România, pe ultimele locuri în UE la agricultura organică

România, pe ultimele locuri în UE la agricultura organică
scris 17 nov 2017

România ocupă penultima poziție în Uniunea Europeană în funcție de suprafața de teren certificată pentru agricultură organică, relevă Eurostat, pe baza datelor din 2016.

Astfel, doar 226.300 de hectare de teren agricol, adică sub 1,7% din suprafața folosită pentru agricultură, erau destinate culturilor organice. Singura țară cu o pondere mai redusă a acestui tip de agricultură este Malta - dar cu o suprafață mult mai mică decât România -, unde 24 de hectare, adică 0,2% din suprafața agricolă, sunt utilizate pentru culturi organice.

Suprafața de teren pentru agricultură organică a scăzut în România în 2015 și 2016, atât ca număr de hectare, cât și ca pondere. În 2014, ponderea acestor terenuri depășea 2%, fiind alocate suprafețe de peste 289.000 de hectare pentru agricultură organică.

Ministrul Agriculturii explică scumpirea ouălor: Oferta a scăzut din cauza contaminării cu Fipronil CITEȘTE ȘI Ministrul Agriculturii explică scumpirea ouălor: Oferta a scăzut din cauza contaminării cu Fipronil

La nivelul UE, 12 milioane de hectare de teren erau, anul trecut, destinate agriculturii organice, reprezentând 6,7% din suprafețele agricole utilizate.

Din 2012, suprafețele pentru agricultura organică din UE au crescut cu circa 2 milioane de hectare. Cele mai mari procente de suprafață agricolă pentru culturi organice din Uniunea Europeană sunt în Austria, Suedia, Italia și Cehia.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
romania
agricultura organica
produse organice
agricultura
suprafata agricola
uniunea europeana
eurostat