

Grupul german Volkswagen a raportat o scădere de 8,6% a livrărilor globale de autovehicule în trimestrul al doilea al anului, cea mai accentuată contracție trimestrială din ultimii patru ani, pe fondul declinului puternic al vânzărilor din China, transmite Reuters.
Acțiunile companiei aeriene low-cost easyJet au crescut cu peste 13%, vineri, după ce operatorul britanic a anunțat că analizează o ofertă de preluare în valoare de aproximativ 7,7 miliarde de dolari din partea fondului american de investiții Apollo Global Management, transmite CNBC.
Producătorul ceh de automobile Skoda Auto, parte a grupului Volkswagen, a anunțat vineri că nu se așteaptă ca planul de restructurare al companiei-mamă să aibă un impact direct asupra activității sale, transmite Reuters.
Grupul german Volkswagen a anunțat un nou plan de restructurare prin care va reduce semnificativ numărul de modele și capacitatea anuală de producție, însă nu a confirmat informațiile privind concedieri masive sau închiderea unor fabrici din Germania, transmite CNBC.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, anunță o evoluție bună a lucrărilor pe Autostrada Moldovei, la pasajul peste calea ferată de la Cleja, județul Bacău. Pe toți cei 47 km între Adjud și Bacău, UMB Spedition este mobilizat cu 1.900 de muncitori și 400 de utilaje.
Angajații producătorului european de avioane Airbus au declanșat o grevă în majoritatea unităților din Spania, care va continua până la sfârșitul lunii iulie, în semn de protest față de ceea ce sindicatele descriu drept deteriorarea condițiilor de muncă, transmite Reuters.
Asociația Importatorilor și Distribuitorilor de Motociclete și Motocicluri (AIDMM) a solicitat Ministerului Mediului să suplimenteze fondurile alocate în cadrul Programului Rabla 2026 pentru motociclete, avertizând că cele 15 milioane de lei alocate ar putea fi epuizate în primele minute ale sesiunii.
Primăria București anunță, vineri, că amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice și reface platformele de garare. Proiectul, finanțat din fonduri europene, trebuie finalizat până în decembrie.
Premierul Ilie Bolojan s-a aflat astăzi în mai multe puncte ale șantierului Autostrăzii Transilvania pentru a verifica stadiul lucrărilor de execuție și a discuta cu reprezentanții constructorilor.
Solicitarea Pfizer de blocare a tarifelor încasate de Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) R.A. prin intermediul Eurocontrol ar putea genera mari probleme operatorului român. Reprezentanții acestuia au declarat pentru News.ro că orizontul de funcționare este în prezent limitat la doar câteva săptămâni.
"Metrorex anunță lansarea unui proiect pilot destinat utilizatorilor de biciclete și trotinete. În perioada 15 iulie - 15 septembrie 2026, în zilele lucrătoare, este permis accesul cu bicicletele/trotinetele în rețeaua de metrou și în intervalul orar 11:00 - 14:00, pe lângă intervalele deja prevăzute în regulament, 20:00 - 23:00, respectiv permanent în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale", a comunicat vineri compania.
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit, vineri, firmei de inginerie Tecnic Consulting Engineering România contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție pe tronsonul 2 al autostrăzii Târgu Neamț - Iași - Ungheni (A8)
Instituția care gestionează controlul traficului aerian în Polonia ar putea pierde taxele percepute de la companiile aeriene, care reprezintă peste 80% din veniturile sale, ca urmare a unei hotărâri a unui tribunal belgian într-un proces intentat de producătorul american de medicamente Pfizer împotriva Poloniei privind plata vaccinurilor împotriva COVID-19, relatează Reuters.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care furnizorul pentru industria auto Phinia Inc., Statele Unite ale Americii, intenționează să preia Bahag Beteiligungs GmbH, Germania, Competo Beteiligungs GmbH, Germania, și filialele acestora.
Valul de îmbogățire generat de listarea la bursă a SpaceX și de creșterea spectaculoasă a companiilor din domeniul inteligenței artificiale stimulează puternic piața aviației private, investitorii, fondatorii și angajații din sectorul tehnologic orientându-se tot mai mult către achiziția sau închirierea de avioane de afaceri, potrivit unei analize Reuters.
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu și interzicerea exportului de motorină de către guvernul rus au condus la creșterea cotațiilor motorinei pe piața europeană și mediteraneană cu peste 125 de dolari pe tonă, acestea ajungând la cel mai ridicat nivel al ultimelor 2 luni.
Bitdefender, lider global în securitate cibernetică, sprijină scuderia Ferrari în consolidarea apărării digitale prin GravityZone, platforma sa de securitate pentru companii. Implementată în infrastructura Ferrari, soluția furnizează echipelor de securitate o imagine mai clară asupra riscurilor, contribuie la eficientizarea operațiunilor și ajută la protejarea activității companiei italiene la nivel global.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2644 | +0.0043 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5839 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.1267 | -0.0143 | -0.23 % |
| 1 CHF | 5.5564 | +0.0060 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro