

Două dintre mărcile auto de top ale Europei, BMW și Bugatti, ar putea avea în comun o nouă tehnologie pentru baterii, ca efect al colaborării anunțate de producătorul german BMW și compania croată Rimac, care deține în prezent drepturile asupra brandului Bugatti. Viitorul i7 va fi primul model care va beneficia de rezultatele colaborării.
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) a transmis, după decizia Consiliului General al Municipiului București prin care vehiculele electrice vor beneficia în continuare de gratuitate la parcare, că salută decizia. Primarul general Ciucu a fost împotriva acestei soluții, susținând că „proprietarii de electrice sunt în general mai înstăriți”.
SpaceX a prezentat primele detalii ale mult-așteptatei sale oferte publice inițiale, la o întâlnire cu echipa sa de bancheri, informându-i că intenționează să aloce o porțiune semnficativă de acțiuni micilor investitori și că va găzdui 1.500 dintre ei la un eveniment în iunie, după lansarea roadshow-ului pentru IPO.
Fabrica de automobile din Craiova, deținută de Ford Otosan, a înregistrat o nouă majorare a producției în luna martie, cu un volum în creștere substanțială pentru modelul Puma, care beneficiază de cererea susținută pentru modelul electric Gen-E.
Cele mai noi date privind înmatriculările de automobile din Marea Britanie analizate de Profit.ro dezvăluie o situație fără precedent pe piața auto din această țară. Aici, Ford Puma conducea în clasamentul vânzărilor, dar în luna martie lucrurile au luat o întorsătură care a surprins pe toată lumea. Un automobil din China a depășit toate așteptările.
Rezultatele Toyota din luna februarie au adus o surpriză pentru constructorul japonez, care ne obișnuise cu creșteri lună de lună, inclusiv cu recorduri. Cifrele sunt negative atât pentru piața internă, din Japonia, cât și pentru piețele internaționale, unde Europa a jucat un rol decisiv.
Primii 43 km ai Drumul Expres Suceva-Siret au constructori desemnați, a anunțat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Angajații Șantierului Naval Mangalia au ieșit din nou să protesteze, la acest moment existând însă deja o decizie care marchează trecerea șantierului în etapa de faliment.
Grupul Damen Shipyards a lansat nava NRP „D. João II”, un vas multirol de tip MPV 10720 destinat marinei portugheze.
Grupul francez Alstom a livrat României prima locomotivă electrică Traxx, pentru transport feroviar de pasageri.
Președintele Nicușor Dan a declarat că în urma discuțiilor de la Palatul Cotroceni, din urmă cu o zi, cu privire la criza carburanților, începe să se lucreze la un scenariu de criză pentru eventualitatea în care va exista o criză de aprovizionare pe produse din petrol.
Un TGV a intrat în coliziune cu un camion al armatei, la o trecere la nivel din Noeux-les-Mines, în departamentul Pas-de-Calais, din nordul Franței.
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță, marți, că o asociere de firme din România și Bulgaria a fost desemnată câștigătoare pentru construirea tronsonului 2 Târgu Frumos - Lețcani de 28,6 kilometri al autostrăzii A8, care va conecta Iașiul la rețeaua europeană de autostrăzi.
Potrivit documentelor bugetare, Casa Albă propune renunțarea la peste 9.400 de angajați și la 1,5 miliarde de dolari din bugetul Transportation Security Administration (TSA), agenția responsabilă de securitatea aeroporturilor din SUA.
Motorina s-a ieftinit cu 36 de bani acum, la miezul nopții - în urma intrării în vigoare a Ordonanței de diminuare a accizei cu 30 de bani/l - în stațiile liderului pieței OMV Petrom. Și SOCAR a efectuat o mișcare identică, prețul desel-ului coborând de la 10,39 lei/l la 10,13 lei/l, relevă datele analizate de Profit.ro.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG, fosta ANRM) pregătește majorarea cu aproape 47% a tarifului reglementat de transport al țițeiului adus din import către rafinăriile din bazinul Ploiești, respectiv Petrotel a Lukoil și Petrobrazi a OMV Petrom, tarif perceput de către compania de stat Conpet Ploiești, operatorul sistemului național de conducte de transport al petrolului.
În prezent, România nu se confruntă cu dificultăți de aprovizionare, iar companiile din domeniu achiziționează combustibili la prețuri aliniate pieței internaționale, a reieșit oficial în urma întâlnirii președintelui Nicușor Dan cu premierul Ilie Bolojan, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, și reprezentanții companiilor din industria petrolieră OMV Petrom și Rompetrol.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2497 | +0.0037 | +0.07 % |
| 1 USD | 4.5624 | +0.0121 | +0.27 % |
| 1 GBP | 6.1318 | +0.0087 | +0.14 % |
| 1 CHF | 5.6303 | -0.0015 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro