Alianța Renault-Nissan a realizat anul trecut economii record de 4,3 miliarde de euro, dar creșterea va încetini

Alianța Renault-Nissan a realizat anul trecut economii record de 4,3 miliarde de euro, dar creșterea va încetini
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 iul 2016

Alianța Renault-Nissan a realizat anul trecut economii record de 4,3 miliarde de euro, dar creșterea acestora va încetini, potrivit vicepreședintelui Arnaud Deboeuf, care a spus și că este prematur de evaluat efectele votului britanicilor pentru ieșirea din Uniunea Europeană asupra operațiunilor companiei japoneze în Marea Britanie, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”În mod sigur va fi un impact. Dar este foarte dificil de spus, astăzi, care va fi acest impact”, a arătat Deboeuf, scrie News.ro.

De la crearea alianței, în 1999, când Renault a preluat o participație de control la Nissan, aceasta a combinat unele arhitecturi de vehicule, active de producție și funcții corporatiste, într-un ritm care i-a frustrat pe unii investitori.

Presat de unii analiști, la începutul anului trecut, pentru a stabili o țintă mai ambițioasă de economii pentru 2016, față de cea anunțată oficial, de 4,3 miliarde de euro, directorul general al Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a spus că ținta este una conservatoare.

”În mod evident 4,3 miliarde de euro este o sumă conservatoare. Cred că o țintă rezonabilă ar fi 5 miliarde de euro”, a spus atunci Ghosn.

Guvernul vrea să elimine plafonul de 10.000 de dolari pentru scutirea programatorilor de impozitul pe venit CITEȘTE ȘI Guvernul vrea să elimine plafonul de 10.000 de dolari pentru scutirea programatorilor de impozitul pe venit

După un conflict îndelungat cu guvernul francez, cel mai mare acționar al Renault, referitor la guvernanță, planurile pentru noi măsuri de convergență operațională cu Nissan, pentru începutul lui 2016, nu s-au materializat.

Deboeuf, care conduce operațiunile de convergență, nu a reiterat obiectivul unor economii de 5 miliarde de euro pentru 2016, avertizând în schimb că economiile ar putea scădea, odată cu ciclurile de producție, înainte de a-și relua creșterea, la un nivel promis de 5,5 miliarde de euro în 2018.

El a precizat că economiile proiectate nu includ achiziția Mitsubishi Motors de către Nissan, care nu a fost finalizată, sau impactul Brexit asupra operațiunilor Nissan din Marea Britanie, cum este fabrica din Sunderland,din nord-estul Angliei.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault-nissan