Amazon Music a depășit 55 de milioane de abonați la nivel mondial, dar este în urma Apple Music

Amazon Music a depășit 55 de milioane de abonați la nivel mondial, dar este în urma Apple Music
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 ian 2020

Amazon.com a anunțat miercuri că serviciul său de streaming muzical Amazon Music a depășit 55 de milioane de clienți la nivel global, apropiindu-se de Apple Music, dar fiind însă cu mult în urma rivalului suedez Spotify, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În luna iunie, Apple a anunțat că serviciul său de streaming are peste 60 de milioane de abonați, inclusiv clienții care utilizează de probă, gratuit, Apple Music, sceie News.ro.

Spotify Technology, cel mai mare serviciu de streaming muzical din lume, avea în septembrie 113 milioane de abonați plătitori.

EXCLUSIV Dagesh Group construiește un complex rezidențial în centrul Bucureștiului, proiect inițiat înainte de criză CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dagesh Group construiește un complex rezidențial în centrul Bucureștiului, proiect inițiat înainte de criză

Amazon Music Unlimited este oferit pentru 9,99 de dolari pe lună clienților care nu au abonamente prime, în timp ce tariful pentru serviciul de streaming muzical al Apple pornește de la 9,99 dolari pe lună.

Amazon, care a publicat miercuri pentru prima oară date privind abonații serviciulu ide streaming muzical, a lansat la sfârșitul anului trecut o versiune gratuită, susținută de publicitate, pentru a concura Spotify, care are aproape 140 de milioane de utilizatori pentru un astfel de serviciu.

viewscnt
Afla mai multe despre
amazon music
apple music