriu litiu-ion necesită substanțe chimice utilizate în producția de îngrășăminte P”, au spus ei.

”Reapariția dificultăților de livrare și transport și, mai important, impactul sancțiunilor rusești asupra ofertei globale vor tensiona și mai mult piețele globale, asemănător cu criza alimentară globală din 2008”.

Prețurile alimentelor la nivel mondial au crescut brusc în 2007 și în primul trimestru al anului 2008, declanșând instabilitate economică și politică și tulburări sociale în toate țările, atât în ​​economiile dezvoltate, cât și în cele emergente. Impactul, a sugerat Barclays, va fi ”extrem de asimetric”, majoritatea economiilor de piață emergente fiind afectate în mod disproporționat de riscurile aprovizionării cu alimente și îngrășăminte. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că economiile dezvoltate și investitorii nu vor fi afectați, sancțiunile economice punitive ruse și occidentale reducând inevitabil livrările de energie, cereale și îngrășăminte.

Într-o notă de vineri, șeful Global Real Assets de la Wells Fargo, John LaForge, și strategul global Gary Schlossberg  au declarat că, având în vedere ponderea ofertei rusești, alte țări vor putea doar ”parțial” să umple golurile globale de aprovizionare.

Wells Fargo se așteaptă ca impactul alimentelor să fie simțit la nivel global, devenind deosebit de supărător pentru anumite țări emergente.

”În general, războaiele actuale ale mărfurilor, credem noi, vor duce la o inflație mai mare și mai persistentă în întreaga lume, inclusiv în SUA”, au spus aceștia.

”Cu toate acestea, credem că o recesiune în SUA este puțin probabilă, deoarece volumele mici de comerț cu Rusia ar trebui să lase SUA într-o poziție economică comparativ mai puternică.”

viewscnt
Afla mai multe despre
agricultură
îngrășăminte