VIDEO Zahărul de Luduș, pe care gigantul francez Tereos l-a vrut închis, a revenit în magazine

VIDEO Zahărul de Luduș, pe care gigantul francez Tereos l-a vrut închis, a revenit în magazine
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 oct 2023

Unul dintre investitorii români care au achiziționat Fabrica de Zahăr din Luduș, Mihaela Neagu, anunță că, după reînceperea producției de către această companie, primele cantități de zahăr produse în orașul mureșean au ajuns deja în magazine, sub brandul Bod.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

VEZI AICI ȘI Fabrica de zahăr Luduș, salvată de la gigantul francez Tereos prin cumpărători apăruți în ultim moment, reîncepe producția. Ce a stat în spate și cum au devenit, în final, fermierii acționari

"Am cumpărat două fabrici de zahăr, una este cea de la Bod și sunt coacționar și la Luduș. Am stabilit că voi ieși pe piață cu brandul de la Bod, care este unul de la 1889, ținând cont de faptul că în Luduș nu am mașini de ambalat, am băgat foarte mulți bani în dezvoltarea brandului și nu cred că voi renunța la el curând.

Zahărul îl găsiți cu tricolorul pe pungă, este produs aici, la noi. Am început să livrăm de lunea trecută, sunt companii care cumpără (...) Pentru că anul acesta facem o cantitate mică, vrem să-l dăm total către populație. Bineînțeles că și în industrie o să meargă o parte, dar așa cum am setat acum rețeta și cum ne-am dori noi, este doar către populație", a declarat Mihaela Neagu.

DOCUMENT&FOTO - IKEA intră într-un nou oraș din România, tatonat discret de peste 10 ani CITEȘTE ȘI DOCUMENT&FOTO - IKEA intră într-un nou oraș din România, tatonat discret de peste 10 ani

Întrebată dacă ar fi posibilă o reluare a producției și la Fabrica de Zahăr din Bod, județul Brașov, investitorul a arătat că asta va depinde de politica Ministerului Agriculturii și a Guvernului, dacă va încuraja fermierii să producă, scrie Agerpres.

"Cu siguranță eu nu am în plan să dărâm fabrica de la Bod, am în plan să mai aștept unul-doi ani să putem să facem capacitate maximă aici și apoi să ne mutăm acolo, dar fără ajutorul statului român - și domnul ministru (Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, n.r.) ne-a promis astăzi că o să ne sprijine în tot ceea ce se întâmplă aici - nu o să putem singuri", a subliniat acționarul.

Mihaela Neagu a precizat că deocamdată își va concentra atenția pe fabrica de la Luduș, unde tehnologia este foarte bună, fabrica este complet automatizată și unde s-a reușit aducerea înapoi a personalului tânăr.

"La noi în fabrică trebuie automatiști, oameni cu IT, oameni care au specializări și atunci este foarte greu, pentru că știți că lângă noi este Clujul, unde este un pol foarte dezvoltat și noi trebuie timpul să fim atenți să oferim salarii bune, condiții de lucru foarte bune. Avem cu sindicatul negociat și vrem să încurajăm tinerii să vină să învețe, să preia. Dacă ați văzut, avem și seniori în fabrică. Fostul director de la Fabrica de Zahăr Bod a venit alături de noi, fostul director de la Fabrica de Zahăr Luduș este prezent aici. Și încurajăm cât mai mulți tineri să se îndrepte și să vină să lucreze în fabricile noastre și în agricultură", a afirmat aceasta.

Acționarul a subliniat că este posibil ca această companie să solicite pe viitor și un ajutor de stat, dar că până atunci se fac o serie de studii, având în vedere că fabrica din Luduș a fost închisă timp de doi ani.

La Fabrica de Zahăr din Luduș există 150 de angajați permanenți și 30 sezonieri, însă numărul acestora ar putea crește în funcție de capacitatea de producție.

FOTO FMI avertizează România - Impozitul pe cifra de afaceri va constitui o povară. Trebuie multe alte programe pentru a crește eficiența și veniturile CITEȘTE ȘI FOTO FMI avertizează România - Impozitul pe cifra de afaceri va constitui o povară. Trebuie multe alte programe pentru a crește eficiența și veniturile

"Dacă am mări capacitatea și dacă s-ar dubla cantitatea de sfeclă, dacă am putea să facem și produse conexe, cum ar fi zahăr vaniliat sau zahăr pudră, cu siguranță fabrica poate să ajungă până la 300 de angajați permanenți (...) Săptămâna viitoare scoatem prima formă de contract pe care o negociem cu Asociația Fermierilor producători de sfeclă de zahăr. Și atunci de aici plecăm și până în decembrie, sperăm să ne atingem capacitatea maximă de contractare de 10.000 de hectare. Dacă anul acesta se dă un sprijin și o să avem 10.000 de hectare, anul viitor, chiar și cu 5.000 în plus deschid și la Bod, unde vor lucra încă 150 de oameni", a subliniat Mihaela Neagu.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, împreună cu Mihaela Neagu, unul dintre investitorii care au cumpărat Fabrica de Zahăr Luduș, au avut miercuri, la Luduș, o întrevedere cu mai mulți producători de sfeclă de zahăr.

Fabrica de zahăr din Luduș a fost preluată în primăvară de la grupul francez Tereos de doi antreprenori români, după ce în cursul anului trecut s-a discutat despre închiderea acesteia. Grupul francez cumpărase fabrica în 2012, însă această unitate a înregistrat pierderi în fiecare an după 2014. În această fabrică s-a prelucrat de-a lungul anilor sfeclă de zahăr produsă de cultivatori din mai multe județe din centrul țării, cum ar fi Cluj, Mureș, Sibiu, Alba, Brașov și Bistrița-Năsăud. 

viewscnt
Afla mai multe despre
zahar
ludus
bod