Virusul pestei porcine africane, depistat la porci mistreți de pe un fond de vânătoare din județul Sălaj

Virusul pestei porcine africane, depistat la porci mistreți de pe un fond de vânătoare din județul Sălaj
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 iul 2018

Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost depistat în județul Sălaj la doi porci mistreți găsiși morți într-o pădure din comuna Măieriște, a anunțat, miercuri, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), care a început o anchetă epidemiologică. Cazul a fost notificat către Comisia Europeană și Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor Internațional (OIE), iar în zonă au fost luate o serie de măsuri de prevenire a extinderii bolii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de ANSVSA, o acnhetă epidemiologică este în desfășurare după ce a fost confirmat virusul pestei porcine africane la cadavre de porci mistreți găsite pe un fond de vânătoare situat în apropierea limitelor de județ dintre Satu-Mare și Bihor, scrie News.ro

Un startup britanic fondat de un fost analist financiar BNP Paribas și care furnizează restaurantelor soluții pentru a reduce deșeurile a intrat pe piața locală. România risipește mai multă mâncare decât alte țări europene CITEȘTE ȘI Un startup britanic fondat de un fost analist financiar BNP Paribas și care furnizează restaurantelor soluții pentru a reduce deșeurile a intrat pe piața locală. România risipește mai multă mâncare decât alte țări europene

În urma confirmării diagnosticului de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit și au luat o serie de măsuri. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sălaj s-a întrunit pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea și eradicarea pestei porcine africane, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții, respectiv în Fondul de Vânătoare ”30 Carastelec”, pădurea Meja și comuna Măeriște. Suspendarea vânătorii pentru toate speciile a fost decisă în tot județul, iar autoritățile au mai interzis utilizarea de cereale recoltate din zona infectată. De asemenea, s-a interzis circulația persoanelor neautorizate sau a animalelor domestice în păduri, inclusiv transhumanța.

Cazul a fost notificat către Comisia Europeană și Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor Internațional.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, virusul având, însă, impact economic major.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, declara, marți, că nu există antidot, vaccin sau medicamente împotriva pestei porcine, singura soluție fiind sacrificarea animalelor.

Ministrul a spus că a fost izolat focarul pe granița cu Ucraina, dar fermierii români au fost nevoiți să ucidă zeci de mii de porci din cauza epidemiei.

În plus, a spus Daea, Bulgaria construiește un gard de sârmă ghimpată la granița cu România, pentru a se proteja de pesta porcină africană. Gardul va fi construit pe teritoriul bulgăresc, iar până acum s-a degajat pământul pentru 133 de kilometri de gard.

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) estima la începutul lunii că pagubele care se prefigurează ca urmare a evoluției în România a virusului pestei porcine africane sunt de sute de milioane de euro, ajungând la miliarde de euro, însă se sublinia că accestea pot fi acoperite din bugetul UE.

viewscnt
Afla mai multe despre
pesta porcina
salaj